Teatre

PROGRAM Noaptea Muzeelor 2021 – Vizite ghidate prima dată în Primăria Capitalei, Muzeul Colectivizării şi Casa Breslelor deschise în premieră, expoziţie dedicată memoriei afective în pandemie, instalaţii interactive la Castelul Artelor din Drobeta-Turnu Severin – FOTO

Știri

Instituţiile muzeale vor surprinde anul acesta publicul cu sute de evenimente ce sunt organizate în 190 de spaţii culturale din 73 de localităţi din ţară. Vizitatorii vor avea „dificultăţi” în a-şi alege traseele. Oferta este diversă şi inedită. Unii vor fi nerăbdători să vadă clădiri deschise în premieră - precum Primăria Municipilui Bucureşti sau Muzeul Colectivizării -, alţii vor urca pentru prima dată pe Arcul de Triumf din Capitală. Expoziţia “Identităţi Fragile”, a viitorului Muzeu afectiv al Pandemiei, este o altă premieră, la fel şi Muzeul Colectivizării din comuna Tămăşeni, Neamţ. Cei care nu au mers vreodată la Potlogi - au de văzut acolo costume populare munteneşti iar turiştii aflaţi în Sighişoara vor vedea la Casa Breslelor o expoziţie de unelte, echipamente şi obiective utilizate cu secole în urmă....

Vizualizări: 265, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Claudiu Năsui, despre accesul în cinematografe şi participarea la spectacole pe baza testării prealabile: Este o variantă pe care nu o exclud deloc

Claudiu Năsui, despre accesul în cinematografe şi participarea la spectacole pe baza testării prealabile: Este o variantă pe care nu o exclud deloc

Economie

Ministrul Economiei Claudiu Năsui a afirmat, întrebat dacă este o soluţie să fie făcut accesul la teatre, cinematografe sau alte evenimente pe baza unei testări rapide prealabile, că nu exclude deloc această variantă. El a adăugat că sunt discuţii în prezent în acest sens pentru a vedea cum poate fi operaţionalizată o astfel de soluţie. ...

Vizualizări: 251, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Marcel Ciolacu vrea măsuri de testare a angajaţilor şi oamenilor care intră în restaurante, teatre şi muzee

Marcel Ciolacu vrea măsuri de testare a angajaţilor şi oamenilor care intră în restaurante, teatre şi muzee

Politică

Marcel Ciolacu a cerut din nou autorităţilor să retragă măsurile aberante impuse. Liderul PSD a propus testarea regulată a angajaţilor şi decontarea din impozit a costului testelor rapide achiziţionate de orice companie din ţară, precum şi redeschiderea restaurantelor, teatrelor şi muzeelor, cu intrarea oamenilor doar după un test rapid negativ la COVID, costurile testării fiind decontate de aceste instituţii....

Vizualizări: 248, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Estonia înăspreşte restricţiile în lupta împotriva covid-19, din cauza unei situaţii sanitare ”critice”

Estonia înăspreşte restricţiile în lupta împotriva covid-19, din cauza unei situaţii sanitare ”critice”

Externe

Răspândirea noului coronavirus în Estonia este pe punctul de a atinge proporţii critice, avertizează un oficial de rang înalt în domeniul sănătăţii, iar Guvernul înăspreşte restricţiile, în contextul în care această ţară baltică este afectată de unul dintre cele mai mari niveluri ale contagiunii în Europa, relatează AFP....

Vizualizări: 270, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Spectacolul-lectură „Insultaţi Belarus(ia)”, prezentat în 16 teatre din România şi Republica Moldova, în semn de solidaritate cu artiştii din Belarus

Spectacolul-lectură „Insultaţi Belarus(ia)”, prezentat în 16 teatre din România şi Republica Moldova, în semn de solidaritate cu artiştii din Belarus

Știri

15 teatre din România şi un teatru din Republica Moldova se alătură, într-o acţiune de solidariatate fără precedent, programului mondial de lecturi "Belarus(sia) Worldwide Reading Project", care are la bază piesa "Insultaţi Belarus (ia)" de Andrei Kureicik, anunţă organizatorii. ...

Vizualizări: 265, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă