Noviciok

Anchetă în Germania cu privire la un presupus spionaj cibernetic al Rusiei, cu două săptămâni înaintea alegerilor legislative germane

Anchetă în Germania cu privire la un presupus spionaj cibernetic al Rusiei, cu două săptămâni înaintea alegerilor legislative germane

Externe

Spectrul spionajului rusesc reapare în Germania, cu două săptămâni înaintea alegerlor legislative, iar justiţia germană a deschis o anchetă cu privire la spionarea cibernetică a unor deputaţi, în spatele căreia Berlinul suspectează că se află mâna Kremşinului, relatează AFP....

Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Putin promulgă legea care-i exclude pe opozanţi din alegeri; Navalnîi împlineşte 45 de ani în detenţie; ”Sper să pot spune azi că succesul meu al anului este faptul că mă pot ţine departe de starea de spirit a unei «fiare în cuşcă»”

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat vineri legea care interzice colaboratorilor unor organizaţii ”extremiste” să candideze în alegeri, o măsură denunţată de către opoziţie, care o consideră drept un mijloc de a o neutraliza înaintea alegerilor legislative prevăzute în septembrie, relatează AFP....

Vizualizări: 263, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Parchetul bulgar acuză şase ruşi de patru explozii în perioada 2011-2020 la depozite de muniţie destinată Ucrainei şi Georgiei; ”În curând vom fi acuzaţi că l-am asasinat pe arhiducele Franz Ferdinand”, ironizează Lavrov

Parchetul bulgar a stabilit o legătură între patru explozii care au avut loc în perioada 2011-2020 în depozite de muniţie destinată Ucrainei şi Georgiei şi sejurul a şase cetăţeni ruşi - cu presupusul scop de a împiedica livrarea muniţiei către Ucraina şi Georgia, relatează AFP....

Vizualizări: 279, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Susţinători ai lui Navalnîi, inclusiv medicul său personal Anastasia Vasilieva, arestaţi în faţa coloniei penitenciare de la Pokrov

Susţinători ai lui Navalnîi, inclusiv medicul său personal Anastasia Vasilieva, arestaţi în faţa coloniei penitenciare de la Pokrov

Externe

Susţinători ai lui Aleksei Navalnîi - inclusiv medici - au fost reţinuţi marţi de către poliţia rusă, în faţa Coloniei penitenciare numărul 2 de la Pokrov, la 100 de kilomertri est de Moscova, unde au venit să ceară informaţii despre starea sănătăţii opozantului politic, bolnav şi aflat în greva foamei, relatează AFP....

Vizualizări: 262, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Apropiaţi ai lui Navalnîi trag un semnal de alarmă cu privire la degradarea stării sănătăţii lui Navalnîi, serviciul penitenciar rus dă asigurări că starea sănătăţii opozantului este ”satisfăcătoare”

Sănătatea opozantului politic rus Aleksei Navalnîi este ”satisfăcătoare”, dau asigurări serviciile penitenciare ruse (FSIN) joi, la o zi după ce apropiaţi ai opozantului au avertizat că starea sănătăţii acestuia se deteriorează de când se află în colonia penitenciară Pokrov, considerată una dintre cele mai dure din ţară, relatează AFP....

Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Susţinători ai lui Navalnîi pregătesc o manifestaţie de o jumătate de milion de oameni în primăvară, prin site-ul „Free Navalny”, cea mai importantă manifestaţie împotriva Kremlinului din istoria modernă a Rusiei

Susţinători ai lui Aleksei Navalnîi vor să organizeze în această primăvară cea mai mare manifestaţie împotriva Kremlinului din istoria modernă a Rusiei, într-o nouă încercare de a obţine eliberarea opozantuui politic al lui Vladimir Putin, relatează Reuters....

Vizualizări: 288, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Navalnîi îşi compară detenţia la Complexul Penitenciar nr. 2 Pokrov cu saga Stars Wars

Navalnîi îşi compară detenţia la Complexul Penitenciar nr. 2 Pokrov cu saga Stars Wars

Externe

Opozantul politic rus Aleksei Navalnîi, care ispăşeşte o pedeapsă de doi şi jumătate de închisoare în Colonia Penitenciară nr, 2 Pokrov, la 100 de kilometri de Moscova, îşi compară viaţa zilnică de deţinut cu cea a unui Stormtrooper - militari imperiali din saga Star Wars -, într-un mesaj postat pe Instagram, în care-şi descrie rutina matinală, care începe cu trezirea la ora 6.00 şi continuă cu exerciţii fizice, relatează AFP....

Vizualizări: 283, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Tribunalul Militar al Garnizoanei Moscova validează refuzul anchetării cu privire la otrăvirea cu noviciok a lui Alekdei Navalnîi

Tribunalul Militar al Garnizoanei Moscova validează refuzul anchetării cu privire la otrăvirea cu noviciok a lui Alekdei Navalnîi

Externe

Un tribunal militar de la Moscova a respins luni o plângere a opozantului politic încarcerat Aleksei Navalnîi prin care-i acuză de ”inacţiune” pe anchetatori, care au refuzat să deschidă o anchetă după presupusa sa otrăvire cu un agent neurotoxic militar de tip noviciok anul trecut în Siberia, relatează AFP....

Vizualizări: 263, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Kremlinul denunţă drept ”absolut inacceptabile” noile sancţiuni impuse Rusiei de către SUA şi UE cu privire la otrăvirea şi încarcerarea lui Navalnîi

Kremlinul denunţă drept ”absolut inacceptabile” noile sancţiuni impuse Rusiei de către SUA şi UE cu privire la otrăvirea şi încarcerarea lui Navalnîi

Externe

Kremlinul a denunţat miercuri drept ”absolut inacceptabile” noile sancţiuni impuse de Uniunea Euroepană (UE) şi Statele Unite unor oficiali ruşi de rang înalt cu privire la presupusa otrăvire cu un agent neurotoxic de tip noviciok, în august, şi încarcerarea, în ianuarie, a opozantului politic Aleksei Navalnîi, relatează AFP şi Reuters....

Vizualizări: 279, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
UE sancţionează patru oficiali ruşi de rang înalt în domeniul judiciar, Aleksandr Kalaşnikov, Aleksandr Bastrîkin, Igor Krasnov şi Viktor Zolotov, în dosarul Navalnîi; Moscova anunţă că va replica ”bineînţeles”

Statele membre UE şi-au oficializat luni sancţiunile impuse unui număr de patru oficiali ruşi de rang înalt implicaţi în proceduri judiciare angajate împotriva opozantului politic rus Aleksei Navalnîi şi în reprimarea susţinătorilor acestuia, relatează AFP....

Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Două experte independente de la ONU, Agnès Callamard şi Irene Khan, cer o anchetă internaţională cu privire la otrăvirea cu noviciok a lui Navalnîi, ”deliberată, pentru a transmite un avertisment clar şi sinistru cu privire la care va fi soarta oricui ar critica şi s-ar opune Guvernului”

Două experte independente de la ONU cer o anchetă internaţională cu privire la presupusa otrăvire cu un agent neurotoxic de tip noviciok, în Rusia, în august, a principalului opozant al Kremlinului Aleksei Navalnîi şi cer de asemenea ”eliberarea imediată” a opozantului politic încarcerat, relatează AFP....

Vizualizări: 269, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Germania discută cu Rusia despre un proiect ”verde” de producţie şi transport de hidrogen în vederea producerii de carburant sintetic destinat unor sectoare ale industriei, energiei şi transporturilor, anunţă ministrul german al Economiei Peter Altmaier

Germania discută intens cu Rusia despre un proiect ”verde” de producţie şi transport de hidrogen, a anunţat marţi ministrul german al Economiei Peter Altmaier, într-o conferinţă bilaterală online, relatează Reuters....

Vizualizări: 267, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Rusia expulzează diplomaţi din Suedia, Germania şi Polonia pe care-i acuză că au participat la manifestaţii în susţinerea lui Navalnîi la Moscova şi Sankt Petersburg

Rusia expulzează diplomaţi din Suedia, Germania şi Polonia pe care-i acuză că au participat la manifestaţii în susţinerea lui Navalnîi la Moscova şi Sankt Petersburg

Externe

Moscova a declarat vineri personae non gratae diplomţai din Germania, Polonia şi Suedia, pe care-i acuză de faptul că au participat la o manifestaţie în susţinerea opozantului politic încarcerat Aleksei Navalnîi - un anunţ pe care l-a făcut în prima zi a unei vizite a Înaltului Reprezentant UE pentru Politică Externă şi de Securitate Josep Borrell în Rusia, relatează AFP....

Vizualizări: 266, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Tratatul New START intră în vigoare, până la 5 februarie 2028, după ce SUA îl prelungesc cu cinci ani, marcând începutul provocării ruse la adresa lui Biden; Jens Stoltenberg aplaudă un început; Moscova salută salvarea tratatului

Prelungirea ultimului tratat de dezarmare americano-rus New SRART a intrat miercuri în vigoare, după ce a fost prelungită de Statele Unite ale lui Joe Biden, care urmează de-acum să abordeze multiple ”provocări” din partea Moscovei, începând cu soarta opozantului rus Aleksei Navalnîi, relatează AFP....

Vizualizări: 280, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Peste 4.000 de arestări în Rusia la manifestaţii în susţinerea lui Navalnîi

Peste 4.000 de arestări în Rusia la manifestaţii în susţinerea lui Navalnîi

Externe

Cel puţin 4.027 arestări au avut fost operate de către forţele de ordine, desfăşurate masiv, mai ales la Moscova, împotriva a mii de manifestanţi care au ieşit în stradă în zeci de oraşe ruseşti, de la Smolensk, în vest, la Vladivostok, pe coasta Oceanului Pacific, la apelul lui Aleksei Navalnăi, încarcerat la revenirea sa în ţară, la 17 ianuarie, relatează Le Figaro....

Vizualizări: 296, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Apropiaţi ai lui Navalnîi, plasaţi în detenţie în urma unor percheziţii

Apropiaţi ai lui Navalnîi, plasaţi în detenţie în urma unor percheziţii

Externe

Mai mulţi apropiaţi ai opozantului rus încarcerat Aleksei Navalnîi au fost plasaţi joi în detenţie, înainte ca un tribunal să hotărască să-l menţină în arest pe principalul opozant al Kremlinului şi cu trei zile înaintea unor manifestaţii prevăzute în întreaga ţară, relatează AFP....

Vizualizări: 279, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Fratele lui Aleksei Navalnîi, Oleg, arestat de poliţia rusă

Fratele lui Aleksei Navalnîi, Oleg, arestat de poliţia rusă

Externe

Fratele lui Aleksei Navalnîi, Oleg Navalnîi, a fost arestat de către poliţie în timpul unei percheziţii la locuinţa liderului opoziţiei ruse, potrivit anturajului opozantului, relatează Reuters....

Vizualizări: 293, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Justiţia rusă dispune încarcerea lui Navalnîi până la 15 februarie; opozantul îi îndeamnă pe ruşi ”să iasă în stradă”

Justiţia rusă dispune încarcerea lui Navalnîi până la 15 februarie; opozantul îi îndeamnă pe ruşi ”să iasă în stradă”

Externe

Un tribunal rus a dispus luni plasarea în detenţie a opozantului rus Aleksei Navalnîi pe o peroadă de 30 de zile, începând de la data controversatei sale arestări, duminică, de către serviciul penitenciar rus (FSIN), la sosirea sa la Moscova, după cinci luni de convalescenţă în Germania, relatează AFP....

Vizualizări: 279, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Navalnîi nu are acces la avocaţi şi denunţă ”cea mai totală ilegalitate” a arestării sale la întoarcerea din Germania în Rusia; Occidentul atacă Rusia pentru a ”deturna atenţia de la criza profundă care subminează modelul liberal de dezvoltare”, apreciază Serghei Lavrov

Opozantul rus Aleksei Navalnîi denunţă luni ”cea mai totală ilegalitate” a procedurii care-l vizează - după ce a fost arestat, cu o zi înainte - într-o înfăţişare la un comisariat, în faţa unui judecător care se pronunţă asupra detenţiei sale, relatează AFP....

Vizualizări: 284, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Opozanta rusă Liubov Sobol, o aliată apropiată a lui Navalnîi, inculpată penal cu privire la ”ameninţare”, după ce se duce în faţa locuinţei lui Konstantin Kudriaţev, un presupus agent FSB acuzat de opozant de implicare în otrăvirea sa

Echipa lui Aleksei Navalnîi dezvăluie de Crăciun o anchetă care vizează o apropiată a opozantului rus, din cauza unor ”ameninţări” la adresa unui presupus agent FSB pe care criticul Kremlinului îl acuză că a participat la otrăvirea sa, relatează AFP....

Vizualizări: 285, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Lavrov respinge, la Zagreb, o anchetă jurnalistică potrivit căreia Navalnîi a fost otrăvit cu noviciok de o celulă FSB; ”Este amuzant să citeşti aceste articole”, apreciază el

Lavrov respinge, la Zagreb, o anchetă jurnalistică potrivit căreia Navalnîi a fost otrăvit cu noviciok de o celulă FSB; ”Este amuzant să citeşti aceste articole”, apreciază el

Externe

Rusia respinge concluziile unei anchete jurnalistice potrivit căreia o celulă din cadrul Serviciului federal rus de securitate FSB l-a otrăvit pe opozantul rus Aleksei Navalnîi cu noviciuk şi cataloghează această lectură drept ”amuzantă”, relatează Reuters....

Vizualizări: 297, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă