ExclusivAlpinistul Alex Găvan, care împreună cu italianca Tamara Lunger se pregăteşte să urce fără oxigen suplimentar pe vârful K2, de 8.611 metri, relatează, într-o ”Declaraţie de dragoste, recunoştinţă şi iertare de la 5000 de metri altitudine, de pe K2”, că pe munte temperatura este de -34 de grade, iar pe vârf ajunge la -68 de grade, că vântul a bătut cu până la 80 de kilometri pe oră, iar ”atunci când inspiri, simţi cum aerul ce îţi pătrunde în plămâni doare, la propriu”. El şi partenera sa de ascensiune aşteaptă următoarea fereastră de vreme bună pentru a putea continua traseul în siguranţă. Alex Găvan mulţumeşte tuturor celor care i-au trimis ”energie bună” şi care au avut răbdare cu el şi îngăduinţă, cere iertare celor faţă de care a greşit şi numeşte anul care ne aşteaptă ”un Dar imens, alcătuit din 365 de taine care aşteaptă să ni se dezvăluie cu abundenţă şi generozitate”. ””Fie să integrăm cu toţii adevărurile pe care le vom primi în tot acest timp cu înţelegere, blândeţe şi iubire de sine, pentru binele nostru cel mai înalt şi pentru binele cel mai înalt al celor din jurul nostru. ÎNTOTDEAUNA acest bine cel mai înalt fiind şi cel al mamei noastre, a tuturora, fabuloasa planetă pe care trăim”, încheie Găvan, care este şi activist de mediu.
...
Vizualizări: 277, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă