Barocamerele, utile sau nu pacienţilor cu Covid? – Arafat: Sunt necesare indicaţii medicale. E nevoie să instruiesc medicii / Medic care a cerut statului barocameră: Am pierdut bolnavi prin hipoxie / Ce spune un medic specialist în medicină hiperbară
ExclusivUtilizarea barocamerelor pentru tratarea pacienţilor cu Covid este încă dezbătută în lumea medicală românească şi, dincolo de discuţiile pur ştiinţifice, intervin şi cele administrative - utilizarea barocamerelor deţinute de stat, decontarea de către Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate a tratamentelor care deja sunt aplicate în clinici private. Medicul Raed Arafat a explicat pentru News.ro de ce nu se pot folosi pentru pacienţii cu Covid cele patru barocamere mobile cumpărate de statul român prin Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, după incendiul de la Colectiv. La rândul său, medicul Laurenţiu Beluşică, managerul spitalului din Găeşti. convins că ar putea salva mulţi bolnavi, a cerut recent DSU un astfel de dispozitiv pentru a putea trata cu ajutorul lui pacienţii cu COVID-19 care suferă de hipoxie în diferite faze ale bolii, însă nu a primit unul. Povestea de succes a utilizării barocamerelor pentru tratarea pacienţilor cu COVID sau post-COVID vine de la medicul specialist în medicină hiperbară Bogdan Cristian Ion, care afirmă că a tratat numeroase astfel de cazuri şi că pacienţi în stadii grave nu au mai ajuns la ATI. ”Terapia hiperbară este o terapie care se desfăşoară în privat, este o terapie scumpă”, admite medicul, subliniind că deja a făcut demersuri pentru decontarea acestor tratamente, nu are încă un răspuns....
Vizualizări: 271, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă