Crimă

Familie ucisă în Argeş – Suspectul a relatat anchetatorilor, ”destul de cursiv”, cum s-au petrecut faptele / Nu a fost stabilit un mobil al crimei / Atacul, produs cel mai probabil cu un ciocan

Justiție

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, Laurenţiu Palaghiea, a declarat, marţi, referindu-se la uciderea celor cinci membri ai aceleiaşi familii, că deocamdată nu a fost stabilit un mobil al crimei. Suspectul le-a relatat anchetatorilor, destul de cursiv şi coerent, cum s-au produs evenimentele. ...

Vizualizări: 208, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Un fost lucrător la frontiera cu Elveţia, Alexandre Verdure, condamnat în apel, în Franţa, la 30 de ani de închisoare, cu zece ani mai mult ca în prima instanţă, cu privire la uciderea în 2016 a unei prostituate românce adolescente, Mihaela Miloiu

Externe

Un fost lucrător la frontieră, Alexandre Verdure, a fost condamnat de către o curte cu juraţi, în apel, la Jura, la 30 de ani de închisoare - o pedeapsă mai dură decât în prima instanţă, cu privire la uciderea unei tinere prostituate românce în 2016, în Elveţia, relatează AFP....

Vizualizări: 237, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Şoc în Germania, în urma uciderii unui student care lucra la o staţie de alimentare cu carburant de către un bărbat care refuză să poarte mască de protecţie împotriva covid-19

Uciderea unui angajat în vârstă de 20 de ani al unei staţii de alimentare cu carburant, împuşcat sâmbătă de către un client căruia a refuzat să-i înacseze cumpărăturile din cauză că nu purta o mască de protecţie împotriva covid-19, provoca marţi reacţii puternice în Germania, relatează AFP....

Vizualizări: 264, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Afganul suspectat că a ucis un migrant a ajuns sub escorta Poliţiei la Timişoara şi va fi anchetat din arest

Cetăţeanul afgan care în luna aprilie şi-a ucis un conational şi l-a rănit pe un altul, în zona Gării de Nord din Timişoara, a ajuns sâmbătă în faţă judecătorilor de la Tribunalul Timiş pentru confirmarea mandatului internaţional de arestare. Bărbatul a fost prins în urmă cu aproape o lună în Grecia şi transferat la Bucureşti vineri seară. Apoi a fost adus sub escorta Poliţiei la Timişoara....

Vizualizări: 263, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Procuror: Autorul crimei de la Corbu avea nevoie de bani întrucât era consumator de droguri. În ziua respectivă a consumat droguri

Procurorul Viorel Teliceanu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a afirmat că bărbatul în vârstă de 29 de ani care a ucis un bărbat într-o casă din comuna Corbu şi apoi i-a violat una din fete, a povestit anchetatorilor că avea nevoie de bani deoarece era consumator de droguri şi consumase substanţe psihoative în ziua de dinaintea comiterii faptelor. El credea că familia respectivă are bani deoarece îşi făcuse un gard şi un acoperiş noi şi dorea să fure 2.000 de lei. ...

Vizualizări: 273, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Constanţa: Bărbatul care a comis crima de la Corbu a fost reţinut. El şi-a recunoscut fapta şi a povestit că a vrut să jefuiască familia în a cărei locuinţă intrase

Evenimente

Tânărul de 29 de ani care a ucis un bărbat din Corbu şi i-a viola,t fiica a fost reţinut pentru 24 de ore, el recunoscând fapta şi a povestit anchetatorilor că a dorit iniţial să jefuiască familia respectivă, dar pentru că nu a găsit ce dorea a comis faptele respective. ...

Vizualizări: 277, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Bode, despre crima de la Corbu: Avem un cerc de suspecţi. Cred că este vorba de ore, nu zile, în care suspectul va fi reţinut/ Este vorba de un dement care la ora 3 dimineaţa intră peste o familie în casă

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat vineri, despre crima de la Corbu din judeţul Cosntanţa, că anchetatorii au un cerc de suspecţi şi consideră că este vorba de ore până când suspectul va fi reţinut. El a mai afirmat că în acest caz este vorba de “un dement” care a intrat peste o familie în casă. ...

Vizualizări: 275, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Gholam-Hossein Mohseni Ejei, un procuror considerat un ”dur” al regimului şi un fost ministru al Informaţiilor, numit de Khamenei în locul lui Raisi la conducerea aparatului judiciar iranian

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, l-a numit joi pe Gholam-Hossein Mohseni Ejei, un procuror considerat un ”dur” al regimului şi un fost ministru al Informaţiilor, la conducerea aparatului judiciar al Republiciiislamice, potrivit presei de stat iarniene, relatează Reuters....

Vizualizări: 243, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ilfov: Bărbat suspectat că şi-a înjunghiat fosta soţie şi pe mama acesteia/ Presupusul agresor şi fosta soacră, găsiţi morţi/ Fosta soţie a bărbatului era în viaţă, fiind însă rănită

Un bărbat este suspectat că şi-a înjunghiat fosta soţie şi pe mama acesteia, într-o locuinţă din Grădiştea, judeţul Ilfov. Poliţiştii au găsit-o pe prima femeie rănită, dar în viaţă, în timp ce mama acesteia şi fostul soţ, presupusul agresor, erau decedaţi. Anchetatorii fac cercetări pentru a stabili ce s-a întâmplat....

Vizualizări: 263, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Crimă din gelozie într-o comună din Argeş. Un bărbat de 46 de ani l-ar fi ucis pe amantul soţiei, la care aceasta obişnuia să plece periodic

Un bărbat din comuna Cetăţeni, judeţul Argeş, este audiat, vineri, într-un dosar de omor, după ce l-ar fi ucis pe amantul soţiei sale, relaţia extraconjugală fiind, conform primelor date din anchetă, de notorietate în localitate. Crima a avut loc pe un teren din spatele unei case aflate în construcţie, iar joi seară o femeie care locuieşte în zonă a alertat poliţia, după ce a auzit zgomote, însă poliţiştii nu au găsit nimic acolo. Trupul neînsufleţit al victimei, un bărbat de 40 de ani din comuna Cetăţeni, a fost găsit vineri dimineaţă, pe un teren amplasat între o casă în construcţie şi un pârâu din localitatea Cetăţeni. ...

Vizualizări: 285, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Bode: 98 la sută dintre migranţii identificaţi în Timişoara aveau forme legale de şedere temporară în România / Suspectul în crima dintre migranţi, dat în urmărire: Este în vizorul autorităţilor pentru a fi reţinut

Politică

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a afirmat că 98 la sută dintre migranţii identificaţi în Timişoara aveau forme legale de şedere temporară în România, menţionând că în toate centrele din ţară există posibilitatea de creştere a numărului de locuri pentru ca migranţii să nu se plimbe liberi pe stradă. Bode afirmă că suspectul în crima dintre migranţi comisă la Timişoara a fost dat în urmărire internaţională şi este în vizor pentru a fi reţinut. ...

Vizualizări: 241, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Dublă crimă în Argeş – Un bărbat şi-a ucis fosta concubină şi pe fiul acesteia. În februarie, femeia depusese o sesizare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, afirmând că este ameninţată

Un bărbat din judeţul Argeş, care duminică după-amiază i-a omorât pe fosta sa concubină şi pe fiul acesteia, fusese reclamat la autorităţile judiciare în luna februarie a acestui an. Femeia depusese o plângere în care susţinea că bărbatul o ameninţă. ...

Vizualizări: 268, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Doi tineri americani, Finnegan Lee Elder şi Gabriel Natale-Hjorth, condamnaţi la închisoare pe viaţă cu privire la uciderea la Roma, în vacanţă, în iulie 2019, a unui carabinier, Mario Cerciello Rega

Doi tineri americani, Finnegan Lee Elder şi Gabriel Natale-Hjorth, au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă de către un tribunal de la Roma, cu privire la uciderea unui carabinier, Mario Cerciello Rega, în iulie 2019, în timp ce se aflau în vacanţă în capitala italiană, relatează AFP....

Vizualizări: 272, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Sindicatul Europol, despre capturarea bărbatului care şi-a ucis soţia, într-un bloc din Ferentari: Avea urme de sânge la mână/ Poliţişti i-au luat cuţitul pe care îl avea la el

Sindicatul Europol afirmă, referitor la capturarea bărbatului care şi-a ucis soţia, într-un bloc din cartierul Ferentari din Bucureşti, că el a fost observat de o patrulă de ordine publică, în timp ce era singur pe stradă, având urme de sânge la mână. Poliţiştii i-au luat cuţitul pe care îl avea la el, "cu care cel mai probabil a şi săvârşit fapta", arată sindicatul....

Vizualizări: 283, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Poliţiştii locali din Timişoara au găsit patru dintre cei şase bărbaţi suspectaţi că au participat la crima dintre migranţi

Poliţiştii locali din cadrul Biroului Ordine Publică şi Intervenţie Rapidă Timişoara au identificat patru dintre cei şase suspecţi de crimă, în urma conflictului izbucnit, luni seara,între două grupuri de migranţi, pe o stradă din Timişoara. Aceştia au fost predaţi poliţiştilor de la IPJ Timiş....

Vizualizări: 270, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Dominic Fritz, după crima între migranţi de la Timişoara: Cu toţii suntem şocaţi de acest incident grav / Suntem singura autoritate care pune la dispoziţie spaţii de carantinare pentru migranţi / Sute de migranţi, adunaţi pentru audiere

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, se declară ”şocat” după crima dintre migranţi care a avut loc pe o stradă din oraş şi afirmă că incidentul a neliniştit foarte mult timişorenii. Edilul arată că Primăria Timişoara este singura autoritate care pune la dispoziţie spaţii de cazare pentru migranţi, iar viceprimarul Cosmin Tabără se va deplasa la Bucureşti pentru a avea o discuţie la Ministerul de Interne despre problema migranţilor din Timişoara. ...

Vizualizări: 257, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Dominic Fritz, după crima între migranţi de la Timişoara: Cu toţii suntem şocaţi de acest incident grav / Suntem singura autoritate care pune la dispoziţie spaţii de carantinare pentru migranţi

Un militar american de culoare şi latino, Caron Nazario, ameninţat cu arma şi stopit în faţă cu gaz asfixiant de către doi poliţişti; guvernatorul statului Virginia Ralph Northam, ”înfuriat”, dispune o anchetă independentă

Guvernatorul statului american Virginia Ralph Northam a dispus o anchetă în urma difuzării unor imagini în care doi poliţişti îndreaptă arma împotriva unui militar de culoare pe care îl stropesc în faţă cu gaz asfixiant, relatează AFP....

Vizualizări: 297, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Constanţa – Ucigaşul femeii găsite decedate într-o louinţă din Cernavodă a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind bărbatul care montase geanuri termopan la locuinţa victimei. El a vrut să se sinucidă înghiţind otravă de şobolani şi antigel

Procurorii constănţeni l-au reţinut pentru 24 de ore pe ucigaşul femeii găsită decedată într-o locuinţă din Cernavodă, stabilind că este vorba de cel care îi montase geamurile termopan de la locuinţă şi uşa de la intrare. El a vrut să îi fure cheile femeii pentru a reveni ulterior să fure diverse bunuri, dar a fost suprins de victimă. Bărbatul a vrut să se sinucidă, înghiţind otravă de şobolani şi antigel. ...

Vizualizări: 282, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Un bărbat s-a predat la Poliţia Deva şi a anunţat că şi-a ucis fosta concubină, în judeţul Sibiu / Cei doi locuiau în aceeaşi scară de bloc, iar femeia obţinuse un ordin de protecţie împotriva lui / Bărbatul susţine că femeia l-a atacat cu un cuţit

Un bărbat de 42 de ani s-a predat, duminică dimineaţă, la Poliţia Deva şi a anunţat că şi-a ucis fosta concubină, în judeţul Sibiu. Poliţiştii care s-au deplasat la locuinţa indicată au găsit femeia moartă ş au aflat că cei doi locuiau în aceeaşi scară de bloc, iar femeia obţinuse un ordin de protecţie împotriva lui. Bărbatul susţine că a avut o ceartă cu fosta concubină, ar aceasta l-ar fi atacat cu un cuţit, pe care l-a luat şi a înjunghiat-o în gât. ...

Vizualizări: 276, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Neonazistul german Stephan Ernst, condamnat la închisoare pe viaţă în procesul istoric al asasinării alesului german pro-migraţie Walter Lübcke; Complicele său, Markus Hartmann, condamnat la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare

Un neonazist german, Stephan Ernst, în vârstă de 47 de ani, a fost condamnat joi, de către un tribunal din Frankfurt, la închsoare pe viaţă, după ce a fost găsit vinovat de asasinarea, în iunie 2019, a unui ales în favoarea migraţiei din cadrul Uniunii Creştin Democrate (CDU, conservatori) a Angelei Merkel, Walter Lübcke, în urma unui proces istoric, relatează AFP....

Vizualizări: 274, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă