Cod Procedura Penala

Senatul a adoptat modificarea Codului de procedură penală / Proiectul prevede creşterea la 120 de zile a termenului maxim în care instanţa trebuie să pronunţe sentinţa şi motivarea acesteia

Senatul a adoptat modificarea Codului de procedură penală / Proiectul prevede creşterea la 120 de zile a termenului maxim în care instanţa trebuie să pronunţe sentinţa şi motivarea acesteia

Politică

Senatul a adoptat marţi, în calitate de prim for sesizat, în procedură de urgenţă, modificarea Codului de procedură penală. Astfel, prin raportul favorabil cu amendamente al Comisiei juridice a fost majorat la 120 de zile termenul maxim în care instanţa trebuie să pronunţe decizia într-un proces penal după încheierea dezbaterilor. În iniţiativa legislativă termenul propus era de 90 de zile. La dezbateri, senatorul PSD Robert Cazanciuc a pledat pentru retrimiterea la Comisiei a proiectului deoarece decizia Curţii cu care trebuie pusă în acord propunerea de lege nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial. El a făcut referire la iniţiativa Ancăi Dragu de a desfiinţa Senatul. În replică, preşedinta Senatului a precizat că susţine bicameralismul parlamentar, însă este doar în favoarea reducerii numărului de parlamentari....

Vizualizări: 246, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Senatul votează marţi modificarea Codului de procedură penală / Proiectul prevede creşterea la 120 de zile a termenului maxim în care instanţa trebuie să pronunţe sentinţa şi motivarea ei

Senatul votează marţi modificarea Codului de procedură penală / Proiectul prevede creşterea la 120 de zile a termenului maxim în care instanţa trebuie să pronunţe sentinţa şi motivarea ei

Justiție

Senatul are pe ordinea de zi a plenului de marţi proiectul de lege iniţiat de preşedinta forului legislativ Anca Dragu şi liberalii Alina Gorghiu, Iulia Scântei şi Ioan Cupşa şi care vizează modificarea Codului de procedură penală. Astfel, potrivit raportului de admitere al Comisiei juridicice a fost majorat la 120 de zile termenul maxim în care instanţa trebuie să pronunţe decizia într-un proces penal după încheierea dezbaterilor. În iniţiativa legislativă termenul propus era de 90 de zile. Senatul este prima cameră sesizată pe această propunere de lege....

Vizualizări: 274, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Curtea Constituţională a decis că deciziile în dosarele penale nu mai pot fi pronunţate fără motivare

Curtea Constituţională a decis că deciziile în dosarele penale nu mai pot fi pronunţate fără motivare

Justiție

Curtea Constituţională a admis, miercuri, cu majoritate de voturi o excepţie de neconstituţionalitate şi a decis că anumite prevederi din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale. Astfel, hotărârea judecătorească trebuie să fie motivată în fapt şi în drept la data pronunţării. Dacă aceasta este redactată ulterior soluţiei pronunţate acest lucru lipseşte persoana condamnată de garanţiile înfăptuirii actului de justiţie şi aduce atingere dreptului de acces la instanţă şi dreptului la un proces echitabil, argumentează judecătorii CCR. ...

Vizualizări: 286, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Camera Deputaţilor a respins un proiect de abrogare a OUG 13/2017 pentru că rămăsese fără obiect

Camera Deputaţilor a respins un proiect de abrogare a OUG 13/2017 pentru că rămăsese fără obiect

Politică

Camera Deputaţilor a respins miercuri, decizional, propunerea legislativă a liberalilor în legisialtura anterioară pentru abrogarea ordonanţei de urgenţă 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal şi a Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală. Motivul a fost constatarea că OUG 13/2017 fusese abrogată prin OUG 14/2017 şi astfel proiectul de lege a rămas fără obiect. ...

Vizualizări: 270, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Legea privind garanţiile procedurale pentru minorii care sunt suspectaţi sau acuzaţi în cadrul procedurilor penale, promulgată

Legea privind garanţiile procedurale pentru minorii care sunt suspectaţi sau acuzaţi în cadrul procedurilor penale, promulgată

Justiție

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură. Modificările sunt în vederea armonizării cu o directivă a Uniunii Europene. Legea completează prevederile care privesc informarea minorului asupra drepturilor sale cu ocazia primei audieri de către organele judiciare cu privire la principalele etape ale procesului penal, protecţia vieţii private, dreptul de a fi prezent la judecarea cauzei, dreptul de a formula căi de atac, precum şi dreptul la un regim de detenţie adecvat vârstei sale....

Vizualizări: 305, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă