Ministrul Sănătăţii dă undă verde folosirii camerelor hiperbare pentru recuperarea pacienţilor post-COVID. Medici: Este o decizie istorică / O iniţiativă lăudabilă
ExclusivCamerele hiperbare vor putea fi folosite în recuperarea pacienţilor cu sechele pulmonare în urma infecţiei cu Covid 19, acest tratament fiind inclus în Ordinul pentru aprobarea Protocolului de medicină fizică şi reabilitare post-Covid publicat în Monitorul Oficial. Dr. Laurenţiu Beluşică, managerul Spitalului Orăşenesc Găeşti, care în repetate rânduri a solicitat alocarea unei astfel de camere, consideră că este o decizie istorică în cadrul reformei din Sănătate şi că actualul ministru al Sănătăţii a reuşit să impună în faţa tuturor o metodă de tratament formidabilă. La rândul său, dr. Bogdan Cristian Ion, specialist în medicină hiperbară,afirmă că este o iniţiativă lăudabilă. ”Cu preţul unei doze de tocilizumab facem o săptămână de hiperbară”, argumentează el. La rândul său, Dr. Zala Oana Alina, medic primar de medicină de urgenţă şi directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Moineşti, a explicat pentru News.ro utilitatea camerei hiperbare care există în unitatea sanitară. ”Aici sunt trataţi foarte mulţi pacienţi cu sechele pulmonare post-covid, iar medicii au fost special instruiţi pentru acest lucru în centre din Capitală dar şi din Constanţa. Evoluţia persoanelor tratate cu ajutorul acestei aparaturi este una foarte bună”, conform medicului. ...
Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă