Xavi Pascual este noul antrenor al echipei de handbal Dinamo
Vizualizări: 256, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăCS Dinamo a anunţat, marţi, că noul antrenor al echipei de handbal din cadrul clubului bucureştean este Xavi Pascual.
“Clubul Sportiv Dinamo aduce pe banca tehnică a echipei de handbal unul dintre cei mai valoroşi antrenori din lume. Xavier Pascual (53 de ani) va antrena campioana României în următorii trei ani. Fost selecţioner al naţionalei României între 2016-2018, Pasqui are în spate o carieră fabuloasă, derulată integral la gigantul FC Barcelona, cu care a câştigat tot ce se putea câştiga”, se arată pe site-ul CS Dinamo.
Xavier Pascual va prelua funcţia de antrenor principal de la Constantin Ştefan.
”Este o onoare pentru mine să mă întorc ca antrenor în România. Dinamo m-a dorit foarte mult şi vreau să mulţumesc clubului pentru efortul depus pentru a mă avea pe banca tehnică în sezonul următor. Pentru mine este o mare provocare şi sper că această colaborare să fie de lungă durată şi de mare succes. Aş dori, de asemenea, să îi trimit cele mai bune urări lui Javi Humet în aceste momente dificile pentru el. Am fost foarte impresionat de modul în care fanii dinamovişti l-au susţinut în acele momente dificile”, a declarat Pascual.
Născut în 8 martie 1968 la Barcelona, Xavi Pascual a fost handbalist până în 2006, evoluând pe postul de portar. Două sezoane (1986-1987 şi 1988-1989) a îmbrăcat tricoul blau-grana.
Din 2006 şi-a început cariera de antrenor la Barca, responsabil mai întâi cu pregătirea portarilor, apoi ca antrenor secund. La 9 februarie 2009, Pasqui a preluat funcţia de antrenor principal la FC Barcelona, când clubul catalan a decis să îl înlocuiască pe Manolo Cadenas.
În 12 ani de activitate la cel mai înalt nivel, lucrând cu mulţi dintre marii jucători ai lumii, Xavi Pascual a cucerit toate titlurile posibile. Recordul l-a stabilit în sezonul 2014/2015, când Barca, cu el la timonă, a câştigat şapte trofee, inclusiv Liga Campionilor.
În sezonul 2020-2021 al Ligii Campionilor, el a fost declarat cel mai valoros antrenor al competiţiei.
Palmaresul său ca antrenor la FC Barcelona
– 5 tilturi de campion mondial al cluburilor
– 2 Liga Campionilor
– 11 titluri naţionale – Liga ASOBAL
– 10 Cupa Regelui Spaniei
– 10 Supercupa Spaniei
– 10 Cupa Spaniei
– 3 Ligi ale Pirineilor
– 8 Supercupa Cataluniei
Între 2016 şi 2018, Xavi Pascual a fost selecţioner al naţionalei României. El a renunţat la reprezentativa tricoloră în iunie 2018, atunci când şi-a prelungit contractul cu Barcelona, neputând să continue pe două fronturi.