Universitatea Oxford a întrerupt studiul clinic pe copii şi adolescenţi pentru serul anti-Covid
Vizualizări: 261, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăUniversitatea Oxford a întrerupt studiul clinic derulat în Marea Britanie pe copii şi adolescenţi pentru serul anti-Covid pe care îl dezvoltă împreună cu AstraZeneca, în aşteptarea mai multor informaţii privind rarele cazuri de tromboză apărute la adulţii care au fost imunizaţi cu acest vaccin, informează Reuters.
Agenţia Europeană a Medicamentului analizează în prezent raportările de cazuri de tromboză la nivelul sinusurilor cerebrale apărute după administrarea vaccinului şi este aşteptat ca rezultatele să fie anunţate miercuri sau joi.
Oxford aşteaptă mai multe informaţii din partea Agenţiei britanice de reglementare a medicamentelor înainte de a continua administrarea vaccinului copiilor şi adolescenţilor incluşi în studiul clinic, a spus un purtător de cuvânt al universităţii.
Agenţia Europeană a Medicamentului şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii au subliniat în mod constant că beneficiile acestui vaccin depăşesc riscurile pe care le poate prezenta.