Un mare juriu, constituit pentru a decide un eventual proces penal împoriva lui Trump; o ”continuare a celei mai mari vânătoare de vrăjitoare din istoria Statelor Unite”, denunţă fostul şef de stat

Vizualizări: 247, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Un mare juriu, constituit pentru a decide un eventual proces penal împoriva lui Trump; o ”continuare a celei mai mari vânătoare de vrăjitoare din istoria Statelor Unite”, denunţă fostul şef de stat

Un mare juriu a fost constituit, pentru a stabili dacă dosarul întocmit de către procurorul Manhattanului Cyrus Vance împotriva lui Donald Trump şi grupul său poate justifica organizarea unui proces, scrie presa americană, relatează AFP.

Contactat de AFP, un purtătorde cuvânt al procurorului Cyrus Vance a refuzat să comenteze.

Este o ”continuare a celei mai mari vânătoare de vrăjitoare din istoria Statelor Unite”, a denunţat fostul şef al statului, care locuieşte în Florida.

Potrivit The Washington Post (WP), juraţii au fost selectaţi recent şi urmează să se reunească timp de zile pe săptămână, timp de şase luni, pentru a examina piesele din dosar.

În dreptul penal american, dosarele imporante sunt prezentate adesea de acuzare în faţa unui juriu, alcătuit din persoane care provin din societatea civilă, la fel ca juraţii dintr-un proces obişnuit.

Un mare juriu examinează – în secret – dosarul şi poate solicita piese suplimentare sau audia martori.

În urma examinării, el stabileşte – cu o majoritate, şi nu neapărat în unanimitate – dacă există motive de inculpare, în vederea unui proces.

Alcătuirea unui mare juriu arată că procurorul Vance consideră că deţine suficiente elemente pentru a merge la proces.

Cyrus Vance, al cărui mandat se încheie a sfârşitul lui decembrie, anchetează din 2019 posibile manipulări contabile ale Trump Organization, holdingul lui Donald Trump, care-i gestionează interesele.

Procurorul Manhattanului caută în principal să stabilească dacă grupul a ”umflat” în mod artificial valoarea actvelor sale cu scopul de a obţine împrumuturi bancare mai importante şi dacă le-a subevaluat, în acelaşi timp, în declaraţiile fiscale, cu scopul de a scădea impozitele.

Ancheta vizează de asemenea remuneraţia principalilor conducători ai Trump Organization, potrivit WP.

Știri similare

Macron îndeamnă la un dialog ”exigent” cu Putin, dar avertizează că UE ”nu va ceda nimic în privinţa valorilor” europene într-un dialog cu Rusia

Macron îndeamnă la un dialog ”exigent” cu Putin, dar avertizează că UE ”nu va ceda nimic în privinţa valorilor” europene într-un dialog cu Rusia

Externe

Un dialog cu Rusia este necesar stabilităţii Europei, însă acest dialog este necesar să fie ”ambiţios” şi ”exigent”, pentru ”a nu ceda nimic în privinţa valorilor noastre”, subliniază joi preşedintele francez Emmanuel Macron, la sosirea la un summit european, la Bruxelles, relatează AFP....

Vizualizări: 249, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Conservatorii britanici îşi consolidează poziţia în nordul Angliei şi obţin o victorie istorică la Hartlepool, un bastion laburist, în alegerile locale şi regionale de joi, cu valoare de test naţional al puterii şi al unităţii Regatului Unit

Conservatorii lui Boris Johnson îşi consolidează poziţia în nordul Angliei, unde au cucerit un bastion laburist, o ”victorie istorică” în alegerile locale şi regionale de joi, cu valoare de test naţional al puterii şi al unităţii Regatului Unit, relatează AFP....

Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Peru devine ţara cu cel mai mare nivel de morţi din cauza covid-19 din lume

Peru devine ţara cu cel mai mare nivel de morţi din cauza covid-19 din lume

Externe

Peru a reevaluat, la recomandarea unor experţi, numărul persoanelor moarte din cauza covid-19, care a crescut de la 69.000 la 180.000, iar cu 5.484 de morţi la un milion de locuitori a devenit ţara cu cel mai mare număr de morţi la milionul de locuitori, potrivit unui bilanţ întocmit pe baza unor date oficiale de către AFP....

Vizualizări: 242, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Şaptesprezece jurnalişti din şapte ţări depun plângere împotriva NSO Group, în scandalul Pegasus, împreună cu RSF, care sesizează ONU

Şaptesprezece jurnalişti din şapte ţări depun plângere împotriva NSO Group, în scandalul Pegasus, împreună cu RSF, care sesizează ONU

Externe

Şaptesprezece jurnalişti din şapte ţări - ţinte ale programului informatic spion Pegasus - au depus vineri plângere, alături de organizaţia Reporters sans frontières (RSF), împotriva societăţii israeliene NSO Group, care se află la originea acestei tehnologii, a anunţat RSF, care a sesizat de asemenea ONU, relatează AFP....

Vizualizări: 295, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Secret Service şi FBI controlează cei 25.000 de militari din Garda Naţională însărcinaţi cu securitatea ceremoniei învestirii lui Biden, înainte de eveniment

Secret Service şi FBI controlează cei 25.000 de militari din Garda Naţională însărcinaţi cu securitatea ceremoniei învestirii lui Biden, înainte de eveniment

Externe

Agenţii americane în domeniul securităţii îi controlează pe cei 25.000 de membri ai Gărzii Naţionale desfăşuraţi la Washington - o capitală de nerecunoscut, cu militari, sârmă ghimpată şi grilaje pe străzi - în vederea asigurării securităţii ceremoniei investirii lui Joe Biden, în urma incidentelor sângeroase de la Capitoliu de la 6 ianuarie, când susţinători ai lui Donald Trump - dintre care unii aveau legături trecute sau actuale cu armata - au luat Congresul cu asalt....

Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
”Nu există altă divinitate în afară de Allah, iar Mohamed este mesagerul său”, declară Salah Abdeslam în instanţă, primele sale cuvinte la procesul atentatelor teroriste de la 13 noiembrie 2015

Principalul acuzat în procesul atentatelor de la 13 noiembrie, Salah Abdeslam, a declarat miercuri curţii speciale cu juraţi de la Paris - primele sale cuvinte în faţa instanţei - că ”nu există altă divinitate în afară de Allah”, după ce a fost îndemnat să-şi spună identitatea....

Vizualizări: 230, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă