Un exemplar al primelor reguli ale fotbalului, vândut cu peste 65.000 de euro

Vizualizări: 262, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Un exemplar al primelor reguli ale fotbalului, vândut cu peste 65.000 de euro

O copie foarte rară a primelor reguli scrise ale fotbalului, stabilite de clubul englez Sheffield, în 1858, a fost licitată, marţi, pentru 56.700 de lire sterline (peste 65.500 de euro) la Londra, a anunţat casa de licitaţii Sotheby’s. Suma este cuprinsă în estimarea de 50.000-70.000 de lire sterline, informează AFP.

Acesta este unul dintre cele două exemplare cunoscute ale primei ediţii a Regulilor jocului de fotbal, pe baza cărora s-a dezvoltat fotbalul modern. A fost tipărită de clubul Sheffield, fondat în 1857 şi considerat cel mai vechi club de fotbal din lume, a subliniat Sotheby’s.

Cele 16 pagini ale broşurii, în stare bună şi găsite într-un album din epoca victoriană cu suverniruri ale clubului Sheffield, oferă o primă versiune codificată a sportului. De asemenea, menţionează evoluţia regulilor, cu adnotări scrise de mână sau cu addenda tipărită, care subliniază interzicerea „lovirii” sau „împingerii” mingii cu mâna, permisă anterior.

„Clubul a jucat un rol crucial în dezvoltarea jocului modern: lovitura liberă indirectă, cornerul şi bara transversală sunt inovaţii ale jocului realizate de Sheffield”, definind „prima expresie a culturii fotbalului modern”.

Broşura conţine semnătura în creion a lui William Baker, unul dintre cei mai importanţi jucători ai lui Sheffield şi membru al comitetului conducător, care a aprobat proiectul final al regulilor, la 21 octombrie 1858. Regulile au fost apoi tipărite în anul următor şi distribuite tuturor membrilor clubului, a adăugat casa de licitaţii.

Singura altă copie cunoscută se afla în arhivele clubului, care au fost vândute, în iulie 2011, pentru 881.000 de lire sterline.

Știri similare

Victorie pentru Ursea în Ligue 1: Nice – Nimes, scor 2-1

Victorie pentru Ursea în Ligue 1: Nice – Nimes, scor 2-1

Sport

Formaţia OGC Nice, antrenată de Adrian Ursea, a învins, miercuri seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Nimes, într-un meci din etapa a XXVIII-a a campionatului Franţei....

Vizualizări: 247, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă