Un ”coronapas”, lansat în Danemarca, aflată într-o semicarantină din ianuarie
Vizualizări: 246, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăDanemarca îşi lansează marţi ”coronapas”-ul, prin care vrea să-şi redeschidă societatea, plasată într-o semicarantină de la începutul lui ianuarie.
”Este o armă foarte puternică şi o protecţie a comunităţii şi indivifului”, dădea asigurări premierul social-democrat Mette Frederiksen la 23 martie, când şi-a prezentat planul în vederea unei redeschideri ”prudente şi responsabile” a regatului, în urma unui acord în acest sens cu aproape toate partidele în Parlament.
”Ridicarea restricţiilor în etape” este sloganul politcienilor, în contextul unei îmbunătăţiri a situaţiei sanitare.
Rata incidenţei covid-19 varia la 4 aprilie între 0 şi 242 de infectări la 100.000 de locuitori, numărul spitalizărilor era în scădere, la 211, iar cel al morţilor se stabiliza la 2 429, într-o ţară cu 5,8 milioane de locuitori, în care 13,1% din populaţie a fost vaccinată cu o doză de vaccin, iar 6,9% cu ambele doze.
Prezentat drept cheia unei ”redeschideri securizate” de către premierul danez, acest paşaport vaccinal – obligatoriu pentru persoane în vârstă de peste 15 ani – poate fi descărcat de pe site-ul oficial sunhed.dk sau poate fi imprimat pe hârtie şi garantează faptul că cel care-l deţine a fost vaccinat, a efectuat un test negativ cu 72 de ore mai înainte sau s-a vindecat de covid-19.
Documentul este necesar – începând de la 6 aprilie – la intrarea în saloane de coafură, înfrumuseţare, tatuare, masaj, iar de la 21 aprilie la accesul pe terase.
El urmează să permită- începând de la 21 aprilie – intrarea în muzee, galerii de artă, biblioteci, iar apoi – începând de la 6 mai – la teatru, la cinema şi în cafenele şi restaurante, iar ulterior – începând de la 21 mai – asigură accesul la activităţi sportive, în grădini zoologice şi parcuri de atracţie.
Autorităţile au îndemnat comercianţii, firmele din domeniul distracţiilor şi sportului să ceară în mod scrupulos acest ”coronapas” clienţilor lor, avertizând că altfel riscă amenzi în valoare de 400 până la 1.600 de euro, şi mai mari în cazul unor recidive.
Unele afaceri critică acest document şi îndeamnă să se aştepte o redeschidere fără aceste ”paşapoarte”, deplângând faptul că angajaţii le sunt transformaţi în ”poliţişti” care aplică strategii sanitare.
”De ce să te testezi pentru ca să te aşezi pe terasa unui restaurant, când poţi intra într-un supermarket, alături, să-ţi faci cumpărăturile în aglomeraţie, riscând să te contaminezi, fără vreun coronapas?”, denunţă o reprezentantă a hotelurilor şi restaurantelor.
Unii danezi refuză ”coronapas”-ul pentru că nu vor să se vaccineze, dar vor să-şi păstreze libertatea de a se duce oriunde.
”Coronapas”-ul îi încântă mai ales pe danezii care vor să călătorească (9,3 milioaned e călătorii în străinătate în 2019) şi care speră să poată pleca din nou în lume.