Un ambalaj de sandvici i-a stricat lui Alonso revenirea în Formula 1
Vizualizări: 273, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăUn ambalaj de sandvici i-a stricat pilotului spaniol Fernando Alonso revenirea în Formula 1, la Marele Premiu al Bahrainului, prima etapă a ediţiei 2021 a Campionatului Mondial, a precizat echipa Alpine F1.
„Acest început de sezon este departe de a fi ideal, cu o doză mare de ghinion pe tot parcursul week-end-ului, atât în calificări, cât şi în cursă. Ambii piloţi au avut un start excelent, câştigând poziţii în primul tur. Fernando era chiar bine instalat în primii zece. După prima sa oprire la boxe, am avut o mică problemă care ne-a obligat să reducem performanţa maşinii. Apoi, după a doua oprire, o hârtie de ambalaj de sandvici s-a blocat în canalul de aerisire a frânei din spatele maşinii lui Fernando, ceea ce a dus la temperaturi ridicate şi a cauzat unele daune sistemului de frânare, aşa că l-am retras din motive de siguranţă. A fost o primă cursă foarte nefericită pentru Fernando, având în vedere evoluţia solidă pe care o arăta”, a explicat directorul executiv al echipei Alpine, Marcin Budkowski.
Fernando Alonso, dublu campion mondial, în vârstă de 39 de ani, a revenit în acest sezon în Marele Circ, după doi ani de pauză, la echipa Alpine, fostă Renault. Spaniolul a fost nevoit să abandoneze în turul 34/56, după ce a ocupat locul 9 în calificări.