UEFA a deschis o anchetă după un incident petrecut în tribunele stadionului din Baku la meciul Cehia – Danemarca
Vizualizări: 255, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăCu puţin timp înaintea startului partidei Cehia – Danemarca, meci din cadrul sferturilor de finală ale Euro-2020, doi stewarzi au confiscat de la un suporter danez un drapel în culorile curcubeului, simbolul mişcării LGBT, informează AFP.
Informată fiind despre acest incident, UEFA a deschis o anchetă.
„UEFA nu a instruit niciodată stewarzii stadionului din Baku sau ai oricărui alt stadion să confişte steaguri în culorile curcubeului. Primele informaţii pe care le avem arată că suporterul în cauză era într-o avansată stare de ebrietate şi că unii susţinători locali au început să fie agresivi faţă de el. Stewarzii locali au intervenit şi i-au permis acestui suporter să rămână (n.r. – în tribună), în ciuda stării sale”, a precizat forul european, într-un comincat transmis AFP, în care se mai arată că steagul a fost restituit proprietarului său.
„Pentru a fi clar, aceasta este o încălcare gravă a reglementărilor UEFA pentru turneu”, a comentat organizaţia Football Supporters Europe (FSE) pe Twitter, adăugând că este în legătură cu autorităţile implicate pentru a clarifica situaţia.
Acest nou incident aminteşte de una dintre cele mai aprinse controverse ale acestei ediţii a Campionatului European, care s-a iscat atunci când oraşul Munchen a dorit să-şi ilumineze stadionul în culorile curcubeului înainte de meciul Germaniei împotriva Ungariei. Intenţia era de a protesta faţă de adoptarea unei legi adoptate în Ungaria, ţară acuzată de discriminare împotriva homosexualilor, însă UEFA a interzis această formă de protest.
Mai mulţi sponsori principali ai Euro-202, printre care Volkswagen, şi-au arătat apoi solidaritatea prin difuzarea pe stadioane a publicităţii în culorile comunităţii LGBT, în timpul meciurilor din optimi. După ce şi-a schimbat propriul logo în culorile curcubeului, forul european le-a cerut sponsorilor săi principali să nu desfăşoare bannere publicitare în culorile curcubeului în timpul sferturilor programate la Baku şi Sankt Petersburg, pentru a respecta legislaţia locală.