Ucraina marchează 35 de ani de la catastrofa de la Cernobîl

Vizualizări: 250, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ucraina marchează 35 de ani de la catastrofa de la Cernobîl

Ucraina marchează luni 35 de ani de la cel mai grav accident nuclear din istorie, la Cernobîl, care a contaminat o bună parte a Europei, un sit care atrage în prezent turişti din Europa şi care are ambiţia să fie înscris în Patrimoniul Universal UNESCO, relatează AFP.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski efectuează luni o vizită în zona de excludere a centralei accidentate, cu o rază de 30 de kilometri.

La 26 aprilie 1986, la ora locală 1.23, Reactorul numărul 4 al Centralei Nucleare de la Cernobîl, situat la aproximativ 100 de kilometri de Kiev, exploda în timpul unui test de siguranţă.

Timp de şase zile, combustibil nuclear a ars şi a emis în atomsferă elemente radioactive care au contaminat, potrivit unor estimări, până la trei sferturi din Europa, mai ales Ucraina, Belarusul şi Rusia, la acea vreme republici sovietice.

Autorităţile sovietice au încercat să ascundă acest accident, iar Mihail Gorbaciov a intervenit în mod public abia la 14 mai.

În total, 116.000 de persoane au fost evacuate în 1986 din zona din jurul centralei, în continuare aproape nelocuită în prezent.

În anii următori, 230.000 de alte persoane au fost evacuate.

În decurs de patru ani, aproximativ 600.000 de ”lichidatori” au fost trimişi la faţa locului acidentului – cu o protecţie slabă sau fără absolut nicio protecţie – pentru a stinge incendiul, a construi o şapă de beton care să izoleze reactorul accidentat şi a curăţa teritoriul din jur.

În prezent, bilanţul uman al catastrofei face în continuare dezbatere.

Comitetul Ştiinţific al ONU (UNSCEAR) recunoaşte în mod oficial – doar 30 de morţi – în rândul operatorilor şi pompierilor ucişi de radiaţii înalte imediat după explozie.

ONG-ul Greenpeace a evaluat în 2008 la 100.000 numărul morţilor cauzate de catastrofă.

Centrala de la Cernobîl a continuat să producă electricitate până în decembrie 2000, când ultimul ei reactor operaţional a fost oprit, la presiunea Occidentului.

După ani de tergiversări, o arcă uriaşă de oţel, etanşă, a fost instalată, la sfârşitul lui 2018, deasupra reactorului accidentat şi a intrat în serviciu în 2019.

Această structură, în valoare de 2,1 miliare de euro, finanţată de către comunitatea internaţională, urmează să asigure siguranţa locului în următorii 100 de ani. Ea a acoperit sarcofagul de beton – fisurat şi instabil – şi permite o mai bună izolare a magmei puternic radioactive rămase în reactor.

În pofida faptului că autorităţile consideră că oamenii nu pot trăi în siguanţă în zonă – în următorii 24.000 de ani -, situl atrage tot mai mulţi turişti, aflaţi în căutare de senzaţii tari, iar Kievul vrea să-l înscrie în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Absenţa aproape totală a activităţii umane în zonă a permis florei şi faunei să prolifereze.

În zonă trăiesc lincşi, vulturi cu coada albă şi chiar urşi, sute de elani şi zeci de lupi.

Știri similare

Turcia se retrage în mod oficial din Convenţia de Istanbul împotriva violenţelor cărora le sunt supuse femeile

Turcia se retrage în mod oficial din Convenţia de Istanbul împotriva violenţelor cărora le sunt supuse femeile

Externe

Turcia s-a retras în mod oficial, joi, din Convenţia internaţională de la Istanbul împotriva violenţelor cărora le sunt supuse femeile, punând astfel în aplicare o decizie anunţată în martie de către preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, criticată atât de către numeroşi cetăţeni turci, cât şi de către aliaţii occidentali ai Ankarei, relatează Reuters....

Vizualizări: 297, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ungaria comandă două milioane de doze de Sputnik V din Rusia, în pofida faptului că doar 2% dintre ungari preferă vaccinul rusesc împotriva covid-19 şi că acesta nua fost autorizat de autorităţile sanitare europene

Ungaria comandă două milioane de doze de Sputnik V din Rusia, în pofida faptului că doar 2% dintre ungari preferă vaccinul rusesc împotriva covid-19 şi că acesta nua fost autorizat de autorităţile sanitare europene

Externe

Guvernul ungar a anunţat vineri că a încheiat un acord în vederea achiziţionării a până la două milioane de doze de vaccin rusesc Sputnik V - în pofida faptului că acesta nu a fost autorizat încă de către autorităţile sanitare europene, relatează AFP....

Vizualizări: 263, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Europenii fac front comun, la G7, împotriva Chinei, ”un rival sistemic, un partener în mize globale şi un concurent”, într-o ”strategie comună”, anunţă preşedinţia franceză

Europenii fac front comun, la G7, împotriva Chinei, ”un rival sistemic, un partener în mize globale şi un concurent”, într-o ”strategie comună”, anunţă preşedinţia franceză

Externe

Liderii europeni care participă la summitului Grupului Celor Şapte (G7) la Carbis Bay, în Anglia, susţin o linie clară împotriva Chinei, ”un rival sistemic, un partener în mize globale şi un concurent”, declară surse din cadrul preşedinţiei Franţei pentru Reuters....

Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
OMS: Numărul deceselor provocate de Covid-19 ar putea atinge foarte curând nivelul de 100.000 pe săptămână, la nivel mondial

OMS: Numărul deceselor provocate de Covid-19 ar putea atinge foarte curând nivelul de 100.000 pe săptămână, la nivel mondial

Externe

Numărul deceselor care au drept cauză Covid-19 ar putea atinge ”foarte curând” nivelul de 100.000 de săptămână, la nivel mondial, faţă de cel de 93.000 raportat săptămâna trecută, a declarat, luni, expertul în urgenţe al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Mike Ryan, transmite Reuters....

Vizualizări: 264, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
UE se teme de un eventual incident după desfăşurarea a 150.000 de militari ruşi la frontiera cu Ucraina, ”cea mai masivă desfăşurare înregistrată”, denunţă Josep Borrell; Kievul cere impunerea unor sancţiuni sectoriale Rusiei

UE se teme de un eventual incident după desfăşurarea a 150.000 de militari ruşi la frontiera cu Ucraina, ”cea mai masivă desfăşurare înregistrată”, denunţă Josep Borrell; Kievul cere impunerea unor sancţiuni sectoriale Rusiei

Externe

Uniunea Europeană (UE) se teme de un eventual incident după desfăşurarea a 150.000 de militari ruşi, ”cea mai masivă desfăşurare înregistrată” la frontiera Rusiei cu Ucraina, relatează AFP....

Vizualizări: 241, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă