U21: Alex Măţan e primul tricolor ajuns în cantonamentul de la Buftea
Vizualizări: 277, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăProaspăt transferat în Statele Unite ale Americii, Alex Măţan este primul jucător care s-a prezentat sub comanda lui Adrian Mutu, informează frf.ro.
Având în vedere că la momentul în care convocările pentru jucătorii din străinătate au fost trimise, conform regulilor UEFA, transferul său la Columbus Crew nu fusese oficializat, convocarea pentru Măţan nu a fost trimisă clubului american.
Totuşi, staff-ul echipei naţionale U21 a discutat cu oficialii clubului din Statele Unite şi au obţinut acordul acestora de a-l lăsa pe Alex să evolueze la Campionatul European. Astfel, mijlocaşul s-a prezentat în cantonamentul de la Buftea, fiind primul tricolor care a ajuns la Centrul Naţional de Fotbal de la Buftea.
Marţi dimineaţă, Alex a şi efectuat o şedinţă de pregătire sub îndrumarea preparatorului fizic Vlad Nicoară.