Trump denunţă noua sa procedură de destituire drept ”o continuare a celei mai mari vânătoare de vrăjitoare”

Vizualizări: 259, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Trump denunţă noua sa procedură de destituire drept ”o continuare a celei mai mari vânătoare de vrăjitoare”

Preşedintele republican în exerciţiu Donald Trump condamnă demersurile Partidului Democrat de a-l inculpa în vederea unei destituiri, a doua oară în mandatul său – acuzându-l de ”incitare la violenţa” de la Capitoliu, miercuri – drept ”o continuare a celei mai mari vânătoare de vrăjitoare din istorica politică” americană, relatează BBC News.

Trump a făcut aceste declaraţii la plecarea de la Casa Albă într-o vizită în Texas, la inaugurarea uneiporţiuni a zidului împotriva imigranţilor, la frontiera cu mexicul.

”Nu vrem violenţe”, a subliniat Trump în primele sale declaraţii de la sfârşitul săptămânii trecute.

El consideră că inculparea sa în vederea unei destituiri ”provoacă o furie nemaipimenită”.

TRUMP NU-L POATE DEMITE PE PENCE

Zvonuri circulă online cu privire la o ”înlocuire” în funcţie a vicepreşedintelui american Mike Pence de către miliardarul newyorkez.

Aceste zvonuri circulă după ce Pence a refuzat să nu certifice rezultatul alegerilor prezidenţiale de la 3 noiembrie şi victoria lui Joe Biden.

Susţinătorii lui Trump cer în mod zgomotos plecarea lui Pence.

Însă preşedintele Statelor Unite nu are puterea să-l demită pe vicepreşedinte, deoarece sunt aleşi pe acelaşi ””ticket.

Știri similare

Lobbyul american al armelor de foc NRA nu se poate declara în faliment în Texas pentru a se sustrage justiţiei din New York, care cere dizolvarea asociaţiei, hotărăşte un judecător texan, Harlin Hale

Lobbyul american al armelor de foc NRA nu se poate declara în faliment în Texas pentru a se sustrage justiţiei din New York, care cere dizolvarea asociaţiei, hotărăşte un judecător texan, Harlin Hale

Externe

Lobbyul american al armelor de foc, National Rifle Association (NRA), nu se poate declara în faliment în Texas, cu scopul de a se sustrage justiţiei din New York, care cere dizolvarea asociaţiei, a hotărât un judecător texan, relatează AFP....

Vizualizări: 255, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Coreea de Nord marchează 73 de la înfinţarea sa printr-o paradă fără rachete; Phenianul îi onorează pe civili, pentru a înfrunta dificultăţile acumulate şi provocările şi pentru a consolida astfel solidaritatea în această perioadă

Coreea de Nord a organizat, în noaptea de miercuri spre joi, o paradă cu tractoare şi camioane în loc de obişnuitele tancuri de asalt şi rachete, la cea de a treia defilare în mai puţin de un an în această ţară dotată cu puterea nucleară, potrivit presei de stat, relatează AFP....

Vizualizări: 249, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ministrul turc de Externe: Turcia nu poate prelua povara unui nou val de migranţi din Afganistan

Ministrul turc de Externe: Turcia nu poate prelua povara unui nou val de migranţi din Afganistan

Externe

Turcia nu poate prelua povara unui nou val de migranţi din Afganistan, a declarat duminică ministrul de Externe Mevlut Cavusoglu, după discuţii cu omologul său german, în condiţiile în care îngrijorările cu privire la un nou val de migranţi rămân după preluarea puterii de către talibani, transmite Reuters....

Vizualizări: 238, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
SUA au lansat atacuri aeriene asupra miliţiilor din Irak şi Siria susţinute de Iran

SUA au lansat atacuri aeriene asupra miliţiilor din Irak şi Siria susţinute de Iran

Externe

Forţele militare americane au lansat duminică atacuri aeriene „defensive”, după cum a spus un oficial al Pentagonului, asupra grupărilor din Irak şi Siria susţinute de Iran care au fost în spatele atacurilor cu dronă la adresa personalului american, potrivit NBC News. ...

Vizualizări: 263, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Catalonia reînchide discotecile şi alte locuri de distracţie nocturne în spaţii închise şi cere teste PCR negativ sau dovada vaccinării la evenimente în aer liber de peste 500 de persoane, în urma unei creşteri ”exponenţiale” a cazurilor de covid-19; Navara şi Andaluzia ar putea reimpune restricţii

Catalonia închide - la sfârşitul acestei săptămâni - discotecile şi alte locuri de divertisment nocturne în spaţii închise şi cere prezentarea unui test negativ covid-19 PCR sau dovezii vaccinării anticovid în vederea participării la evenimente în aer liber la care sunt prezente peste 500 de persoane, relatează AFP....

Vizualizări: 251, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Partidul Democrat al lui Moon Jae-in suferă o înfrîngere usturătoare în alegeri locale la Seul şi Busan, considerate un barometru cu un an înainte de alegerile prezidenţiale

Partidul Democrat al lui Moon Jae-in suferă o înfrîngere usturătoare în alegeri locale la Seul şi Busan, considerate un barometru cu un an înainte de alegerile prezidenţiale

Externe

Opoziţia conservatoare sud-coreeană a obţinut o victorie zdrobitoare în alegeri în două mari oraşe - Seul şi Busan - care reprezintă un sfert din populaţia ţării şi un barometru înaintea alegerilor prezidenţiale din 2022, relatează AFP....

Vizualizări: 277, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Germania prevede vaccinarea persoanelor vulnerabile cu o a treia doză de vaccin anticovid, din septembrie

Germania prevede vaccinarea persoanelor vulnerabile cu o a treia doză de vaccin anticovid, din septembrie

Externe

Germania vrea să propună - în septembrie - administrarea unei a treia doze de vaccin împotriva covid-19 persoanelor în vârstă şi vulnerabile, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii, prin care recomandă totodată vaccinarea copiilor şi adolescenţilor cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, relatează AFP....

Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă