Trudeau: Canada „trebuie să-şi înveţe lecţiile trecutului” după descoperirea a 751 de morminte neidentificate în apropiere de o şcoală pentru indigeni
Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăCanada va trebui „să-şi înveţe lecţiile trecutului său” despre primii indigeni, victime ale „discriminării şi nedreptăţilor sistemice”, a reacţionat joi premierul Justin Trudeau, după descoperirea a 751 de morminte neidentificate în apropiere de un pensionat pentru indigeni, conform AFP.
Localizarea acestor morminte în Marieval din provincia Saskatchewan, la mai puţin de o lună după descoperirea rămăşiţelor a 215 copii în apropiere de un pensionat din Kamloops în Columbia Britanică vecină, „face parte dintr-o tragedie mai mare”, a estimat Trudeau în comunicat.
Aceste drame amintesc cu „ruşine de rasism, discriminare şi nedreptatea sistemică cu care naţiunile autohtone au fost – şi sunt încă – confruntate în această ţară”, a declarat prim-ministrul, care a făcut din reconcilierea cu popoarele autohtone una dintre principalele priorităţi ale guvernului său.
„Împreună, trebuie să recunoaştem acest adevăr, să ne învăţĂm lecţiile trecutului şi să continuăm pe drumul comun al reconcilierii. Astfel ne vom putea clădi un viitor mai bun”, a adăugat el, împărtăşind „imensa sa tristeţe” comunităţilor în cauză.
„Canada este responsabilă de durerea şi trauma pe care le resimţiţi”, a continuat Trudeau, care a promis din nou un „ajutor financiar şi material comunităţilor indigene pentru a face lumină în aceste teribile nedreptăţi”.
„Dacă nu-i vom putea aduce înapoi pe cei pe care i-am pierdut, putem afla adevărul despre suferinţele lor şi o vom face”, a promis Trudeau.
Aceste descoperiri reaprind trauma trăită de aproape 150.000 de copii amerindieni, metişi şi inuiţi, rupţi de familiile, limba şi cultura lor şi înscrişi cu forţa în anii 1990 în 139 de pensionate din ţară. Mulţi dintre ei au fost maltrataţi, supuşi la abuzuri sexuale şi mai mult de 4.000 au murit în aceste şcoli, potrivit unei comisii de anchetă, care a concluzionat un adevărat „genocid cultural” din partea Canadei.