Trimisul UE în Afganistan: Timpul procesului de pace din Afganistan se epuizează

Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Trimisul UE în Afganistan: Timpul procesului de pace din Afganistan se epuizează

Trimisul Uniunii Europene în Afganistan, Tomas Niklasson, a afirmat, miercuri, că timpul pentru procesul de pace din Afganistan se epuizează şi că este nevoie de mai mult pentru a stimula discuţiile, în timp ce forţele internaţionale se retrag din ţara devastată de război, transmite Reuters.

Negociatorii guvernului afgan şi talibanii s-au întâlnit în Doha, capitala Qatarului, în ultimele două săptămâni, pentru a discuta despre procesul de pace, după o pauză în care negocierile s-au oprit în mare parte la începutul acestui an.

Discuţiile au început în septembrie, dar negocierile deja lente s-au întrerupt în mare măsură în aprilie, când Statele Unite au anunţat că îşi vor retrage forţele până pe 11 septembrie, după un termen limită iniţial, de 1 mai, convenit de administraţia Trump cu talibanii.

„Timpul este din ce în ce mai scurt pe măsură ce vorbim. Nu s-au înregistrat progrese sau foarte puţine în ceea ce priveşte substanţa, aşa că, din această perspectivă, trebuie făcut mai mult”, a declarat Niklasson în timpul unei vizite în capitala Pakistanului.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Suhail Shaheen, a afirmat pe Twitter că grupuri din ambele echipe de negociatori s-au întâlnit marţi pentru a discuta despre ”recalibrarea ordinii şi succesiunea sesiunilor de discuţii”.

Dar Niklasson a spus că, pentru a arăta adevăratul progres, trebuie să fie puse pe masă propuneri de fond cu privire la planurile fiecărei părţi pentru ţară şi la rezultatul discuţiilor, pe care talibanii nu le-au furnizat încă. „Este foarte posibil ca o propunere a talibanilor să fie maximalistă, poate că ar pune doar un Emirat Islamic pe masă, ceea ce este perfect pentru negocieri şi atunci puteţi vedea unde puteţi face compromisuri şi compromisurile vor trebui făcute de către ambele părţi „, a spus el.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat că grupul are un plan scris, dar nu îl va împărtăşi public sau străinilor şi îl va păstra pentru negocieri de fond.

rimisul a avut întâlniri cu oficiali la Islamabad în această săptămână şi a spus că este încrezător că Pakistanul consideră că este în interesul său să încurajeze o soluţionare a păcii negociate în Afganistan, dar a reiterat că Pakistanul ar trebui să folosească toate pârghiile pentru a-i încuraja pe talibani să facă o propunere de pace scrisă.

Legăturile Pakistanului cu talibanii au fost criticate în trecut de Occident, dar capitalele străine, inclusiv Washingtonul, au recunoscut în ultimii ani că Pakistanul că a lucrat pentru a aduce insurgenţii la masa negocierilor.

Știri similare

Covid-19 – Imunologul Anthony Fauci, consilier al lui Trump şi Biden, vaccinat

Covid-19 – Imunologul Anthony Fauci, consilier al lui Trump şi Biden, vaccinat

Externe

Imunologul american Anthony Fauci, figură foarte respectată în Statele Unite şi numit consilier pe probleme de Covid-19 de viitoarul preşedinte Joe Biden după ce a fost deja membru al celulei de criză a lui Donald Trump, a fost vaccinat marţi contra coronavirusului, scrie AFP. ...

Vizualizări: 284, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Oficiali SUA din domeniul sănătăţii: Persoanele vaccinate cu două doze de vaccin pentru Covid-19 nu trebuie să stea în carantină dacă au fost expuse la virus

Oficiali SUA din domeniul sănătăţii: Persoanele vaccinate cu două doze de vaccin pentru Covid-19 nu trebuie să stea în carantină dacă au fost expuse la virus

Externe

Persoanele vaccinate cu două doze de vaccin pentru Covid-19 nu trebuie să stea în carantină timp de 14 zile după expunerea la o persoană infectată cu noul cornavirus, dacă sunt rămân asimptomatice, recomandă oficiali din sectorul public al sănătăţii din Statele Unite, transmite Reuters....

Vizualizări: 249, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Blinken: Statele Unite nu ştiu dacă Iranul va acţiona pentru a-şi respecta angajamentele în domeniul nuclear, în vederea ridicării sancţiunilor

Blinken: Statele Unite nu ştiu dacă Iranul va acţiona pentru a-şi respecta angajamentele în domeniul nuclear, în vederea ridicării sancţiunilor

Externe

Secretarul american de Stat Antony Blinken a declarat, duminică, că Statele Unite nu ştiu încă dacă Iranul va acţiona pentru a-şi respecta angajamentele nucleare în vederea ridicării sancţiunilor, chiar dacă discuţiile în curs au înregistrat progrese, transmite Reuters....

Vizualizări: 238, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
UE a furnizat Regatului Unit 21 dintre cele 31 de milioane de doze de vaccin anticovid administrate britanicilor; Uniunea a exportat în total 77 de milioane de doze şi şi-a împărţit 88 de milioane de doze de vaccin împotriva covid-19

Uniunea Europeană a exportat - de la începutul lui decembrie - în regatul Unit aproximativ 21 de de milioane de doze de vaccin împotriva covid-19 de pe teritoriul european - reprezentând două treimi din dozele administrate până în prezent britanicilor -, arată date europene publicate joi, relatează AFP. UE nu a primit în schimb nicio doză de vaccin anticovid de pe teritoriul britanic....

Vizualizări: 256, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Prim-ministrul britanic Boris Johnson: Pregătiţi-vă cu încredere pentru 1 ianuarie

Prim-ministrul britanic Boris Johnson: Pregătiţi-vă cu încredere pentru 1 ianuarie

Externe

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat, după discuţia avută cu preşedinta Comisiei Europene, la care a fost hotărât ca discuţiile privind un acord comercial post-Brexit să continue, că cele două părţi sunt încă departe pe subiectele cheie şi că, dacă este necesar, vor fi aplicate regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (WTO). ...

Vizualizări: 291, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Trei zile de carantină pentru Auckland după descoperirea unor noi cazuri de Covid-19

Trei zile de carantină pentru Auckland după descoperirea unor noi cazuri de Covid-19

Externe

Prim-ministrul neozeelandez, Jacinda Ardern, a anunţat duminică impunerea a trei zile de carantină pentru cel mai mare oraş, Auckland, după ce trei noi cazuri de Covid-19 au fost înregistrate aici, acestea fiind primele în decurs de o lună depistate în ţară, informează The Guardian. ...

Vizualizări: 261, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Rohani, ”foarte bucuros” de plecarea ”tiranului” Trump de la Casa Albă, ”cel mai nedisciplinat preşedinte şi fără de lege”, un ”terorist şi un asasin”, pe care-l acuză că împiedică Iranul să cumpere vaccinuri împotriva covid-19

Preşedintele iranian Hassan Rohani se declară ”foarte bucuros” că Donald Trump pleacă de la Casa Albă, catalogându-l pe preşedintele republican în exerciţiu drept un ”tiran” şi un ”terorist”, relatează AFP....

Vizualizări: 272, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
O fetiţă afgană ridicată din mulţime şi preluată de un soldat american peste zidul de securitate al aeroportului din Kabul a devenit imaginea disperării celor care fug din ţară – VIDEO

O fetiţă afgană ridicată din mulţime şi preluată de un soldat american peste zidul de securitate al aeroportului din Kabul a devenit imaginea disperării celor care fug din ţară – VIDEO

Externe

Din mulţimea de oameni care aşteaptă în afara aeroportului din Kabul, o fetiţă este ridicată peste peretele înalt şi preluată de un soldat american. Momentul de săptămâna aceasta, filmat şi publicat pe reţelele de socializare, a surprins disperarea multor afgani care se tem de ceea ce va însemna revenirea bruscă la putere a talibanilor, scrie Reuters. ...

Vizualizări: 243, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Talibanii, la prima conferinţă de presă: Vrem să fim siguri că Afganistanul nu mai este un câmp de bătălie. Am iertat pe toată lumea, pe toţi cei care au luptat împotriva noastră. Nu mai vrem conflicte

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Kabul, că nu vor exista răzbunări, deoarece nu poartă nimănui pică, important fiind faptul că ţara a fost eliberată. ...

Vizualizări: 236, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Audierea în care Netanyahu urma să răspundă acuzaţiilor în procesul de corupţie, amânată din cauza izolării impuse în lupta împotriva covid-19

Audierea în care Netanyahu urma să răspundă acuzaţiilor în procesul de corupţie, amânată din cauza izolării impuse în lupta împotriva covid-19

Externe

O audiere la care urma să se prezinte săptămâna viitoare premierul israelian în exerciţiu Benjamin Netanyahu, în cadrul unui proces de corupţie, a fost amânată din cauza izolării impuse în lupta împotriva covid-19, a anunţat vineri justiţia israeliană, relatează AFP....

Vizualizări: 263, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Facebook consideră că ”a jucat un rol” în violenţele de la Capitoliu

Facebook consideră că ”a jucat un rol” în violenţele de la Capitoliu

Externe

Facebook anunţă progrese în modearea conţinutului care poate conduce la violenţe, în legătură cu atacul sângeros de la 6 ianuarie la Capitoliu, din cauza cărora fostul preşedinte republican Donald Trump este judecat de Senat cu privire la ”incitare la insurecţie”, relatează AFP....

Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă