Trei zile de carantină pentru Auckland după descoperirea unor noi cazuri de Covid-19

Vizualizări: 261, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Trei zile de carantină pentru Auckland după descoperirea unor noi cazuri de Covid-19

Prim-ministrul neozeelandez, Jacinda Ardern, a anunţat duminică impunerea a trei zile de carantină pentru cel mai mare oraş, Auckland, după ce trei noi cazuri de Covid-19 au fost înregistrate aici, acestea fiind primele în decurs de o lună depistate în ţară, informează The Guardian.

Nivelul restricţiilor a fost ridicat la 3, ceea ce înseamnă că populaţia trebuie să rămână în locuinţe, cu excepţia lucrătorilor esenţiali şi a cumpărăturilor esenţiale.

„Ştiu că toţi simţim la fel când acest lucru se întâmplă, toţi avem sentimentul de «nu din nou». Dar amintiţi-vă că am mai fost aici înainte şi asta înseamnă că ştim cum să ieşim din nou din asta, iar asta se poate face împreună. Dacă cunoaşteţi oameni în Auckland, vă rog să îi contactaţi, să îi verificaţi. Dacă vă aflaţi în Auckland, verificaţi-vă vecinii şi asiguraţi-vă că sunt îngrijiţi şi susţinuţi”, a spus Ardern, duminică, într-o conferinţă. 

Dr. Ashley Bloomfield, directorul sanitar al Noii Zeelande, a spus că oficialii lucrează pornind de la ipoteza că noile cazuri din Auckland sunt cauzate de una dintre noile variante ale coronavirusului. Cei trei oameni diagnosticaţi cu boala fac parte din aceeaşi familie.

Auckland v fi izolat, va fi obligatorie purtarea măştii în avioane, trenuri, autobuze şi alte mijloace de transport în comun, a mai spus Ardern.

În afara Auckland, activitatea va continua la fel ca până acum, şcolile vor rămâne deschise, cu distanţare fizică.

De la începutul pandemiei, în Noua Zeelandă au fost înregistrate 2.330 de cazuri şi 25 de decese asociate.

La nivel mondial, de la descoperirea noului coronavirus, la finalul anului 2019, în Wuhan (China), au fost înregistrate 108,5 milioane de contaminări şi 2,39 milioane de decese asociate, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins.

Știri similare

Iranul cere Washingtonului să acţioneze rapid pentru revenirea în acordul nuclear

Iranul cere Washingtonului să acţioneze rapid pentru revenirea în acordul nuclear

Externe

Ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, a cerut, sâmbătă, Washingtonului, să revină rapid în acordul nuclear, arătând că o lege adoptată de Parlament obligă guvernul de la Teheran să îşi înăsprească poziţia în domeniul nuclear, dacă sancţiunile americane nu vor fi relaxate până pe 21 februarie, transmite Reuters....

Vizualizări: 255, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Miliardarul Robert Durst a fost găsit vinovat pentru uciderea celei mai bune prietene ale sale. El a fost subiectul unui documentar HBO

Miliardarul Robert Durst a fost găsit vinovat pentru uciderea celei mai bune prietene ale sale. El a fost subiectul unui documentar HBO

Externe

Miliardarul american Robert Durst, subiectul documentarului HBO The Jinx, a fost condamnat pentru uciderea celei mai bune prietene Susan Berman. Durst a fost găsit vinovat pentru uciderea lui Berman în 2000, pentru a o împiedica să vorbească cu poliţia despre dispariţia soţiei lui, relatează BBC....

Vizualizări: 238, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Forţele loiale lui Khalifa Haftar au închis graniţa Libiei cu Algeria

Forţele loiale lui Khalifa Haftar au închis graniţa Libiei cu Algeria

Externe

Forţele loiale comandantului Khalifa Haftar au închis graniţa Libiei cu Algeria, a fost anunţat duminică, după ce mobilizări însemnate ale trupelor sale au reliefat rolul lui în ciuda eforturilor de unificare a ţării, relatează Reuters. ...

Vizualizări: 234, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Talibanii neagă că vicepremierul Abdul Ghani Baradar ar fi fost ucis într-un schimb de focuri cu rivali ai săi

Talibanii neagă că vicepremierul Abdul Ghani Baradar ar fi fost ucis într-un schimb de focuri cu rivali ai săi

Externe

Talibanii au negat marţi că unul dintre cei mai importanţi lideri ai lor, molahul Abdul Ghani Baradar, numit vicepremier săptămâna trecută, ar fi fost ucis de rivali ai grupării, în urma zvonurilor legate de sciziunile din cadrul acesteia, la aproape o lună de când au preluat puterea la Kabul, transmite Reuters....

Vizualizări: 225, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Iranul va începe să îmbogăţească uraniu cu o puritate de 60%, după ce a acuzat Israelul de sabotaj

Iranul va începe să îmbogăţească uraniu cu o puritate de 60%, după ce a acuzat Israelul de sabotaj

Externe

Iranul a anunţat, marţi, că va începe să îmbogăţească uraniu cu o puritate de 60%, după ce a acuzat Israelul de sabotaj, cea ce va aduce materialul de fisiune mai aproape de nivelul de 90% necesar pentru fabricarea unei bombe nucleare, la o zi după ce Teheranul a acuzat că Israelul i-a sabotat un centru nuclear important, transmite Reuters....

Vizualizări: 240, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Administraţia Trump: China a comis genocid împotriva musulmanilor uiguri

Administraţia Trump: China a comis genocid împotriva musulmanilor uiguri

Externe

Administraţia Trump a ajuns la concluzia că China a comis ”genocid şi crime împotriva umanităţii” prin represiunea împotriva musulmanilor uiguri din regiunea Xinjiang, a declarat marţi secretatul de Stat american Mike Pompeo, dând o nouă lovitură stânjenitoare Beijingului cu o zi înainte de învestirea preşedintelui ales Joe Biden, transmite Reuters....

Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Zece morţi, inclusiv nouă copii, în SUA, într-un accident în lanţ în Alabama

Zece morţi, inclusiv nouă copii, în SUA, într-un accident în lanţ în Alabama

Externe

Zece persoane - inclusiv nouă copii - au murit într-un accident în lanţ implicând 15 vehicule, în apropiere de Greenville, în statul american Alabama, potrivit medicului legist din comitatul Butler, care consideră că acest accident probabil are legătură cu furtuna Claudette, relatează AFP....

Vizualizări: 293, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Principala colaboratoare a lui Andrew Cuomo, Melissa DeRosa, demisionează; ea este desemnată într-un rapor ca membră a unui grup care a încearcat să exercite represalii împotriva unei femei care l-a acuzat pe guvernator de hărţuire

Principala colaboratoare a lui Andrew Cuomo, Melissa DeRosa, demisionează; ea este desemnată într-un rapor ca membră a unui grup care a încearcat să exercite represalii împotriva unei femei care l-a acuzat pe guvernator de hărţuire

Externe

Principala colaboratoare a guvernatorului New Yorkului Andrew Cuomo, Melissa DeRosa, a demisionat, potrivit presei americane, în contextul în care se strânge laţul în jurul acestui politician, odinioară influent, care ar putea fi nevoit să răspundă penal în justiţie cu privire la acuzaţii de hărţuire sexcuală, relatează AFP....

Vizualizări: 230, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Germania recomandă vaccinarea femeilor însărcinate împotriva Covid-19

Germania recomandă vaccinarea femeilor însărcinate împotriva Covid-19

Externe

Autoritatea de supraveghere în domeniul vaccinurilor din Germania a recomandat vineri vaccinarea împotriva Covid-19 a femeilor însărcinate şi a celor care alăptează, cu un vaccin bazat pe tehnologia ARNm, transmite Reuters....

Vizualizări: 223, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Trump promite să rămână ”vocea uriaşă” a susţinătorilor săi

Trump promite să rămână ”vocea uriaşă” a susţinătorilor săi

Externe

Donald Trump le-a promis vineri susţinătorilor săi să facă în aşa fel încât aceştia să fie auziţi şi respectaţi, după ce a promis cu o zi înainte o tranziţie ordonată, la o zi după violenţe sângeroase la Capitoliu, relatează Reuters....

Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Vot controversat la Moscova asupra reinstalării statuii lui Felix Djerzinski, fondatorul poliţieipolitice CEKA, precursorul KGB, în faţa sediului FSB, în Piaţa Lubianka

Vot controversat la Moscova asupra reinstalării statuii lui Felix Djerzinski, fondatorul poliţieipolitice CEKA, precursorul KGB, în faţa sediului FSB, în Piaţa Lubianka

Externe

Locuitorii Moscovei se pronunţă prin vot, timp de o săptămână, începând de joi şi până la 5 martie, cu privire la reinstalarea statuii lui Felix Djerzinski - fondatorul poliţiei politice sovietice - în faţa sediului serviciilor secrete ruse FSB, în centrul capitalei ruse, la 30 de ani după ce a fost dată jos de pe soclu, relatează AFP....

Vizualizări: 274, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă