Trei rachete au fost trase din Siria către Israel (armata israeliană)
Vizualizări: 496, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăTrei rachete au fost trase vineri seara din Siria în direcţia Israelului, primele de la începutul escaladării violenţelor dintre armata israeliană şi Hamasul palestinian, potrivit unei surse militare de la Iersualim, scrie AFP.
O rachetă a căzut pe teritoriul sirian şi două în zonele nelocuite din norsul Israelului, a indicat armata israeliană.
Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), „trei explozii” au fost auzite în apropiere de Quneitra, în Siria, la frontiera cu Înălţimile Golan ocupate de Israel.
OSDO nu a fost totuşi în măsură să precizeze dacă este vorba despre tiruri ce vizează Israelul sau sunt rezultatul luptelor sporadice în curs între armata siriană şi grupurile armate de opoziţie.
Mai devreme în cursul zilei, în apropiere de graniţa israelo-libaneză, soldaţi israelieni au tras în manifestanţii libanezi care au reuşit pentru scurt timp să ajungă de partea iseraeliană a barierei.
Un membru Hezbolah a murit vineri din cauza rănilor provocate de tirurile israeliene, au indicat mişcarea şiită libaneză şi Agenţia Naţională de Informaţii (ANI).
De luni, în jur de 2.000 de rachete au fost trase din Fâşia Gaza, controlată de Hamas, asupra Israelului, dintre care 90% interceptate de scutul antirachetă Iron Dome, potrivit unui bilanţ de vineri al armatei israeliene.