Top librărie online – Românii citesc mai multă psihologie, cărţi în limba engleză. În primele 6 luni ale anului comanda medie de cărţi, în creştere cu 10% faţă de perioada similară din 2020

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Top librărie online – Românii citesc mai multă psihologie, cărţi în limba engleză. În primele 6 luni ale anului comanda medie de cărţi, în creştere cu 10% faţă de perioada similară din 2020

Românii citesc mai variat, mai multă psihologie şi din ce în ce mai multe cărţi în limba engleză şi eBooks, arată datele Libris.ro. Astfel, prima parte a anului 2021 a fost marcată de o creştere considerabilă pe segmentul de carte de dezvoltare personală (20%), inclusiv în limba engleză, iar în topul vânzărilor continuă să se afle si autori români contemporani. Mai mult, media comenzii a crescut cu 10% la nivelul primului semestru.

La nivel de judeţ, dinamica pozitivă este mai evidentă în Timiş şi Cluj, unde creşterile înregistrate în valoarea comenzilor depăşesc 25% faţă de perioada similară din anul etalon 2019. În Bucureşti creşterea valorică faţă de 2019 a fost de 15%.

„Anul trecut, când întreaga Românie s-a confruntat cu criza generată de pandemie, toate judeţele ţării înregistrau o dinamică pozitivă în consumul de carte. Era o reflexie a nevoii de înţelegere a situaţiei şi de evadare din cotidianul ştirilor negative. Anul acesta însă, probabil pe fondul scăderii puterii de cumpărare, cumulat cu revenirea masivă la birou şi pe dorinţa de a petrece mai mult timp în afara casei, făcând lucruri care anul trecut erau restricţionate, deci a reducerii timpului alocat lecturii, frecvenţa comenzilor online de carte s-a redus în majoritatea zonelor tării”, spune Laura Ţeposu, findator Libris. 

Judeţele care au păstrat anul acesta o dinamică pozitivă accentuată faţă de boom-ul din 2020 sunt Ilfov, cu 230% creştere, Buzău, cu 33% şi Constanţa, cu 23%.

Cea mai spectaculoasă creştere o are judeţul Ilfov, unde înregistrăm vânzări peste dublu faţă de anul trecut. Este un semn că rezidenţii din Ilfov, care lucrează în Bucureşti, solicitau livrarea la birou, fiind asimilaţi zonei Bucureşti, însă pe fondul continuării muncii la distanţă, livrarea se face acum acasă – completează Laura Ţeposu.

Top 10 cele mai vândute cărţi ianuarie – iunie 2021

1. „Vindecarea copilului interior” – Stefanie Stahl
2. „500 de adevăruri uimitoare şi amuzante”
3. „Arta manipulării” – Kevin Dutton
4. „Auschwitz, ultima staţie” – Eddy de Wind
5. „Gânduri către sine însuşi” – Marcus Aurelius
6. „500 de adevăruri incredibile şi trăsnite”
7. „O chestiune de viaţă şi de moarte” – Irvin D. Yalom, Marilyn Yalom
8. „Jurnalul unui burlac. Conversaţii cu mama” – Mihai Bendeac, Emilia Bendeac
9. „Curajul de a nu fi pe placul celorlalţi” – Ichiro Kishimi, Fumitake Koga
10. „Dumbrava minunată” – Mihail Sadoveanu

Top 10 recomandări făcute de echipa Libris.ro

1. „Cum am învăţat să înţeleg lumea” – Hans Rosling. Fanny Hargestam
2. „Toate la locul lor” – Oliver Sacks
3. „Jurnalul unei iubiri pierdute” – Eric-Emmanuel Schmitt
4. „Cum să ne păstram copiii aproape” – Gordon Neufeld, Gabor Mate
5. „Circe” – Madeline Miller
6. „Regatul umbrelor. Seria Grisha. Vol.1” – Leigh Bardugo
7. „Pisica şi orasul” – Nick Bradley
8. „StresAnti” – Mithu Storoni
9. „Povestea fără sfârşit” – Michael Ende
10. „Modele mentale” – Peter Hollins

Top 10 cei mai vânduţi autori în 2021

1. Irvin D. Yalom
2. Ioana Chicet-Macoveiciuc
3. Jill Tomlinson
4. Dumitru Constantin Dulcan
5. Eric-Emmanuel Schmitt
6. Lise Bourbeau
7. Stefanie Stahl
8. Kristin Hannah
9. Sven Nordqvist
10. Roald Dahl

Știri similare

China a reuşit să pună un mic robot pe Marte

China a reuşit să pună un mic robot pe Marte

Știri

China a reuşit, sâmbătă, să pună cu succes pe suprafaţa planetei Marte micul robot teleghidat Zhurong, ceea ce constituie o premieră pentru ţara asiatică, potrivit televiziunii publice CCTV, citată de AFP. ...

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Judecătoria Sectorului 2 i-a dat câştig de cauză primarului Sectorului 4 Daniel Băluţă şi a decis şi ştergerea din ziarul ”Libertatea” a unor articole care îl vizau. Decizia nu e definitivă

Judecătoria Sectorului 2 i-a dat câştig de cauză primarului Sectorului 4 Daniel Băluţă şi a decis şi ştergerea din ziarul ”Libertatea” a unor articole care îl vizau. Decizia nu e definitivă

Știri

Judecătoria Sectorului 2 i-a dat luni câştig de cauză primarului Sectorului 4 Daniel Băluţă şi a decis ştergerea din ziarul ”Libertatea” a şapte articole care îl vizau. Decizia nu e definitivă, iar avocata jurnaliştilor a declarat că va face apel....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Şase autori de pe patru continente, pe lista scurtă a Booker Prize

Şase autori de pe patru continente, pe lista scurtă a Booker Prize

Știri

Booker Prize a prezentat, marţi, ultima selecţie care adună şase autori de pe patru continente şi ale căror cărţi tratează subiecte „care ne privesc pe toţi”, potrivit organizatorilor prestigiosului premiu literar britanic, potrivit AFP. ...

Vizualizări: 332, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Doar 7% din ADN-ul nostru este unic oamenilor moderni – studiu

Doar 7% din ADN-ul nostru este unic oamenilor moderni – studiu

Știri

Oamenii de ştiinţă au făcut un nou pas spre rezolvarea unui mister îndelungat cu o nouă unealtă care ar putea permite o comparaţie mai precisă între ADN-ul oamenilor moderni şi cel al strămoşilor noştri dipăruţi. ...

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă