„The Human Voice” al lui Almodóvar şi „Tre piani”, de Nanni Moretti, în programul lansărilor româneşti de anul viitor

Vizualizări: 292, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
„The Human Voice” al lui Almodóvar şi „Tre piani”, de Nanni Moretti, în programul lansărilor româneşti de anul viitor

„The Human Voice”, scurtmetrajul lui Pedro Almodóvar ce o are ca protagonistă pe Tilda Swinton, şi „Three Floors/ Tre piani”, cel mai recent lungmetraj al cineastului italian Nanni Moretti, se numără între producţiile pe care Independenţa Film şi-a propus să le distribuie în România anul viitor.

„The Human Voice”, primul film de limbă engleză al celebrului cineast spaniol Pedro Almodóvar, a fost filmat şi editat în timp record după încheierea perioadei de izolare impusă în pandemie şi, ulterior, a fost prezentat la Festivalul de la Veneţia. Actriţa britanică Tilda Swinton este protagonista acestui scurtmetraj, bazat pe piesa de teatru omonimă a poetului şi dramaturgului francez Jean Cocteau.

Un alt titlu de pe lista distribuitorului este „Undine”, cel mai nou film al regizorului german Christian Petzold, un basm romantic modern cu elemente supranaturale, care o are în rolul principal pe Paula Beer, câştigătoare a premiului pentru cea mai bună actriţă la Berlinala 2020 pentru acest rol. „Undine” este nominalizat la premiile Academiei Europene de Film, care vor fi acordate săptămâna aceasta.

„La finalul unui an cu multe premiere amânate sau anulate, privim cu optimism către 2021, când sperăm că vom reuşi să lansăm atât o parte din titlurile amânate, cât şi filme noi, care momentan au avut premiere doar în ţările de origine sau în cadrul unor festivaluri”, a transmis într-un comunicat Antoine Bagnaninchi, director Independenţa Film.

Compania are în vedere pentru prima jumătate a anului lansarea a două producţii italiene, „Gli anni più belli” a lui Gabriele Muccino, o poveste despre dragoste şi prietenie care se întinde de-a lungul a 40 de ani şi care îl are în rolul principal pe Pierfrancesco Favino, şi „Nowhere Special” a lui Uberto Pasolini, o emoţionantă dramă socială în limba engleză, care a avut premiera la Veneţia 2020, precum şi „Persian Lessons” a regizorului ucrainean Vadim Perelman, o tragi-comedie absurdă despre Holocaust.

Acestora li se vor adăuga filme precum „Tre piani” al lui Nanni Moretti, care este aşteptat să aibă premiera la unul dintre festivalurile mari, şi „Mandibules”, comedia franco-belgiană a lui Quentin Dupieux, care a avut premiera la Veneţia anul acesta.

În aşteptarea redeschiderii cinematografelor, pe contul Vimeo al Independenţa Film pot fi vizionate peste 40 de titluri din portofoliul casei de distribuţie, printre cele mai noi filme adăugate regăsindu-se „Maradona by Kusturica” (r. Emir Kusturica), „Lazzaro Felice” (r. Alice Rorhwacher) şi „Cyrano, mon amour” (r. Alexis Michalik).

„La Belle Epoque” (r. Nicolas Bedos) şi „Sorry We Missed You” (r. Ken Loach), două dintre filmele lansate pe marile ecrane în acest an, „A Separation” (r. Asghar Farhadi), câştigător al premiului pentru cel mai bun film străin la Oscar 2012, „Welcome to New York”, controversatul film al lui Abel Ferrara, cu Gérard Depardieu şi Jacqueline Bisset, „Only God Forgives”, cea de-a doua colaborare a regizorului Nicolas Winding Refn cu actorul Ryan Gosling, „The House That Jack Built”, thrillerul psihologic al lui Lars von Trier, şi „Golden Glove”, thrillerul şocant al lui Fatih Akin sunt câteva dintre titlurile ce urmează a fi disponibile online în luna decembrie pe contul Vimeo. Costul unui bilet pentru un film este de 3 dolari, iar utilizatorul poate viziona filmul într-un interval de două zile.

Știri similare

Serialul „Shut Eye”, cu Isabella Rossellini în distribuţie, din 27 iulie la AXN

Serialul „Shut Eye”, cu Isabella Rossellini în distribuţie, din 27 iulie la AXN

Entertainment

Serialul „Şarlatanul/ Shut Eye”,cu Isabella Rossellini în distribuţie, prezintă cu umor negru activitatea unor saloane obscure, controlate de o mişcare mafiotă din Los Angeles, unde clarvăzătoarele îi amăgesc cu răspunsuri pe cei disperaţi să afle ce le rezervă viitorul. Cele două sezoane vor fi difuzate consecutiv, începând din 27 iulie, pe AXN. ...

Vizualizări: 302, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Animest revine, în această toamnă, pe marile ecrane şi online cu 11 filme româneşti

Animest revine, în această toamnă, pe marile ecrane şi online cu 11 filme româneşti

Entertainment

Unsprezece scurtmetraje realizate de artişti din toată ţara concurează la cea de-a 16-a ediţie Animest pentru premiul Competiţiei Româneşti. În perioada 8-17 octombrie, filmele lor vor putea fi urmărite în cinematografele din Bucureşti, dar şi online, prin intermediul platformei de streaming a festivalului. ...

Vizualizări: 395, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Smiley şi Gina Pistol au devenit părinţi – VIDEO

Smiley şi Gina Pistol au devenit părinţi – VIDEO

Entertainment

Smiley şi Gina Pistol au devenit părinţi, cântăreţul anunţând că fetiţa lor a avut la naştere 3,230 kilograme şi 51 de centimetri. ...

Vizualizări: 672, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Filmul „Scara”, regizat de Vlad Păunescu, cele mai multe nominalizări la Gala Premiilor UCIN

Filmul „Scara”, regizat de Vlad Păunescu, cele mai multe nominalizări la Gala Premiilor UCIN

Entertainment

Filmul „Scara” în regia lui Vlad Păunescu, cu Horaţiu Mălăele şi Valentin Teodosiu în distribuţie şi debutantul Eduard Trifa în rol principal, a primit opt nominalizări la Gala Premiilor Uniunii Cineaştilor din România (UCIN), care va avea loc pe 26 septembrie, la Opera Naţională Bucureşti. „Câmp de maci” (7 selecţii), „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” (7 selecţii) şi „La Civil” (5 selecţii), în cursa pentru trofeul UCIN. ...

Vizualizări: 230, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Maraton cu filme de acţiune, în primul weekend din octombrie la TNT

Maraton cu filme de acţiune, în primul weekend din octombrie la TNT

Entertainment

Cinci filme de acţiune, aventuri amuzante pentru întreaga familie şi western-uri fantasy şi dramatice, vor fi difuzate de postul TNT în primul weekend al lunii octombrie, se arată într-un comunicat remis News.ro....

Vizualizări: 244, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă