Talibanii îşi finalizează componenţa Guvernului, din care nu face parte nicio femeie, şi anunţă că fetele urmează să se întoarcă la colegii şi licee ”cât mai rapid posibil”
Vizualizări: 247, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăGuvernul taliban a anunţat că fetele urmează să fie autorizate ”cât mai rapid posibil” să se întoarcă la şcoală, după ce cursurile au fost suspendate la jumătatea lui august, iar băieţii s-au întors la ore de la 7 septembrie, relatează AFP.
Elevele afgane de la colgiu şi liceu urmează să fie autorizate ”cât mai rapid posibil” să se întoarcă la şcoală, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al Guvernului taliban, după ce restricţii vizând femeile s-au multiplicat în ultimele săptămâni în Afganistan.
Talibanii au numit, de asemenea, mai mulţi miniştri şi şi-au încheiat formarea Guvernului – în care nu se află nicio femeie ministru şi nici ministru al Femeilor, a anunţat într-o conferinţă de presă, la kabul, Zabihullah Mujahid.
”Vom finaliza lucrurile (…). Acest lucru are loc cât mai rapid posibil”, a dat el asigurări în privinţa întoarcerii fetelor la şcoală
Talibanii le-au cerut sâmbătă băieţilor să se întoarcă la ore, însă nu şi fetelor, provocând emoţie în rândul populaţiei afgane şi comunităţii internaţionale, care se tem de o reinstaurare a regimului de fier al talibanilor din anii ’90, care să le interzică femeilor să studieze.
Cursurile în şcolile afgane au fost întrerupte la jumătatea lui august, în urma întoarcerii la putere a talibanilor, în paralel cu retragerea Statelor Unite din Afganistan şi prăbuşirea Guvernului afgan prooccidental.
Noul regim afgan a anunţat prima parte a Guvernului său – alcătuit din numeroşi lideri istorici ai mişcării, la 7septembrie.
Zabihullah Mujahid a subliniat din nou, marţi, că este vorba despre un Guvern de tranziţie, care urmează să fie consolidat în viitor.