Talibanii au ucis şi spânzurat apoi în public patru răpitori într-un oraş afgan
Vizualizări: 243, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăAutorităţile talibane din oraşul Herat, din vestul Afganistanului, au ucis patru răpitori, iar apoi le-au spânzurat trupurile în public pentru a descuraja comiterea unor astfel de fapte, a declarat sâmbătă un oficial guvernamental, transmite Reuters.
Sher Ahmad Ammar, guvernator adjunct în Herat, a spus că bărbaţii au răpit un om de afaceri local şi pe fiul acestuia, cu intenţia de a-i scoate din oraş, când au fost văzuţi de patrulele care au creat puncte de control în oraş.
Cei patru au fost ucişi în timpul unui schimb de focuri, iar un soldat taliban a fost rănit.
”Trupurile lor au fost aduse în piaţa centrală şi spânzurate ca lecţie pentru alţi răpitori”, a spus acesta.
Victimele răpitorilor au fost eliberate.
Mohammad Nazir, un locuitor din Herat, a declarat că făcea cumpărături lângă piaţa Mostofiat din oraş, când a auzit un anunţ în difuzor care atrăgea atenţia oamenilor.
”Când am păşit înainte, am văzut că aduseseră un cadavru într-o camionetă, apoi l-au agăţat pe o macara”, a spus el.
Imaginile cu cadavrul pătat de sânge, legănat pe macaraua, au fost larg distribuite pe reţelele de socializare, arătând o notă fixată pe pieptul bărbatului în care se spunea ”Aceasta este pedeapsa pentru răpire”.
Niciun alt corp nu era vizibil, dar postările de pe reţelele de socializare au spus că altele corpuri au fost expuse în alte părţi ale oraşului.
Într-un interviu acordat Associated Press în această săptămână, molahul Nooruddin Turabi, personalitate a talibanilor, a declarat că grupul va restabili pedepse precum amputările şi execuţiile pentru a descuraja infractorii.
În pofida condamnărilor internaţionale, talibanii au spus că vor continua să impună pedepse rapide şi severe împotriva infractorilor, pentru a opri crime precum tâlhăriile, crimele şi răpirile care s-au răspândit în Afganistan.
Washingtonul, care a condamnat afirmaţiile lui Turabi cu privire la pedepse, a declarat că orice recunoaştere potenţială a guvernului taliban din Kabul, care a înlocuit guvernul susţinut de occident, prăbuşit luna trecută, va depinde de respectarea drepturilor omului.
Potrivit agenţiei de ştiri oficiale Bakhtar, opt răpitori au fost de asemenea arestaţi într-un incident separat în provincia Uruzgan din sud-vestul ţării.