Suspecţii în cazul asasinării preşedintelui haitian spun că planul lor era să îl aresteze pe Moise, nu să-l ucidă

Vizualizări: 252, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Suspecţii în cazul asasinării preşedintelui haitian spun că planul lor era să îl aresteze pe Moise, nu să-l ucidă

Suspecţii în cazul asasinării preşedintelui haitian Jovenel Moise susţin că planul lor era să îl aresteze pe lider, nu să îl ucidă, informează Miami Herald.

Operaţiunea care a dus la asasinarea lui Moise a fost plănuită într-un interval de cel puţin o lună, după discuţii la cine în Port-au-Prince şi la locuinţa în care stăteau majoritatea bărbaţilor acuzaţi de omor, au afirmat pentru jurnalul american mai multe persoane care i-au interogat pe unii suspecţi.

“Probabil ei urmăreau totul şi aşteptau oportunitatea să atace”, a declarat Clement Noel, care s-a numărat printre primii care i-au interogat pe cei doi haitieni-americani care se numără printre cei 19 suspecţi reţinuţi până acum.

James A. Solages, în vârstă de 35 de ani, şi Joseph G. Vincent, 56 de ani, ambii din Florida, nu i-au spus lui Noel de ce au ales pentru a acţiona data de 7 iulie, însă au insistat că planul nu era să-l asasineze pe preşedinte. Misiunea lor ar fi fost să îl aresteze pe preşedinte şi să îl ducă la palatul prezidenţial.

Cei doi bărbaţi au afirmat că s-au aflat acolo, dar nu au mers să-l ucidă pe preşedinte, a explicat Noel. “Au spus că ştiu ce s-a întâmplat, dar nu au participat la asasinat. Erau acolo ca să traducă”, a adăugat Clement Noel.

În Haiti, este ilegală arestarea unei persoane după ora 18.00, cu excepţia situaţiilor de flagrant. Solages şi Vincent ar fi insistat că aveau o copie a mandatului de arestare în acea noapte. Întrebaţi cine a emis mandatul, bărbaţii au spus că nu îşi amintesc.

Preşedintele haitian Jovenel Moïse a fost ucis la 7 iulie, de 28 de mercenari străini.

Știri similare

Un tânăr marocan, Yassine Lekhmidi, moare după ce se autoincendiază în semn de protest; familia tânărului transportator ilegal ”cere deschderea unei anchete”, manifestaţie la Sidi Bennour, lângă Casablanca

Externe

Un tânăr marocan, Yassine Lekhmidi, în vârstă de 25 de ani, a murit după ce s-a autoincendiat, în semn de protest faţă de confiscarea trăsurii sale de către agenţi, într-un orăşel de lângă Casablanca, a anunţat familia acestuia, relatează AFP....

Vizualizări: 247, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Premierul moldovean Ion Chicu demisionează în vederea deschiderii căii unor alegeri legislative anticipate, înaintea debaterii unei moţiuni de cenzură a Guvernului în Parlament şi cu o zi înainte ca Maia Sandu să fie învestită preşedintă a Republicii Moldova

Premierul moldovean Ion Chicu şi-a prezentat miercuri demisia, o decizie menită să deschidă calea unor alegeri legislative anticipate în Republica Moldova, relatează AFP....

Vizualizări: 264, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Jeffrey Donaldson, numit al treilea lider al DUP într-o lună de zile, se angajează să exercite presiuni asupra lui Boris Johnson pentru a abandona reglementări care fac din Irlanda deNord o parte a UE după Brexit

Partidul Unionist Democrat (DUP) din Irlanda de Nord l-a numit marţi la conducerea sa pe Jeffrey Donaldson - al treilea lider în doar câteva săptămâni al principalei formaţiuni politice din provincia britanică, aflată în prezent în centrul unor tensiuni între Regatul Unit şi Uniunea Europeană (UE) privind Brexitul, relatează Reuters....

Vizualizări: 243, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
UE urmează să lanseze negocieri în vederea achiziţionării a 1,8 miliarde de doze de vaccin ”de generaţia a doua” împotriva covid-19

UE urmează să lanseze negocieri în vederea achiziţionării a 1,8 miliarde de doze de vaccin ”de generaţia a doua” împotriva covid-19

Externe

Uniunea Europeană (UE) urmează să lanseze negocieri în vederea achiziţionării a 1,8 miliarde de doze suplimentare de vaccin ”de generaţia a doua” împotriva covid-19, eficient împotriva viitoarelor variante ale SARS-CoV-2, declară o sursă de la Comisia Euroeană (CE) pentru AFP....

Vizualizări: 279, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
OMS critică strategia vaccinării în ţările bogate şi le îndeamnă să nu mai vaccineze coppiii şi adolescenţii; elevii francezi de la colegii şi licee nevaccinaţi nu vor mai putea să participe la activităţi sau să fie prezenţi în clasă, anunţă ministrul francez al Educaţiei

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) cerea în urmă cu o săptămână ţărilor bogate să nu-şi vaccineze anticovid cei mai tineri locuitori şi să doneze dozele în plus ţărilor sărace, o solicitare care pare să aibă puţin ecou în Franţa, unde ministrul Educaţiei Jean-Michel Blanquer a anunţat miercuri că elevii de la colegii şi licee nevaccinaţi nu vor mai putea să participe la activităţi sau să fie prezenţi în clasă, relatează Le Figaro....

Vizualizări: 256, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Facebook consideră că ”a jucat un rol” în violenţele de la Capitoliu

Facebook consideră că ”a jucat un rol” în violenţele de la Capitoliu

Externe

Facebook anunţă progrese în modearea conţinutului care poate conduce la violenţe, în legătură cu atacul sângeros de la 6 ianuarie la Capitoliu, din cauza cărora fostul preşedinte republican Donald Trump este judecat de Senat cu privire la ”incitare la insurecţie”, relatează AFP....

Vizualizări: 268, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă