Şumudică: Am fost un pic supărat prima repriză, am schimbat sistemul şi a doua repriză am dominat / Săndoi: Am făcut nişte greşeli la care nu mă aşteptam

Vizualizări: 241, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Şumudică: Am fost un pic supărat prima repriză, am schimbat sistemul şi a doua repriză am dominat / Săndoi: Am făcut nişte greşeli la care nu mă aşteptam

Tehnicianul echipei CFR Cluj, Marius Şumudică, a declarat sâmbătă seară, după meciul cu Chindia Târgovişte, scor 1-0, că formaţia sa a dominat după ce a schimbat sistemul şi s-a arătat surprins de forma foarte bună a lui Ciprian Deac.

“Sunt mulţumit că am câştigat, menţinem linia, suntem pe primul loc. Am fost un pic supărat în prima repriză, după care am schimbat sistemul şi a doua repriză am dominat jocul. Au avut un singur şut pe poartă dintr-o centrare. Mă bucur că l-am făcut pe Arla să şomeze. Urmează un joc extraordinar de greu cu Young Boys şi va trebui să fim extraordinar de atenţi. Întâlnim o forţă şi va trebui să fim perfecţi în cele două partide dacă ne dorim să avem şanse. Denis Alibec este un jucător care are tot sprijinul meu. Nu pot să-mi explic cum poate să joace la un asemenea nivel din trei în trei zile Ciprian Deac. Şi Camora. Aştept mai mult de la Petrila, de la Costache”, a spus Şumudică la posturile care transmit Liga 1.

De cealaltă parte, Emil Săndoi a declarat că îl îngrijorează evoluţia unor jucători. “Cred că au fost două reprize total diferite. Prima cu un plus pentru noi, în care n-am fost inspiraţi la finalizare. Şi o a doua repriză în care jucătorii care au intrat de pe bancă au făcut diferenţa. La faza golului a fost un fault anterior. Cred că în primul rând jucătorii care au intrat de pe margine au schimbat cursul jocului. Mă îngrijorează evoluţia unora dintre jucători care nu sunt la nivelul la care au fost în campionatul trecut. Cred că puteam produce surpriza. Din păcate n-a fost astăzi ziua noastră. Noi am făcut nişte greşeli la care nu mă aşteptam şi pe care sigur nu o să le mai facem”, a afirmat Săndoi.

Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Chindia Târgovişte, într-un meci din etapa a treia a Ligii 1. Golul a fost marcat de Alibec, în minutul 52.

Știri similare

Iordănescu: Avem un parcurs foarte bun, dar e greu să ai calitate de la un joc la altul când nu ai timp să te recuperezi / Grozavu: N-am ce să le reproşez băieţilor ca atitudine

Iordănescu: Avem un parcurs foarte bun, dar e greu să ai calitate de la un joc la altul când nu ai timp să te recuperezi / Grozavu: N-am ce să le reproşez băieţilor ca atitudine

Sport

Tehnicianul echipei CFR Cluj, Edward Iordănescu, a declarat miercuri seară, după meciul cu Sepsi, scor 1-0, că a fost un joc dificil şi că formaţia sa are un parcurs bun, însă calitatea este greu de menţinut în contextul în care nu există timp suficient pentru recuperare....

Vizualizări: 237, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Sergiu Buş va juca la Seongnam FC

Sergiu Buş va juca la Seongnam FC

Sport

FCSB anunţă că a ajuns la un acord cu clubul Seongnam FC din Coreea de Sud pentru transferul atacantului Sergiu Buş....

Vizualizări: 255, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Lewis Hamilton a reuşit al 99-lea pole position din carieră

Lewis Hamilton a reuşit al 99-lea pole position din carieră

Sport

Britanicul Lewis Hamilton (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Emilia Romagna Grand Prix, a doua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, cursă care va avea loc duminică, la Imola....

Vizualizări: 263, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Eşec pentru Randers înaintea confruntării cu CFR Cluj

Eşec pentru Randers înaintea confruntării cu CFR Cluj

Sport

Formaţia Randers a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0, de echipa Midtjylland, într-un meci din etapa a zecea a campionatului Danemarcei. Randers va juca joi cu CFR Cluj, în Conference League....

Vizualizări: 223, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Horia Tecău în sferturi la Toronto, la dublu

Horia Tecău în sferturi la Toronto, la dublu

Sport

Perechea Horia Tecău/Kevin Krawietz (România/Germania), cap de serie numărul 4, s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de la Toronto....

Vizualizări: 235, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă