SUA înregistrează sub 40.000 de contaminări zilnice cu covid-19 pentru prima oară după cinci luni

Vizualizări: 241, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
SUA înregistrează sub 40.000 de contaminări zilnice cu covid-19 pentru prima oară după cinci luni

Statele Unite înregistrează pentru prima oară de cinci luni, din octombrie, sub 40.000 de cazuri de covid-19 în 24 de ore, potrivit Universităţii Johns Hopkins.

După un vârf de 300.000 de contaminări în 24 de ore la 8 ianuarie, numărul îmbolnăvirilor zilnice a coborât la nivelul de dinainte de Halloween, Thanksgiving şi alte sărbători de la sfârşitul anului.

Un alt semn încurajator în cea mai afectată ţară de pandemie – ca valoare absolută – este faptul că media morţilor săptămânale şi a spitalizărilor se află de asemenea într-o scădere clară.

Campania de vaccinare lansată în decembrie în Statele Unite se află în toi, cu trei vaccinuri autorizate – Pfizer/BioNTech, Moderna şi, de câtea zile Johnson & Johnson, care a fost administrat prima oară marţi.

Numărul persoanelor vaccinate este pe cale să-l depăşească pe cel al cazurilor înregistrate în ţară de la începutul epidemiei.

În urma acestor veşti bune, state americane ridică, unele după altele, restricţii impuse în vederea opririi răspândirii noului coronavirus care, în Statele Unite, depind de autorităţile locale.

Aceste anunţuri îl nemulţumesc pe preşedintele Joe Biden, care le consideră premature.

”Este o mare eroare”, denunţă el, la fel ca principalii oficiali federali sanitari.

Știri similare

Viktor Orbán: Ungaria a atins pragul de 3,5 milioane de persoane vaccinate, astfel că terasele pot fi redeschise începând de sâmbătă dimineaţă

Viktor Orbán: Ungaria a atins pragul de 3,5 milioane de persoane vaccinate, astfel că terasele pot fi redeschise începând de sâmbătă dimineaţă

Externe

Ungaria a atins pragul de 3,5 milioane de persoane vaccinate, astfel că terasele pot fi redeschise începând de sâmbătă dimineaţă, a anunţat prim-ministrul ungar Viktor Orbán, în cadrul emisiunii "Bună dimineaţa, Ungaria!" a postului naţional Radio Kossuth, conform MTI. ...

Vizualizări: 250, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Agenţia Europeană a Medicamentului se reuneşte la 21 decembrie pentru a se pronuţa asupra autorizării vaccinului împotrova covid-19 Pfizer-BioNTech; ”Este probabil ca primii europeni să fie vaccinaţi înainte de sfârşitul lui 2021”, anunţă Ursula von der Leyen

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) urmează să se reunească la 21 decembrie pentru a se pronunţa cu privire la autorizarea vaccinului împotriva covid-19 al alianţei americano-germane Pfizer/BioNTech, aprobat deja în mai multe ţări, anunţă marţi agenţia, relatează AFP....

Vizualizări: 272, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Rusia îl avertizează pe Navalnîi să revină imediat în ţară, în caz contrar riscând închisoarea

Rusia îl avertizează pe Navalnîi să revină imediat în ţară, în caz contrar riscând închisoarea

Externe

Serviciul pentru penitenciare din Rusia l-a avertizat luni pe criticul Kremlinului Alexei Navalnîi că, dacă nu va reveni din Germania pentru a se prezenta marţi dimineaţa la un birou din Moscova, va fi încarcerat dacă se va întoarce după acest termen, având în vedere că execută o pedeapsă de închisoare cu suspendare, transmite Reuters....

Vizualizări: 275, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Donald Trump se gândeşte să înfiinţeze un nou partid, ”Patriot Party”

Donald Trump se gândeşte să înfiinţeze un nou partid, ”Patriot Party”

Externe

Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump a discutat în ultimele zile cu asociaţi despre înfiinţarea unui nou partid politic - ”Patriot Party” -, într-un efort de continua să exercite o formă de influenţă, după plecarea sa de la Casa Albă, dezvăluie The Wall Street Journal (WSJ)....

Vizualizări: 276, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Laboratorul american Merck îşi întrerupe dezvoltarea celor două vaccinuri-candidat, unul în colaborare cu Institutul francez Pasteur; grupul anunţă că preconizează să-şi continuea activitatea cu privire la dezvoltarea a două tratamente împotriva covid-19

Laboratorul farmaceutic american Merck a anunţat luni că-şi întrerupe activitatea cuprivire la două vaccinuri candidate împotriva covid-19 - dintre care unul dezvoltat împreună cu Institutul francez Pasteur -, apreciind că acestea nu sunt mai eficiente decât cele dezvoltate de către alte societăţi -, relatează AFP....

Vizualizări: 259, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
UE revine la o creştere economică puternică în trimestrul doi, în urma progreselor vaccinării şi ridicării treptate a restricţiilor sanitare, anunţă Eurostat

UE revine la o creştere economică puternică în trimestrul doi, în urma progreselor vaccinării şi ridicării treptate a restricţiilor sanitare, anunţă Eurostat

Externe

Economia europeană şi-a reluat creşterea în primăvară, în urma progreselor vaccinării împotriva covid-19 şi unei ridicări treptate a restricţiilor sanitare, potrivit unor date publicate vineri de Eurostat, iar PIB-ul zonei euro a crescut cu 2% în al doilea trimestru faţă de primul, după două scăderi trimstriale consecutive, a anunţat Oficiul European de Statistică, relatează AFP....

Vizualizări: 251, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Talibanii neagă că vicepremierul Abdul Ghani Baradar ar fi fost ucis într-un schimb de focuri cu rivali ai săi

Talibanii neagă că vicepremierul Abdul Ghani Baradar ar fi fost ucis într-un schimb de focuri cu rivali ai săi

Externe

Talibanii au negat marţi că unul dintre cei mai importanţi lideri ai lor, molahul Abdul Ghani Baradar, numit vicepremier săptămâna trecută, ar fi fost ucis de rivali ai grupării, în urma zvonurilor legate de sciziunile din cadrul acesteia, la aproape o lună de când au preluat puterea la Kabul, transmite Reuters....

Vizualizări: 225, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă