Simona Halep, în turul al treilea al US Open

Vizualizări: 222, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Simona Halep, în turul al treilea al US Open

Simona Halep, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 12, s-a calificat în turul al treilea al US Open, după ce a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-3, 6-1, pe sportiva Kristina Kucova, locul 111 WTA, prezentă pe tabloul principal ca lucky loser.

După promiţătoarea evoluţie din meciul cu Camila Giorgi, din turul I, Simona Halep a tratat cu supeficialitate prima parte a întâlnirii cu jucătoarea din Slovacia, o sportivă tenace, dar departe de valoarea româncei.

Kucova, 31 de ani, 163 centimetri înălţime, locul 71 WTA, în 2016, cea mai bună poziţie din carieră, pune ceva efect în lovituri şi poate jongla cu forţa acestora, trecând cu uşurinţă de la mingi liftate la cele trimise plat, accelerare cu care poate surprinde adversarele. Însă miercuri, ea a fost deficitară la condiţia fizică şi la mişcarea pe teren, dar a luptat din răsputeri să nu se facă de râs la prima ei apariţie pe stadionul principal de la Flushing Meadows.

Halep s-a convins repede de ce tip de jucătoare are în faţă şi, după un început normal de meci, în care valoarea superioară a fostului lider WTA a emanat din terenul arenei Arthur Ashe, românca a început să risipească puncte, cum a mai făcut-o şi în alte partide, cu rivale mai titrate totuşi.

Simona Halep a condus cu 2-0 în primul set, după un break în ghemul I, apoi parcă a cuprins-o o scurtă plictiseală şi a dorit să termine repede punctele. Numeroase greşeli neforţate au rezultat din acest joc fără concentrare, serviciul ei a fost la cote scăzute, mult sub cel etalat în primul tur cu Camila Giorgi. După 3-1, Kucova a simţit că poate mai mult şi a devenit îndrăzneaţă, reuşind câteva puncte meritate.

Din fericire, jucătoarea din Constanţa a oprit declinul repede, în momentul în care tabela arăta scorul de 3-3, 30-0, cu sportiva din Slovacia la serviciu. 

Jocul a intrat pe făgaşul normal şi Simona Halep a câştigat şase ghemuri al rând. După primele trei, setul i-a revenit, scor 6-3, în 36 de minute.

La 2-0 în setul al doilea, jucătoarea română a avut probleme să-şi fructifice serviciul. A reuşit în cele din urmă, după un ghem lung. Kocova a punctat şi ea în acest set, la 0-3, apoi românca a luat următoarele ghemuri, setul, cu 6-1, şi meciul, după 68 de minute.

Simona Halep este a cincea oară în turul al treilea din 11 participări la grand slam-ul american şi va evolua în această fază cu Elena Rîbakina din Kazahstan, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 19, sau cu Caroline Garcia din Franţa, locul 62 WTA.

Calificarea în turul al treilea este recompensată cu un premiu de 180.000 de dolari şi cu 130 de puncte WTA. Jucătoarele care sunt eliminate în turul al doilea primesc câte 115.000 de dolari şi 70 de puncte fiecare.

Cea mai bună performanţă a Simonei Halep la US Open a fost calificarea în semifinale, în 2015. Anul trecut ea nu a participat la acest grand slam, din cauza pandemiei de coronavirus. În 2019, ultima ediţie la care a participat, românca a fost eliminată în turul al doilea.

Știri similare

FC Argeş a obţinut licenţa UEFA

FC Argeş a obţinut licenţa UEFA

Sport

FC Argeş a anunţat, miercuri, că a primit licenţa UEFA pentru a putea evolua în sezonul viitor în cupele europene....

Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Finala Ligii Campionilor, menţinută la Istanbul

Finala Ligii Campionilor, menţinută la Istanbul

Sport

Finala Ligii Campionilor va avea loc la Istanbul, în data de 29 mai, conform programului anunţat anterior, organizarea evenimentului nefiind afectată de lockdown-ul din Turcia din această perioadă, informează L’Equipe....

Vizualizări: 279, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Valtteri Bottas pleacă de la Mercedes la Alfa Romeo

Valtteri Bottas pleacă de la Mercedes la Alfa Romeo

Sport

Pilotul finlandez al echipei Mercedes, Valtteri Bottas, va evolua, din sezonul 2022 al Campionatului Mondial de Formula 1, la echipa Alfa Romeo, fostă Sauber, cu un contract pe mai mulţi ani, a anunţat team-ul elveţian, citat de motorsport.com....

Vizualizări: 228, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Napoli: Îi felicit pe băieţi, au făcut un meci foarte bun

Napoli: Îi felicit pe băieţi, au făcut un meci foarte bun

Sport

Tehnicianul echipei Poli Iaşi, Nicolo Napoli, a declarat sâmbătă seară, după meciul cu Dinamo, scor 1-0, că formaţia sa a jucat bine şi că îşi felicită fotbaliştii pentru prestaţie....

Vizualizări: 264, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Novak Djokovici nu va participa la turneul de la Cincinatti

Novak Djokovici nu va participa la turneul de la Cincinatti

Sport

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul 1 mondial, a anunţat, luni, că nu va participa la turneul Masters 1.000 ATP de la Cincinatti (SUA), afirmând că are nevoie de mai mult timp pentru recuperare după Jocurile Olimpice de la Tokyo. ...

Vizualizări: 238, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Naomi Osaka a declarat forfait pentru Indian Wells

Naomi Osaka a declarat forfait pentru Indian Wells

Sport

Naomi Osaka, locul 8 WTA, de patru ori câştigătoare de grand slam, dar care se luptă cu probleme recurente de anxietate anul acesta, nu va concura la turneul Indian Wells de categorie WTA 1000, care va avea loc luna viitoare, au anunţat, miercuri, organizatorii competiţiei din California informează lesoir.be....

Vizualizări: 236, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Fundaşul Ben White a semnat cu Arsenal Londra

Fundaşul Ben White a semnat cu Arsenal Londra

Sport

Fundaşul central al echipei Brighton, Ben White, a semnat un contract cu Arsenal Londra, a anunţat clubul londonez. ...

Vizualizări: 231, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă