Simona Halep direct în turul doi la Montreal, cu învingătoarea dintre Collins şi Teichmann

Vizualizări: 241, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Simona Halep direct în turul doi la Montreal, cu învingătoarea dintre Collins şi Teichmann

Simona Halep, locul 10 WTA şi cap de serie 6, va juca direct în turul doi la turneul de categorie WTA 1000 de la Montreal, cu învingătoarea confruntării Danielle Collins (SUA) – Jil Teichmann (Elveţia).

Collins este ocupanta locului 36 în clasamentul mondial, iar Teichmann este pe 65.

Dacă va avansa pe tabloul principal, trecând de două adversare, sunt şanse ca în sferturile de finală să existe o confruntare a Simonei Halep cu Bianca Andreescu, locul 5 WTA şi favorită 2, dacă şi sportiva canadiană va avansa.

Pe tabloul principal la Montreal se află şi Sorana Cîrstea, numărul 40 mondial, care va juca în prima rundă cu americanca Alison Riske, locul 37 WTA.

Pentru Simona Halep turneul de la Montreal este prima competiţie după accidentarea suferită la gambă. Halep nu a mai jucat din 12 mai, când s-a accidentat la turneul de la Roma.

Competiţia de la Montreal începe luni.

Știri similare

Fondatorul Spotify vrea să cumpere clubul Arsenal Londra

Fondatorul Spotify vrea să cumpere clubul Arsenal Londra

Sport

Miliardarul suedez Daniel Ek, fondatorul Spotify, a anunţat că este dispus să cumpere clubul Arsenal Londra, dacă actualul proprietar îl pune în vânzare, informează lefigaro.fr....

Vizualizări: 251, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Camavinga, la Real Madrid

Camavinga, la Real Madrid

Sport

Real Madrid l-a transferat pe jucătorul Eduardo Camavinga de la Rennes, pentru suma de 30 de milioane de euro, informează marca.com....

Vizualizări: 247, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Gianluigi Donnarumma pleacă de la AC Milan

Gianluigi Donnarumma pleacă de la AC Milan

Sport

Portarul Gianluigi Donnarumma nu îşi va reînnoi contractul cu AC Milan, scadent la finalul acestui sezon, a anunţat directorul sportiv Paolo Maldini....

Vizualizări: 250, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Mihai Iosif revine ca antrenor la Rapid

Mihai Iosif revine ca antrenor la Rapid

Sport

Mihai Iosif va fi noul antrenor principal al Rapidului, urmând a-l înlocui pe Nicolae Grigore, cel care a demisionat după partida de la Slobozia. ...

Vizualizări: 251, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă