Simon Kjaer va primi premiul preşedintelui UEFA pentru că l-a salvat pe Eriksen

Vizualizări: 226, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Simon Kjaer va primi premiul preşedintelui UEFA pentru că l-a salvat pe Eriksen

Căpitanul naţionalei Danemarcei, Simon Kjaer, va primi premiul preşedintelui UEFA pentru că a intervenit şi a ajutat la salvarea lui Christian Eriksen, la meciul cu Finlanda, din 12 iunie, de la Euro-2020. De asemenea, acest premiu va fi acordat şi echipei de medici care a intervenit la 12 iunie.

„În acest an, premiul Preşedintelui transcede fotbalul. El foloseşte pentru a reaminti cât de importantă este valorea vieţii. Am cea mai mare admiraţie pentru medici şi personalul medical. Reacţia şi calmul lor au fost cruciale în reanimarea lui Christian. Îi sunt recunoscător lui Simon Kjaer pentru calităţile de lider exemplare şi curajul imens de care a dat dovadă în această situaţie. Aş vrea să adresez cele mai bune urări lui Christian Eriksen şi familiei sale şi recuperare uşoară”, a declarat preşedintele UEFA, Alexander Ceferin.

Cei care vor primi acest premiu sunt: Mogens Kreutzfeldt (ofiţer medical), Frederik Flensted (manager medical), Anders Boesen (medic de urgenţă), Peder Ersgaard (paramedic), Jens Kleinefeld, Valentin Velikov, Morten Skjoldager, Morten Boesen (toţi medici), Simon Kjær (fotbalist).

Christian Eriksen, în vârstă de 29 de ani, a căzut pe teren şi a avut nevoie de minute în şir de resuscitare, la 12 iunie, la meciul cu Finlanda, de pe Stadionul Parken din Copenhaga, din Grupa B de la Euro-2020.

Simon Kjaer a fost unul dintre primii jucători care au intervenit după prăbuşirea lui Eriksen pe teren. Kjaer i-a curăţat căile respiratorii ale coechipierului său, i-a aplicat manevre de resuscitare, le-a spus celorlalţi jucători să formeze un scut în jurul fotbalistului şi a consolat-o pe partenera colegului său.

 

 

 

Știri similare

Membrii staff-ului naţionalei de fotbal feminin s-au vaccinat. Printre ei s-a aflat şi Cristian Dulca – FOTO –

Membrii staff-ului naţionalei de fotbal feminin s-au vaccinat. Printre ei s-a aflat şi Cristian Dulca – FOTO –

Sport

Membrii staff-ului naţionalei de fotbal feminin în frunte cu selecţionerul Cristian Dulca s-au imunizat împotriva COVID-19 la revenirea în ţară, după victoria de marţi din Croaţia. Acţiunea face parte din campania de vaccinare a loturilor naţionale şi olimpice, posibilă prin urma deciziei Guvernului României....

Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Tottenham s-a calificat în finala Cupei Ligii Angliei

Tottenham s-a calificat în finala Cupei Ligii Angliei

Sport

Tottenham a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Brentford, din liga a doua, calificându-se în finala Cupei Ligii Angliei,...

Vizualizări: 249, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Răzvan Marin, nemulţumit de faptul că a fost folosit puţin de Rădoi. “O să mă duc la echipa mea de club, să joc şi pe poziţia unde dau cel mai bun randament”, mai spune el

Răzvan Marin, nemulţumit de faptul că a fost folosit puţin de Rădoi. “O să mă duc la echipa mea de club, să joc şi pe poziţia unde dau cel mai bun randament”, mai spune el

Sport

Fotbalistul Răzvan Marin s-a declarat, miercuri seară, după partida dintre naţionala României şi selecţionata Macedoniei de Nord, scor 0-0, nemulţumit de cât a fost folosit de selecţionerul Mirel Rădoi, dar şi de postul pe care a jucat. El a mai precizat că nu a avut emoţii în privinţa testării covid-19 şi a adăugat că nu se pune problema să renunţe la naţională....

Vizualizări: 223, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă