Şi Jaqueline Cristian a ieşit din primul tur al calificărilor, la Wimbledon

Vizualizări: 261, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Şi Jaqueline Cristian a ieşit din primul tur al calificărilor, la Wimbledon

Jaqueline Cristian, locul 153 WTA, a fost eliminată, miercuri, în primul tur al calificărilor pe tabloul principal al turneului de la Wimbledon, al treilea grand slam al anului.

Ea fost învinsă, cu scorul de 5-7, 7-6 (1), 6-2, de Tereza Smitkova din Cehia, lcoul 487 WTA, dar fost numărul 57 mondial, după un meci care a durat două ore şi 17 minute.

Cristian este a cincea jucătoare română care pierde în primul tur al calificărilor, după Irina Fetecău, Gabriela Talabă, Alexandra Dulgheru şi Gabriela Ruse.

Până în acest moment, numai Monica Niculescu a trecut în manşa a doua.

Mai este în competiţie doar Irina Bara, locul 113 WTA şi cap de serie numărul 9, care evoluează la ora transmiterii acestei ştiri cu spaniola Cristina Bucsa, locul 166 WTA. Învingătoarea din acest meci va evolua ori cu Mandy Minella din Luxemburg, locul 235 WTA, ori cu Katerina Bondarenko din Ucraina, locul 224 WTA.

Din România, direct acceptate pe tabloul principal feminin sunt Simona Halep, locul 3 WTA, Sorana Cîrstea, locul 45 WTA, Patricia Ţig, locul 61 WTA, Irina Camelia Begu, locul 79 WTA, Ana Bogdan, locul 92 WTA, şi Mihaela Buzărnescu, locul 161 WTA.

Știri similare

Nuno Espirito Santo a semnat cu Tottenham

Nuno Espirito Santo a semnat cu Tottenham

Sport

Clubul Tottenham Hotspur a anunţat, miercuri seară, că noul antrenor al echipei este Nuno Espirito Santo....

Vizualizări: 339, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Artemon Apostu-Efremov, despre diferenţa dintre carantina jucătorilor de la Melbourne şi cea de la Adelaide: Aici avem voie să mergem toţi la teren

Artemon Apostu-Efremov, despre diferenţa dintre carantina jucătorilor de la Melbourne şi cea de la Adelaide: Aici avem voie să mergem toţi la teren

Sport

Artemon Apostu-Efremov, unul dintre antrenorii Simonei Halep, a declarat că singura diferenţă între condiţiile pe care le au jucătorii carantinaţi la Adelaide faţă de cei de la Melbourne este că primii pot fi însoţiţi de întreaga echipă la terenul de pregătire. La Melbourne, jucătorii pot fi însoţiţi doar de o persoană....

Vizualizări: 269, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Mick Schumacher, campion mondial la Formula 2

Mick Schumacher, campion mondial la Formula 2

Sport

Germanul Mick Schumacher, fiul legendarului Michael Schumacher, a câştigat, duminică, titlul mondial la Formula 2....

Vizualizări: 293, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Bilaşco: Adversarii nu sunt de vină cu nimic, nici n-au cerut penalti. Din nou avem această frustrare că o decizie de arbitraj ne trimite acasă

Bilaşco: Adversarii nu sunt de vină cu nimic, nici n-au cerut penalti. Din nou avem această frustrare că o decizie de arbitraj ne trimite acasă

Sport

Managerul sportiv al CFR Cluj, Marius Bilaşco, a declarat, joi seară, după meciul cu Young Boys Berna, scor 1-2, că o greşeală mare de arbitraj a făcut ca formaţia clujeană să fie eliminată din Liga Europa şi că acum echipa trebuie să se concentreze pentru a câştiga campionatul....

Vizualizări: 257, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Halep se simte în formă la Melbourne

Halep se simte în formă la Melbourne

Sport

Simona Halep a declarat că se simte în formă după ce a câştigat primul meci la actuala ediţie a Australian Open....

Vizualizări: 272, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Tenis: Şi Kudermetova a obţinut primul trofeu WTA

Tenis: Şi Kudermetova a obţinut primul trofeu WTA

Sport

Jucătoarea rusă Veronika Kudermetova, locul 38 mondial şi favorită 15, a câştigat, duminică, turneul de categorie WTA 500 de la Charleston....

Vizualizări: 299, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă