Selecţionerul Danemarcei, în lacrimi la conferinţa de presă: O seară foarte grea, în care ni s-a reamintit tuturor ce este important în viaţă
Vizualizări: 235, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăSelecţionerul Danemarcei, Kasper Hjulmand, a declarat sâmbătă seară, după meciul cu Finlanda, de la Euro-2020, că a fost o seară foarte grea, marcată de problema medicală a lui Christian Eriksen. Hjulmand şi-a lăudat jucătorii pentru reacţia lor, informează bbc.com.
“A fost o seară foarte grea, în care ni s-a reamintit tuturor ce este important în viaţă – să avem relaţii semnificative, oameni care să ne fie apropiaţi, familia şi prietenii. Avem un grup de jucători pentru care nu am destule cuvinte de laudă. Nu se poate să fiu mai mândru de aceşti oameni care au avut grijă atât de bine unii de ceilalţi. El este unul dintre prietenii mei dragi. Aveam două opţiuni: să jucăm astăzi sau mâine la ora 12:00, iar toată lumea a convenit să jucăm astăzi. Nu poţi juca un meci cu astfel de sentimente. Am încercat să câştigăm. A fost incredibil cum au reuşit jucătorii să revină pe teren şi să joace repriza a doua. Sincer, erau jucători terminaţi total. Terminaţi emoţional şi epuizaţi emoţional”, a spus Hjulmand, în lacrimi la conferinţa de presă de la finalul partidei cu Finlanda.
Reprezentativa Danemarcei a fost învinsă, sâmbătă, la Copenhaga, cu scorul de 1-0, de selecţionata Finlandei, într-un meci din grupa B a Campionatului European de fotbal. Finlandezii sunt debutanţi la Euro.
Golul a fost marcat de Pohjanpalo, în minutul 59.
Meciul a fost marcat de o întrerupere de aproape două ore, cauzată de problema medicală suferită de danezul Christian Eriksen. Acesta s-a prăbuşit pe teren spre primei reprize şi a avut nevoie de manevre de resuscitare mai multe minute, după care a fost transportat la spital. UEFA a anunţat că jucătorul este în stare stabilă.