Şeful Renault a prezentat planul de redresare a grupului, “Renaulution”; Dacia va primi tehnologia E-tech şi va beneficia de o platformă unică cu Lada

Vizualizări: 266, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Şeful Renault a prezentat planul de redresare a grupului, “Renaulution”; Dacia va primi tehnologia E-tech şi va beneficia de o platformă unică cu Lada

Directorul general al Renault, Luca de Meo, a prezentat, joi, planul de redresare strategică a grupului francez, sub numele de “Renaulution”, care va face trecerea de la volum la valoare. În cadrul acestui plan, Dacia va beneficia de tehnologia E-tech şi de o platformă comună cu Lada.

Planul este structurat în trei etape, care vor fi lansate în paralel:

”Renaşterea”, care va avea loc până în 2023 şi se va concentra pe refacerea marjei şi a generării de numerar.

”Renovarea”, care se va desfăşura până ân 2025 şi în cadrul căreia va avea loc o înnoire şi îmbogăţire a gamelor, susţinând profitabilitatea brandului.

”Revoluţia”, începând din 2025, care va schimba modelul de business al grupului către tehnologie, energie şi mobilitate, făcând din Renault un lider în lanţul valoros al noii mobilităţi.

Potrivit unui comunicat al producătorului auto francez, planul Renaulution va reface competitivitatea grupului Renault:

  • Ducând un pas mai în faţă un plan pentru 2022, mărimd eficienţa prin proiectare şi producţie, reducerea costurilor fixe şi îmbunătăţirea costurilor variabile la nivel mondial.
  • Întărirea actualelor active industriale ale grupului şi poziţia de lider pe segmentul electric în Europa.
  • Dezvoltarea alianţei pentru extinderea acoperirii pieţei cu produse, afaceri şi tehnologie
  • Accelerarea serviciilor în domeniul mobilităţii, energiei şi datelor.
  • Îmbunătăţirea profitabilităţii prin intermediul a patru divizii de afaceri.
  • Compania nu îşi va mai măsura performanţele în funcţie de cota de piaţă şi vânzări, ci prin profitabilitate, generarea de cash şi eficienţa investiţiilor.

Obiectivele financiare

Compania vizează ca până în 2023 să ajungă la o marjă operaţională a grupului de peste 3%, flux de capital liber pe segmentul auto de circa 3 miliarde de euro şi investiţii mai mici, de 8% din venituri, în loc de nivelul actual de 10% din venituri.

Până în 2025, grupul are în vedere o marja operaţională de cel puţin 5%, capital liber pe segmentul auto de  circa 6 miliarde de euro.

Planul Renaulution va asigura probitabilitatea durabilă a grupului cu respectarea a ngajamentului de emisii zero de dioxid de carbon în Europa până în 2050.

” Renaulution înseamnă trecerea întregii companii de la volum la valoare. Mai mult decât o redresare, este o transformare profundă a modelului nostru de afaceri”, a declarat directorul general al Renault, Luca de Meo.

Între prevederile planului Renaulution se află:

Reducerea numărului de platforme de la 6 la 3 (80% din volumul grupului urmând să se bazeze pe trei platforme ale alianţei) şi a grupurilor de propulsie (de la 8 la 4 familii)

Toate modelele care vor fi lansate pe platformele existente vor fi pe piaţă în mai puţin de trei ani.

Reducerea volumului de producţie de la 4 milioane de vehicule în 2019 la 3,1 milioane de vehicule în 2025.

Reorientarea prezenţei internaţionale către pieţe cu m arje ridicate, mai ales către America Latină, India şi Coreea de Sud, şi optimizarea competitivităţii în Spania, Maroc, România, Turcia şi crerea unor sinergii mai mari în Rusia.

Planul mai prevede reducerea mai rapidă a costurilor fixe, faţă de ţinta iniţială a anului 2022 şi continuarea măsurilor până în 2023, pentru a ajunge la 2,5 miliarde de eur, repsectiv  la 3 miliarde de euro până în 2025.

Costurile variabile înregistrate pe vehicul trebuie reduse cu 600 de de euro până în 2023.

Noul model de afaceri, cu patru divizii – Renault, Dacia&Lsda, Alpine şi Mobilitate –  va crea un portofoliu de produse mai echilibrat şi mai profitabil, până ân 2025 urmând să aibă loc 24 de lansări, dintre care jumătate pe segmentul C/D şi cel puţin 10 vehicule integral electrice.

 Renault, La nouvelle Vague

Brandul va reuni moderitatea şi inovaţia, reunind industria auto şi servicii de energie, tehnologie şi mobilitate.

În cadrul strategiei, brandul se va dezvolta puternic pe segmentul C şi îşi va întări poziţia în Europa, concentrându-se pe segmentele profitabile şi pieţe majore, precum America Latină şi Rusia.

Renault va ţinti să fie lider în electricifcare până în 2025 cu crearea unui posibil pol electric” în nordul Franţei, cel mai mare centru de producţie de vehicule electrice al grupului din lumem printr-o companie mixtă pentru vehicule propulsate cu hidrogen şi cu cel mai ”verde” mix de vehicule din Europa.

Jumătate din lansările de vehicule din Europa vor fi integral electrice, iar 35% vor fi vehicule hibride.

Renault mai vrea să se impkice în tehnologii majore, de la date la securitate cibernetică, cu  planul “Software République”.

Dacia-Lada

Dacia va rămâne Dacia, cu un aspect ”cool”, în timp ce Lada va avea un aspect ”dur”. Ambele vor continua să ofere vehicule cu preţuri accesibile, bazate pe tehnologii dovedite, care ţintesc cumpărătorii smart.

Cele două mărci vor trece de la patru platforme la una singură, comună, iar tipurile de caroserie vor trece de la 18 la numai 11. Astfel, în loc de o producţie de 0,3 milioane de vehicule bazate pe o platformă vor fi 1,1 milioane de vehicule de platformă.

Divizia Dacia&Lada va lansa şapte modele noi până în 2025, dintre care două pe segmentul compact, ambele urmând să readucă modele iconice

Dacia va ofei Lada tehnologia GPL, în timp ce Dacia va primi tehnologia E-Tech.

Știri similare

INS: Volumul lucrărilor de construcţii a crescut în primele şapte luni, faţă de perioada similară din 2020, ca serie brută, cu 4,4%

INS: Volumul lucrărilor de construcţii a crescut în primele şapte luni, faţă de perioada similară din 2020, ca serie brută, cu 4,4%

Economie

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în primele şapte luni ale anului, faţă de perioada similară din 2020, ca serie brută, cu 4,4%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 3,1%, arată datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS)....

Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Agenţie egipteană de turism: Egiptul vrea ca turismul să ajungă la 20% din PIB, de la 14%, înainte de pandemie. Egiptul a pierdut 50 de miliarde de dolari din cauza pandemiei, doar în şase luni, iar tarifele sunt acum la jumătate de preţ

Agenţie egipteană de turism: Egiptul vrea ca turismul să ajungă la 20% din PIB, de la 14%, înainte de pandemie. Egiptul a pierdut 50 de miliarde de dolari din cauza pandemiei, doar în şase luni, iar tarifele sunt acum la jumătate de preţ

Economie

Egiptul a pierdut 50 de miliarde de dolari din cauza pandemiei, doar în şase luni, spune Youhanna Boshra, branch manager al agenţiei egiptene de turism Regency Travel, în cadrul unei întâlniri cu mass-media din România. Acesta afirmă că Egiptul pregăteşte investiţii în sector, pentru a-l revitaliza, iar turismul ar putea ajunge la 20% din întreaga economie a ţării, de la 14%, înainte de pandemie....

Vizualizări: 257, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Administraţia Biden analizează sancţiuni suplimentare pentru blocarea construcţiei gazoductului Nord Stream 2 între Rusia şi Germania

Administraţia Biden analizează sancţiuni suplimentare pentru blocarea construcţiei gazoductului Nord Stream 2 între Rusia şi Germania

Economie

Administraţia preşedintelui american Joe Biden analizează aplicarea unor sancţiuni suplimentare pentru blocarea construcţiei gazoductului Nord Stream 2 între Rusia şi Germania, care este aproape finalizat, posibil şi împotriva companiei mamă a proiectului, Nord Stream 2 AG, a relatat joi Bloomberg, citând trei persoane apropiate situaţiei, transmite Reuters....

Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Agenţia de Cadastru vrea să facă o consultare de piaţă pentru cadastrarea imobilelor din 309 localităţi, cu fonduri europene

Agenţia de Cadastru vrea să facă o consultare de piaţă pentru cadastrarea imobilelor din 309 localităţi, cu fonduri europene

Economie

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a iniţiat o consultare de piaţă pentru obţinerea de soluţii financiare, în vederea estimării preţurilor pentru realizarea cadastrului general în 309 unităţi administrativ-teritoriale (UAT), a anunţat, joi, instituţia. ...

Vizualizări: 267, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Numărul locurilor de muncă create în SUA în martie a atins cel mai ridicat nivel din ultimele 7 luni

Numărul locurilor de muncă create în SUA în martie a atins cel mai ridicat nivel din ultimele 7 luni

Economie

Economia americană a creat în martie cel mai mare număr de locuri de muncă din ultimele 7 luni, pe măsură ce americanii au început să se vaccineze, iar guvernul a acordat noi ajutoare pentru a compensa impactul pandemiei de Covid-19. Această evoluţie ar putea marca începutul celei mai bune performanţe economice anuale din ultimele aproape patru decenii, transmite Reuters....

Vizualizări: 266, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Secretar de stat în Ministerul Transporturilor: Şantierele de autostradă din Transilvania au pornit la turaţie maximă în 2021/ Suntem extrem de optimişti că, până la finalul anului, vom circula pe sectorul de autostradă Ungheni -Târgu Mureş

Secretar de stat în Ministerul Transporturilor: Şantierele de autostradă din Transilvania au pornit la turaţie maximă în 2021/ Suntem extrem de optimişti că, până la finalul anului, vom circula pe sectorul de autostradă Ungheni -Târgu Mureş

Economie

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Horaţiu Cosma a vizitat trei şantiere din Transilvania, ca să vadă dacă lucrările avansează conform programului, iar la final a afirmat că lucrările sunt ”la turaţie maximă”. ...

Vizualizări: 270, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Senatul a adoptat, decizional, un proiect prin care amenzile pe care le aplică ASF devin venit la bugetul de stat / Membrii ASF pot răspunde civil şi penal

Senatul a adoptat, decizional, un proiect prin care amenzile pe care le aplică ASF devin venit la bugetul de stat / Membrii ASF pot răspunde civil şi penal

Economie

Senatul a adoptat luni, decizional, proiectul de lege iniţiat de către deputatul PNL Florin Roman prin care amenzile care pot fi aplicate de către Autoritatea de Supravegheze Financiară devin venit la bugetul de stat şi sunt diferenţiate pentru persoane fizice şi juridice. În varianta adoptată de senatori a fost eliminată reglementarea prin care membrii ASF erau exoneraţi de răspundere civilă şi penală....

Vizualizări: 257, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
ANRE introduce indicatori de calitate pentru furnizorii de energie electrică şi gaze naturale şi impune plata automată a compensaţiilor către toţi clienţii în cazul nerespectării criteriilor de calitate

ANRE introduce indicatori de calitate pentru furnizorii de energie electrică şi gaze naturale şi impune plata automată a compensaţiilor către toţi clienţii în cazul nerespectării criteriilor de calitate

Economie

ANRE a anunţat joi că introduce sistemul de clasificare a furnizorilor de energie electrică şi gaze naturale în funcţie de gradul de respectare a indicatorilor de calitate şi impune plata automată a compensaţiilor către toţi clienţii afectaţi în cazul nerespectării nivelului garantat al calităţii activităţii de furnizare . Au fost stabiliţi 11 indicatori de calitate pentru activitatea de furnizare a energiei electrice/gazelor naturale....

Vizualizări: 239, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
UE a convenit un armistiţiu parţial cu SUA în disputa privind tarifele aplicate metalelor de către fostul preşedinte american Donald Trump

UE a convenit un armistiţiu parţial cu SUA în disputa privind tarifele aplicate metalelor de către fostul preşedinte american Donald Trump

Economie

Uniunea Europeană a convenit luni un armistiţiu parţial cu Statele Unite în disputa privind tarifele aplicate comerţului cu metale de către fostul preşedinte american Donald Trump şi începerea discuţiilor referitoare la supracapacitatea de producţie globală şi politicile chineze care distorsionează piaţa, transmite Reuters....

Vizualizări: 236, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
CFR SA a desemnat câştigătoare asocierea Confer Group şi Construcţii Feroviare Drumuri Poduri pentru reconstrucţia podului CF Budila, cu o investiţie de peste 24,5 milioane de lei

CFR SA a desemnat câştigătoare asocierea Confer Group şi Construcţii Feroviare Drumuri Poduri pentru reconstrucţia podului CF Budila, cu o investiţie de peste 24,5 milioane de lei

Economie

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA a desemnat asocierea SC Confer Group – SC Construcţii Feroviare Drumuri Poduri câştigătoare a procedurii de licitaţie publică pentru execuţia lucrărilor de reconstrucţie a podului CF din comuna Budila, situat pe linia Hărman-Întorsura Buzăului, km 17+318 şi de amenajare albie, cu o investiţie de peste 24,5 milioane de lei, a anunţat, vineri, compania într-un comunicat de presă....

Vizualizări: 264, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Premierul Florin Cîţu se întâlneşte joi cu o delegaţie a PSD pentru discuţii pe tema PNRR / Ciolacu: Mergem cu dl. Jianu din partea IMM, cu dl. Costin din partea sindicatelor. Nu mă deranja să mă cheme şi la Vama Veche, mă duceam şi acolo

Premierul Florin Cîţu se întâlneşte joi cu o delegaţie a PSD pentru discuţii pe tema PNRR / Ciolacu: Mergem cu dl. Jianu din partea IMM, cu dl. Costin din partea sindicatelor. Nu mă deranja să mă cheme şi la Vama Veche, mă duceam şi acolo

Economie

Premierul Florin Cîţu se întâlneşte joi, de la ora 15.00, cu o delegaţie a PSD pentru a discuta despre Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. La rândul său, Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a confirmat miercuri seară că va merge la întâlnirea cu premierul Florin Cîţu însoţit nu doar de colegi de partid, dar şi de un reprezentant al mediului de afaceri şi de un lider de sindicat, susţinând că a luat decizia în condiţiile în care nici patronatele, nici sindicatele nu au găsit "pârghii" de a discuta cu premierul şi atunci PSD a decis să "înlesnească" aceste discuţii....

Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă