Şeful politicii externe din UE cere oprirea imediată a violenţelor din Israel şi teritoriile palestiniene ocupate

Vizualizări: 263, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Şeful politicii externe din UE cere oprirea imediată a violenţelor din Israel şi teritoriile palestiniene ocupate

Şeful politicii externe a Uniunii Europene, Josep Borrell, a cerut, miercuri, oprirea imediată a violenţelor în Israel şi în teritoriile palestiniene ocupate, în care au murit peste 50 de oameni începând de luni, transmite Reuters.

”Trebuie făcut totul pentru prevenirea unui conflict mai larg, care va afecta, mai mult ca orice, populaţiile civile de ambele părţi”, a afirmat Birell într-un comunicat care condamnă acţiunile ambelor părţi.

Cel puţin 53 de persoane au fost ucise în Gaza guvernată de Hamas şi şase persoane în Israel. de când violenţele s-au amplificat, potrivit oficialilor, militanţii palestinieni trăgând cu rachete în Israel şi Israelul lansând atacuri aeriene asupra enclavei.

Acesta este cel mai grav conflict produs între Israel şi grupul militant islamist Hamas, de la un război produs în 2014 în Gaza, amplificând îngrijorarea că situaţia ar putea scăpa de sub control.

„Lansarea fără discriminare a rachetelor de către Hamas şi alte grupuri către civilii israelieni este inacceptabilă”, a spus Borrell.

”În timp ce recunoaştem nevoia legitimă a Israelului de a-şi proteja populaţia civilă, acest răspuns trebuie să fie proporţional şi cu o reţinere maximă în utilizarea forţei”, a mai spus diplomatul european.

Știri similare

Talibanii neagă că vicepremierul Abdul Ghani Baradar ar fi fost ucis într-un schimb de focuri cu rivali ai săi

Talibanii neagă că vicepremierul Abdul Ghani Baradar ar fi fost ucis într-un schimb de focuri cu rivali ai săi

Externe

Talibanii au negat marţi că unul dintre cei mai importanţi lideri ai lor, molahul Abdul Ghani Baradar, numit vicepremier săptămâna trecută, ar fi fost ucis de rivali ai grupării, în urma zvonurilor legate de sciziunile din cadrul acesteia, la aproape o lună de când au preluat puterea la Kabul, transmite Reuters....

Vizualizări: 235, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Partidul preşedintelui mexican Andres Manuel Lopez Obrador îşi pierde majoritatea în Parlament; două capete de om, găsite în secţii de votare, în urma unei campanii în care au fost asasinaţi 90 de politicieni

Partidul lui Andres Manuel Lopez Obrador, supranumir AMLO, a eşit slăbit din alegeri legialtiave, duminică, considerate un adevărat test la jumătate de mandat pentru preşedintele mexican de stânga, relatează AFP....

Vizualizări: 270, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Londra se aşteaptă la un acord ”rapid” cu UE asupra prelungirii unui moratoriu al controalelor vamale în comerţul dintre Regatul Unit şi Irlanda de Nord, care expiră miercuri

Londra se aşteaptă la un acord ”rapid” cu UE asupra prelungirii unui moratoriu al controalelor vamale în comerţul dintre Regatul Unit şi Irlanda de Nord, care expiră miercuri

Externe

Guvernul britanic anunţă marţi că se aşteaptă la un acord ”rapid” cu Bruxellesul asupra unei prelungiri a unui moratoriu al controalelor anumitor produse alimentare în comerţul dintre Regatul Unit şi Irlanda de Nord, care expirmă miercuri, relatează Reuters....

Vizualizări: 263, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Susţinători ai lui Navalnîi, inclusiv medicul său personal Anastasia Vasilieva, arestaţi în faţa coloniei penitenciare de la Pokrov

Susţinători ai lui Navalnîi, inclusiv medicul său personal Anastasia Vasilieva, arestaţi în faţa coloniei penitenciare de la Pokrov

Externe

Susţinători ai lui Aleksei Navalnîi - inclusiv medici - au fost reţinuţi marţi de către poliţia rusă, în faţa Coloniei penitenciare numărul 2 de la Pokrov, la 100 de kilomertri est de Moscova, unde au venit să ceară informaţii despre starea sănătăţii opozantului politic, bolnav şi aflat în greva foamei, relatează AFP....

Vizualizări: 259, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Joe Biden a vorbit pentru prima oară cu Vladimir Putin de când a devenit preşedintele SUA

Joe Biden a vorbit pentru prima oară cu Vladimir Putin de când a devenit preşedintele SUA

Externe

Preşedintele Joe Biden a vorbit marţi pentru prima oară cu omologul său rus Vladimir Putin de când a devenit preşedintele SUA, exprimându-şi îngrijorarea legată de activităţile Rusiei, între care tratamentul aplicat criticului Kremlinului Alexei Navalny, care a fost arestat săptămâna trecută la revenirea în ţară din Germania, a anunţat Casa Albă, transmite Reuters....

Vizualizări: 268, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Tihanovskaia cere Occidentului, la doi de la alegerile prezidenţiale belaruse în care revendică o victorie, să menţină presiunea asupra lui Lukaşenko, dar ”să nu pună Belarusul în aceeaşi oală cu Rusia” în Războiul din Ucraina

Şefa opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia pledează marţi ca Occientul să menţină presiunile asupra regimului lui Aleksandr Lukaşenko şi imploră ca Belarusul să nu fie totuşi pus pe acleaşi plan cu Rusia în Războiul din Ucraina, relatează AFP....

Vizualizări: 172, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
OMS îndeamnă la un moratoriu al vaccinării cu a treia doză de vaccin anticovid până la sfârşitul lui septembrie

OMS îndeamnă la un moratoriu al vaccinării cu a treia doză de vaccin anticovid până la sfârşitul lui septembrie

Externe

Directorul Orgaizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) Tedros Adhanom Ghebreyesus îndeamnă miercuri la un moratoriu al vaccinării cu cea de a treia doză de vaccin împotriva covid-19 - până în octombrie -, pentru ca de aceste doze să poată beneficia ţări care şi-au imunizat doar o parte infimă a populaţiei, relatează AFP....

Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Portugalia obţine prima undă verde a planului de relansare post-covid, anunţă Ursula von der Leyen la Lisabona

Portugalia obţine prima undă verde a planului de relansare post-covid, anunţă Ursula von der Leyen la Lisabona

Externe

Bruxellesul a dat miercuri Portugaliei prima undă verde a planului naţional de relansare economică finanţat printr-un împrumut comun fără precedent, menit să ajute la depăşirea consecinţelor economice ale pandemiei covid-19, a anunţat preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen, relatează AFP....

Vizualizări: 243, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă