Schimb de ştafetă la naţionala de volei masculin în aceeaşi zi; Sergiu Stancu, noul antrenor
Vizualizări: 303, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăFR Volei a anunţat, luni seară, că noul antrenor al naţionalei masculine este Sergiu Stancu, care conduce campioana Arcada Galaţi. Anunţul survine la câteva ore după ce forul naţional a făcut publică plecarea de la cârma lotului a lui Dănuţ Pascu.
”Sergiu Stancu, antrenorul campioanei ultimilor trei ani, Arcada Galaţi, a fost numit în funcţia de selecţioner al naţionalei masculine de volei a României. El îl înlocuieşte pe banca tehnică a primei reprezentative pe Dănuţ Pascu, care şi-a încheiat în mod amiabil acordul contractul cu Federaţia Română de Volei”, a transmis FR Volei.
Debutul lui Stancu va avea loc luna viitoare, când naţionala va juca în Golden League, în grupa cu Slovacia şi Ucraina, între 1-6 iunie, în Ucraina.
”Am acceptat propunerea cu inima deschisă şi cu încrederea că vom reuşi, alături de colegii mei din staff şi de jucători, să facem ca naţionala României să urce în clasamentul mondial şi să aibă o evoluţie bună indiferent de adversar. În Golden League ne propunem să avem o prestaţie bună şi să facem jucătorii să joace la potenţialul lor maxim. Vom lupta în fiecare meci, vom lucra pentru a avea o evoluţie bună, pentru a juca un volei de calitate, iar în urma acestor lucruri vor veni, cu siguranţă, şi rezultatele”, a declarat Sergiu Stancu, noul selecţioner al naţionalei masculine de volei.
Născut la 4 august 1982, Sergiu Stancu a fost unul dintre cei mai reprezentativi voleibalişti români ai primului deceniu al anilor 2000. Component al naţionalei României timp de 11 ani (2002 – 2013), el a evoluat pe postul de centru şi a disputat peste 100 de meciuri în echipamentul tricolor.
Triplu campion al României cu Tomis Constanţa (2013 – 2015), dublu câştigător al campionatului Belgiei cu Knack Roeselare (2005 şi 2006), Sergiu Stancu a jucat şi într-o finală de Liga Campionilor în 2007, cu formaţia franceză Tours. De asemenea, mai are în palmares două Cupe şi o Supercupă cucerite în Belgia precum şi două Cupe ale României. Ca jucător, a mai evoluat în campionatele Italiei, Greciei şi Spaniei.
Retras din activitate, a devenit antrenor, iar echipele pregătite de Stancu au câştigat ultimele patru titluri, adică Tricolorul Ploieşti (2018) şi Arcada Galaţi (2019 – 2021).