Şaptesprezece pacienţi morţi în Mexic, în inundaţii într-un spital

Vizualizări: 243, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Şaptesprezece pacienţi morţi în Mexic, în inundaţii într-un spital

Cel puţin 17 pacienţi ai unui spital din statul Hidalgo, în centrul Mexicului, au murit în inundaţii cauzate de ploi puternice, a anunţat Guvernul mexican, relatează AFP.

”Ploile de ieri de la Hidalgo au condus la revărsarea râului Tula, care a inundat Spitalul General şi cauzat moartea a 17 persoane”, a anunţat marţi, într-un mesaj postat pe Twitter, Guvernul.

Preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador, supranumit AMLO, a deplâns într-un mesa postat pe Twitter ”moartea a 17 pacenţi de la Spitalul Securităţii Sociale din cauza revărsării Rio Tula”.

”Este o zi foarte rea” pentru Mexic, a deplâns el.

Alte două persoane au murit din cauza unor inundaţii la Ecatepec, la periferia Ciudad de Mexico, unde numeroase străzi au fost acoperite de apă, potrivit presei mexicane.

O mare parte a ţării a fost afectată, în utimele zile, de precipitaţii puternice, care au condus la revărsarea unor cursuri de apă.

Directoarea generală a asigurărilor pe caz de boală (IMSS), Zoé Robledo, care administrează spitalul afectat de aceste inundaţii, precizează într-un mesaj căruia i-a ataşat o înregistrare video că 56 de pacienţi erau spitalizaţi şi că, în câteva minute, spitalul a fost inundat, iar funcţionarea i-a fost compromisă.

”În momentul în care curentul electric a fost tăiat în municipalitatea Tula, s-a oprit administrarea oxigenului” pacienţilor, a precizat ea.

Presa scrie că între victime se află pacienţi bolnavi de covid-19 asistaţi respirator

Imagini difuzate de presa locală surprind spitalul inundat şi personalul medical cu tărgi în apă.

Autorităţile au anunţat că pacienţii supravieţuitori au fost trimişi la alte spitale din regiune.

”Multă apă a căzut în toată Valea Ciudad de Mexico (capitala şi zona metropolitană). Dacă locuiţi în zone joase, mutaţi-vă repede către adăposturi sau zone înalte împreună cu părinţii şi prietenii”, a îndemnat într-un mesaj pe Twitter AMLO.

Mai multe sate din statul Hidalgo erau izolate de ape marţi seara.

Guvernatorul statului, Omar Fayad, a fost victima unui accident, după ce ambarcaţiunea militară la bordul căreia se afla, împreună cu un general şi alt oficial de rang înalt, pentru a constata pagubele, s-a scufundat.

”Sunt teafăr” a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter Fayad.

Știri similare

O adaptare la variante SARS-CoV-2 a vaccinului împotriva covid-19 Pfizer-BioNTech nu este necesară ”încă”, anunţă CEO-ul BioNTech Ugur Sahin, care preconizează mai degrabă o ”a treia doză”

O adaptare la variante SARS-CoV-2 a vaccinului împotriva covid-19 Pfizer-BioNTech nu este necesară ”încă”, anunţă CEO-ul BioNTech Ugur Sahin, care preconizează mai degrabă o ”a treia doză”

Externe

Vaccinul împotriva covid-19 Pfizer-BioNTech ”nu are încă” nevoie să fie adaptat la noi variante ale noului coronavirus aflate în circulaţie, dă asigurări, într-o conferinţă de presă, luni, CEO-ul BioNTech Ugur Sahin, care preconizează mai degrabă o ”a treia doză”, relatează AFP....

Vizualizări: 231, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ciocniri între palestinieni şi poliţia israeliană, pentru a doua noapte consecutiv la Ierusalim

Ciocniri între palestinieni şi poliţia israeliană, pentru a doua noapte consecutiv la Ierusalim

Externe

Ciocniri între palestinieni şi poliţia israeliană au avut loc pentru a doua noapte consecutiv la Ierusalim, unde sâmbătă protestatarii au aruncat cu pietre spre forţele de ordine şi au aprins focuri la Poarta Damascului din Oraşul Vechi, iar poliţiştii au răspuns cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă, relatează BBC. ...

Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Nou ”record” zilnic, de 828 morţi din cauza covid-19, în Rusia

Nou ”record” zilnic, de 828 morţi din cauza covid-19, în Rusia

Externe

Rusia a înregistrat vineri un nou număr-record de morţi zilnice din cauza covid-19, în contextul în care vaccinarea anticovid bate pasul pe loc şi nu a impus măsuri de izolare, în pofida unui val al variantei indiene (delta), care afectează ţara din vară, relatează AFP....

Vizualizări: 229, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Varianta columbiană (miu), predominantă în Columbia, se află la originea celui mai sângeros val al epidemiei covid-19 în această ţară; ea a fost identificată în 43 de ţări şi prezintă o contagiozitate puternică

Noua variantă SARS-CoV-2 denumită ”miu”, identificată prima oară în Columbia în ianuarie şi care potrivit OMS ar putea prezenta riscul rezistenţei la vaccin, a devenit în prezent varianta predominantă în această ţară şi se află la originea celui mai sângeros val al pandemiei covid-19, în primăvară, potrivit autorităţilor sanitare, relatează AFP....

Vizualizări: 223, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
SUA anunţă sancţiuni punitive împotriva regimului Lukaşenko, inclusiv o listă comună cu UE vizând membri-cheie asociaţi încălcării drepturilor omului, corupţiei şi falsificării alegerilor din august 2020

Guvernul american impune sancţiuni punitive Belarusului şi regimului preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, primit de către omologul său rus Vladimir Putin în plin scandal internaţional cauzat de deturnarea duminică a unui avion european de linie în vederea arestării jurnalistului de opoziţie Roman Protasevici, relatează AFP şi Reuters....

Vizualizări: 235, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
China a trimis din nou avioane în spaţiul de apărare aeriană al Taiwanului, care afirmă că în cazul unui atac va lupta până la capăt

China a trimis din nou avioane în spaţiul de apărare aeriană al Taiwanului, care afirmă că în cazul unui atac va lupta până la capăt

Externe

China a trimis din nou, miercuri, avioane în spaţiul de apărare aeriană al Taiwanului, într-o intensificare a demonstraţiilor de forţă în jurul insulei despre care afirmă că îi aparţien, iar ministrul taiwanez de Externe, Joseph Wu, a afirmat că, în cazul unui atac, ţara sa va lupta până la capăt, transmite Reuters....

Vizualizări: 251, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Nou incendiu, în apropiere de Atena, la poalele muntelui Parnita; principala autostradă care leagă sudul şi nordul ţării, parţial închisă

Nou incendiu, în apropiere de Atena, la poalele muntelui Parnita; principala autostradă care leagă sudul şi nordul ţării, parţial închisă

Externe

Un nou incendiu de pădure a izbucnit marţi la poalele Muntelui Parnita, la 30 de kilometri nord de Atena, după ce 3.000 de hectare au fost devastate în weekend, iar autorităţile au închis, din precauţie, o parte a autorstrăzii care asigură o legătură între capitala greacă, sudul şi nordul ţării, au anunţat pompierii, relatează AFP....

Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Facebook consideră că ”a jucat un rol” în violenţele de la Capitoliu

Facebook consideră că ”a jucat un rol” în violenţele de la Capitoliu

Externe

Facebook anunţă progrese în modearea conţinutului care poate conduce la violenţe, în legătură cu atacul sângeros de la 6 ianuarie la Capitoliu, din cauza cărora fostul preşedinte republican Donald Trump este judecat de Senat cu privirela ”incitare la insurecţie”, relatează AFP....

Vizualizări: 247, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Gaza – 33 de morţi în raiduri, cel mai grav bilanţ zilnic de luni

Gaza – 33 de morţi în raiduri, cel mai grav bilanţ zilnic de luni

Externe

Cel puţin 33 de palestinieni, între care opt copii, au fost ucişi duminică în atacuri israeliene în Fâşia Gaza, a trasnmis Ministerul local al Sănătăţii, precizând că este vorba despre cel mai grav bilanţ zilnic de la debutul conflictului de luni, potrivit AFP. ...

Vizualizări: 251, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă