Şaptesprezece jurnalişti din şapte ţări depun plângere împotriva NSO Group, în scandalul Pegasus, împreună cu RSF, care sesizează ONU
Vizualizări: 304, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăŞaptesprezece jurnalişti din şapte ţări – ţinte ale programului informatic spion Pegasus – au depus vineri plângere, alături de organizaţia Reporters sans frontières (RSF), împotriva societăţii israeliene NSO Group, care se află la originea acestei tehnologii, a anunţat RSF, care a sesizat de asemenea ONU, relatează AFP.
Aceşti jurnalişti – victime posibile sau adeverite ale programului informatic de supraveghere – ”s-au alăturat în mod oficial plângerii depuse de către Reporters sans frontières (RSF)” şi jurnaliştii francezo-marocani Maati Monjib şi Omar Brouksy, la Parchetul din Paris, la 20 iulie, precizează asociaţia.
Originari din Azerbaidjan, Mexic, India, Spania, Ungaria, Maroc şi Togo, ei ”ştiu sau au motive serioase să se teamă că au fost spionaţi de către guvernul lor”.
”Mai mulţi dintre ei sunt victime de mulţi ani ai răzbunării Guvernului lor, precum Hicham Mansouri în Maroc sau Swati Chaturvedi în India”, precizează RSF.
”Unii dintre ei au fost spionaţi chiar de către un stat trăin, ca spaniolul Ignacio Cembrero, foarte probabil supravegheat de către Maroc”, adaugă asociaţia.
O anchetă – publicată începând de la 18 iulie de către un consorţiu alcătuit din 17 publicaţii internţaionale – a dezvăluit că programul informatic Pegasus, conceput de către întreprinderea israeliană NSO Group, a permis spionarea numerelor de telefon ale unui număr de cel puţin 180 de jurnalişti, 600 de politiciene şi politicieni, 85 de activişti în domeniul drepturilor omului şi 65 de conducători de întreprindere din diverse ţări.
Această anchetă jurnalistică are la bază o listă de 50.000 de numere de telefon selectate de către clienţi ai NSO începând din 2016, obţinută de către organizaţia Forbidden Stories şi Amnesty International.
ONG-ul RSF, care apără jurnalişti, mai anunţă că a ”sesizat în mod oficial ONU cu privire la cazurile acestor jurnalişti”, în vederea ”obţinerii unor explicaţii de la statele suspectate de faptul că au recurs la Pegasus pentru a-i spiona”.
RSF ”cere totodată să se solicite o reglementare internaţională strictă a exportării, vânzării şi folosirii programelor informatice de supraveghere ca Pegasus şi un moratoriu internaţional al vânzării acestor programe informatice”.
În total, 19 jurnalişti au depus o plângere împreună cu RSF în Franţa şi ”au mandatat organizaţia să sesizeze împreună cu ei mecanismele ONU”, precizează ea.
Aceste plângeri se adaugă celor depuse în Franţa de către Mediapart, Le Canard enchaîné şi fosta sa colaboratoare Dominique Simonnot – care a devenit Controlorul General al Închisorilor -, Sindicatul Naţional francez al Jurnaliştilor (SNJ) şi ONG-ul Gulf Center for Human Rights (GCHR).