Şapte bolnavi de covid-19 mor în Egipt, într-un incendiu la un spital din oraşul Obour, la nord de Cairo
Vizualizări: 288, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăŞapte pacienţi cu covid-19 au murit, sâmbătă, într-un incendiu la un spital situat la nord de Cairo, o dramă care a determinat autorităţile să deschidă o anchetă în vederea stabilirii cauzelor, potrivit unor surse din cadrul securităţii şi judiciare.
Alte cinci persoane au fost rănite în incendiu, care a izbucnit la un spital în oraşul Obour, situat în apropiere de capitală.
Cauzele incendiului nu au fost stabilite imediat, iar ”parchetul a deschis o anchetă”, potrivit surselor citate.
Pompieri au fost trimişi să intervină şi au controlat incendiul, scrie presa locală.
Egiptul, o ţară cu 100 de milioane de locuitori, a înregistrat în mod oficial 130.000 de contaminări cu noul coronavirus şi peste 7.300 de morţi din cauza covid-19.
Pandemia a pus la grea încercare infrastructurile şi sistemul de sănătate egiptean, îmbătrânite şi copleţite de numărul mare de cazuri.
Sindicate ale personalului medical au avertizat cu privire la posibilitatea unei prăbuşiri totale a sistemului sanitar.
Un incendiu a avut loc la un spital din Alexandria (nord), în iunie, soldat cu moartea a şapte pacienţi cu covic-19 şi rănirea altor şapte.