Roxana Mărăcineanu îi răspunde jucătoarei Alize Cornet: Amânarea turneului de la Roland Garros ne-a fost propusă de FFT

Vizualizări: 249, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Roxana Mărăcineanu îi răspunde jucătoarei Alize Cornet: Amânarea turneului de la Roland Garros ne-a fost propusă de FFT

Ministrul delegat al Sporturilor din Franţa, Roxana Mărăcineanu, spune că nu instituţia pe care o conduce a cerut amânarea turneului de la Roland Garros, ci chiar Federaţia Franceză de Tenis (FFT).

„Amânarea ne-a fost propusă de FFT, astfel încât să putem maximiza şansele de a avea public. Nimic nu este garantat, deoarece primirea publicului va depinde în mod evident de evoluţia sanitară. Trebuie să vedem cum va evolua panta contaminărilor. Asculăm, evident, părerea organizatorilor de evenimente, cluburilor, federaţiilor şi nevoia economică de a relua cu public…”, a declarat Mărăcineanu, pentru Canal+ Sport.

Mărăcineanu a făcut această afirmaţie după ce jucătoarea de tenis Alize Cornet, locul 59 WTA, a criticat-o pentru decizia de amânare cu o săptămână a turneului de la Roland Garros.

Miercuri, după victoria obţinută împotriva belgiencei Elisei Mertens, locul 17 WTA, în turul al doilea al turneului WTA 500 de la Charleston, Alize Cornet a fost întrebată, la Tennis Channel, despre amânarea cu o săptămână a French Open. Jucătoarea a aflat în studio despre această schimbare de date: „Oh, nu, nu ştiam …”.

Apoi s-a luat de ministrul delegat al Sporturilor, Roxana Mărăcineanu.

„Rămâne între noi, dar ministrul nostru al Sporturilor este o calamitate. Nu am nimic împotriva ei, dar ia doar decizii proaste. Parcă nu i-ar păsa …”

Cornet consideră că amânarea turneului parizian va afecta calendarul competiţional.

„Este o decizie destul de egoistă. Calendarul va avea de suferit. Înţeleg că nu sunt vremuri uşoare pentru turneu, dar trebuie să te gândeşti la jucători şi la calendar, în special la toate turneele”, a precizat sportiva.

Meciurile de pe tabloul principal al turneului de la Roland Garros se vor desfăşura între 30 mai şi 13 iunie, o săptămână mai târziu decât era prevăzut, au anunţat organizatorii, joi. Calificările vor avea loc între 24 şi 28 mai.

Obiectivul, „pentru această ediţie 2021 a Roland-Garros, este de a maximiza şansele ca turneul să se poată desfăşura în faţa celui mai mare număr posibil de spectatori, atât pentru jucători, cât şi pentru întreaga comunitate de pasionaţi de tenis, garantând în acelaşi timp securitatea sanitară a tuturor”, a explicat Federaţia Franceză de Tenis (FFT), organizatoarea evenimentului.

„Având în vedere acest dublu obiectiv, fiecare săptămână se poate dovedi a fi de nepreţuit”, a precizat FFT.

Ediţia din 2020 a Roland Garros a fost amânată din mai până în septembrie, din cauza pandemiei de coronavirus, o decizie a FFT din martie 2020 care a surprins pe toată lumea.

Știri similare

Viorel Lică, la FC Petrolul

Viorel Lică, la FC Petrolul

Sport

Fundaşul central Viorel Lică a semnat un contract pe un an şi jumătate cu FC Petrolul, a anunţat gruparea prahoveană....

Vizualizări: 314, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Arbitrii meciurilor de luni, din Liga 1

Arbitrii meciurilor de luni, din Liga 1

Sport

Arbitrii şi observatorii partidelor care se vor disputa, luni, în etapa a opta a Ligii 1:...

Vizualizări: 224, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Garry Kasparov, la Superbet Chess Classic România 2021 – Este un eveniment uimitor, cred că stabileşte standarde. Mesaj pentru comunităţile internaţionale: Niciun dictator nu se va opri dacă nu este oprit

Garry Kasparov, la Superbet Chess Classic România 2021 – Este un eveniment uimitor, cred că stabileşte standarde. Mesaj pentru comunităţile internaţionale: Niciun dictator nu se va opri dacă nu este oprit

Sport

Garry Kasparov, fost campion mondial pe parcursul a 15 ani consecutivi şi cel mai tânăr campion mondial din istoria şahului, care se află la Bucureşti, la a doua ediţie a Superbet Chess Classic Romania 2021 (4-14 iunie), a a mărturisit că şi-ar fi dorit să joace în România pe când era jucător profesionist şi crede că această competiţie, organizată la Bucureşti, stabileşte standarde, devenind una tradiţională. Kasparov nu a ocolit nici problemele Belarus sau Ucraina şi nici pe "dictatorul Putin". ...

Vizualizări: 222, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Minaur Baia Mare, medalie de bronz la Turneul F4 al European League

Minaur Baia Mare, medalie de bronz la Turneul F4 al European League

Sport

Echipa de handbal feminin Minaur Baia Mare a obţinut, duminică, medalia de bronz în European League, la Turneul Final4 pe care îl găzduieşte, după ce a învins în finala mică formaţia Ikast Herning, scor 33-31 (16-19)....

Vizualizări: 238, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă