România – Argentina, primul meci pe noul stadion Arcul de Triumf

Vizualizări: 263, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
România – Argentina, primul meci pe noul stadion Arcul de Triumf

Naţionala de rugby a României va întâlni, la 3 iulie, pe Stadionul Arcul de Triumf, reprezentativa Argentinei, într-un meci test, informează FRR.

Acesta va fi primul meci găzduit de noul stadion, realizat în vederea antrenamentelor echipelor participante la Euro-2020.

„Stejarii se întorc astfel acasă, după trei ani, ultimul meci disputat aici fiind în 2017, partida cu Tonga, după care stadionul a intrat în proces de reconstrucţie. Acest meci internaţional dintre România şi Argentina înseamnă practic inaugurarea oficială a noului stadion Arcul de Triumf”, a precizat forul român de rugby.

„Este o veste extraordinară pentru toţi iubitorii rugbiului, Stejarii revin acasă, mai mult, revin într-un meci de cel mai înalt nivel, cu una dintre cele mai bune echipe din lume. Doresc să mulţumesc ministrului Carol – Eduard Novak şi oficialilor Ministerului Tineretului şi Sportului că au făcut posibilă disputarea acestui meci aici, iniţiind demersuri la UEFA pentru eliberarea mai rapidă a arenei care fusese închiriată de forul european pentru antrenamentele echipelor la EURO 2020. Este o partidă importantă, foarte grea, toţi ştim cine este Argentina şi vreau să fac un apel către toţi suporterii Stejarilor şi ai rugbiului românesc să vină alături de băieţi şi să-i susţină. Aceste meciuri, atât cel cu Argentina, cât şi cel cu Scoţia, constituie o oportunitate extraordinară pentru tânăra noastră generaţie pe care încercăm să o promovăm la echipa naţională, sunt întâlniri care nu pot să aducă decât lucruri pozitive. Ar trebui să luăm chiar exemplul Argentinei care, în urmă cu câţiva ani, atunci când a început să joace în Rugby Championship avea rezultate slabe, iar acum, după câţiva ani de jucat în această competiţie cu echipe mult mai puternice, nivelul a crescut exponenţial astfel că anul trecut a reuşit să învingă Noua Zeelandă. Este un prim meci după mai bine de un an jumătate pe care echipa naţională îl joacă cu spectatori în tribună şi avem nevoie de susţinerea tuturor. Mai mult, jucăm acest meci acasă, pe o arenă modernă, jucăm pe un stadion care întotdeauna a fost o sursă de inspiraţie şi de motivaţie pentru jucători, a fost, este şi va fi leagănul rugbyului românesc”, a declarat Alin Petrache, preşedintele Federaţiei Române de Rugby.

România şi Argentina se întâlnesc la Bucureşti după 29 de ani, ultimul meci disputat în România fiind în 1992, când Pumele s-au impus cu 21-18.

Argentina se află pe locul 9 în clasamentul mondial, în timp ce Stejarii se situează pe locul 18. Cele două echipe s-au întâlnit de două ori în cadrul grupelor Cupei Mondiale de Rugby, în 2003 şi 2011.

Partida se va disputa de la ora 21.00 şi va fi transmisă în directd e TVR1.

Știri similare

Real Madrid, 4-1 în deplasare cu Alaves, în LaLiga

Real Madrid, 4-1 în deplasare cu Alaves, în LaLiga

Sport

Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 4-1, echipa Deportivo Alaves, într-un meci din etapa a XX-a a campionatului Spaniei....

Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Şumudică: Îmi pare rău că FCSB, Sepsi şi Craiova nu au reuşit să se califice. Îmi doream pentru coeficient şi ca să joace şi ele din trei în trei zile

Şumudică: Îmi pare rău că FCSB, Sepsi şi Craiova nu au reuşit să se califice. Îmi doream pentru coeficient şi ca să joace şi ele din trei în trei zile

Sport

Tehnicianul echipei CFR Cluj, Marius Şumudică, a declarat joi seară, că îi pare rău că formaţiile FCSB, Sepsi şi Universitatea Craiova nu s-au calificat în faza următoare a Conference League, el menţionând că ar fi vrut ca şi acestea să aibă meciuri din trei în trei zile....

Vizualizări: 229, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
LaLiga: FC Barcelona, scor 1-0 cu ultima clasată, Huesca

LaLiga: FC Barcelona, scor 1-0 cu ultima clasată, Huesca

Sport

Formaţia FC Barcelona a învins, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa Huesca, într-un meci din etapa a XVII-a a campionatului Spaniei. FC Barcelona ocupă locul cinci în clasament, cu 28 de puncte, iar Huesca este ultima clasată, cu 12 puncte....

Vizualizări: 266, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Rapid a revenit cu victorie în Liga I după şase ani

Rapid a revenit cu victorie în Liga I după şase ani

Sport

Nou-promovata Rapid Bucureşti a învins, duminică, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Chindia Târgovişte, în primul meci jucat de giuleşteni în Liga I după şase ani....

Vizualizări: 235, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Irina Begu în semifinale la Cleveland

Irina Begu în semifinale la Cleveland

Sport

Jucătoarea Irina Begu, locul 74 WTA, s-a calificat, joi, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Cleveland....

Vizualizări: 229, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă