Rezultatele din optimi şi programul sferturilor Cupei României la volei feminin
Vizualizări: 269, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăJoi s-au disputat meciurile din optimile de finală ale Cupei României la volei feminin, la turneul de la Cluj-Napoca, iar rezultatele au stabilit şi programul sferturilor competiţiei.
Rezultatele din optimi sunt: Rapid Bucureşti – CSO Voluntari 3-2, CSU Galaţi – Universitatea Cluj 3-0 şi FC Argeş – CSM Lugoj 3-1.
Astfel, câştigătoarele se vor duela în sferturi cu echipele calificate direct în această fază, adică Ştiinţa Bacău, CSM Târgovişte şi Dinamo Bucureşti.
Meciurile din sferturile de finală vor avea loc vineri, după programul FC Argeş – Ştiinţa Bacău, CSU Galaţi – CSM Târgovişte şi Rapid Bucureşti – Dinamo Bucureşti.
Al patrulea sfert de finală este programat între Medicina Târgu Mureş şi Volei Alba Blaj. Formaţia din Târgu Mureş a ajuns direct în sferturi, după ce adversara sa din optimi, CS Medgidia, nu s-a prezentat la turneu, din cauza numeroaselor cazuri de Covid-19 din lot.
Câştigătoarele din sferturi se vor duela sâmbătă în semifinale, iar finalele vor avea loc duminică.