Revin în calendarul sportiv competiţiile Bucharest Running Club. Participanţii trebuie să fie vaccinaţi

Vizualizări: 277, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Revin în calendarul sportiv competiţiile Bucharest Running Club. Participanţii trebuie să fie vaccinaţi

Bucharest Running Club informează că, după analizarea situaţiei actuale şi evaluarea tuturor scenariilor, împreună cu partenerii şi factorii de decizie implicaţi în procesul de organizare, este încrezătoare că poate anunţa datele competiţiilor pe care le va ţine în acest an.

Aşadar, Bucureştiul va putea găzdui în condiţii de siguranţă OMV Petrom Bucharest Half Marathon, în perioada 4-5 septembrie şi Raiffeisen Bank Bucharest Marathon, în perioada 30-31 octombrie.

Întrucât siguranţa şi sănătatea alergătorilor participanţi sunt o prioritate pentru evenimentele pe care le organizăm, accesul alergătorilor se va face doar în baza certificatului de vaccinare (rapelul, după caz, trebuie să fi fost administrat cu minimum 10 zile înainte de data cursei), cu o limită de 10.000 de participanţi.

„Suntem în permanentă comunicare cu factorii de decizie şi cu autorităţile naţionale din domeniul sănătăţii publice şi pe măsură ce la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se va reanaliza numărul optim de alergători ce ar putea participa, respectând toate normele de siguranţă sanitară”, a declarat Valeria Răcilă van Groningen, preşedintele Bucharest Runnning Club.

Înscrierile pentru evenimentele Bucharest Running Club 2021 se vor deschide în 21 mai.

Toate înscrierile efectuate până în acest moment rămân în continuare valabile, alergătorii care au ales acest lucru fiind automat transferaţi pentru ediţiile din acest an. 

„Susţinem stilul de viaţă sănătos şi activităţile sportive în aer liber, indiferent de vârstă. Un pas important pentru revenirea la viaţa pe care ne-o dorim cu toţii în această direcţie îl constituie pregătirea şi organizarea acestui tip de evenimente sportive, respectând cele mai înalte standarde de siguranţă sanitară. Ne exprimăm totodată speranţa că, în următoarea perioadă, situaţia epidemiologică se va îmbunătăţi considerabil, astfel încât evenimentele de acest gen să îşi reia cursul firesc”, a afirmat Dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

„Dragi alergători, facem parte din aceeaşi comunitate, împărtăşim aceleaşi valori şi dragoste pentru alergare şi, astfel, vă mulţumim pentru sprijinul constant şi răbdarea pe care ni le-aţi acordat. Abia aşteptăm să ne revedem la start, cu acelaşi entuziasm, de care ne este tuturor atât de dor!” declară Valeria Răcilă van Groningen.

Anul trecut, Raiffeisen Bank Bucharest Marathon şi semimamratonul de la Bucureşti nu s-au desfăşurat din cauza pandemiei de coronavirus.

Știri similare

Un fundaş rus a semnat un contract cu UTA

Un fundaş rus a semnat un contract cu UTA

Sport

Fundaşul rus Evghenii Şliakov a semnat un contract cu UTA Arad, a anunţat, duminică, gruparea arădeană....

Vizualizări: 284, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Rusul Daniil Medvedev, primul finalist la US Open

Rusul Daniil Medvedev, primul finalist la US Open

Sport

Rusul Daniil Medvedev, locul 2 ATP, l-a învins pe canadianul Felix Auger-Aliassime, locul 15 ATP şi cap de serie numărul 12, scor 6-4, 7-5, 6-2, şi s-a calificat în finală la US Open....

Vizualizări: 238, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă