Refactorul-şef al publicaţiei independente Mediazona, Serghei Smirnov, arestat la manifestaţii în susţinerea lui Navalnîi, condamnat la 25 de zile de închisoare
Vizualizări: 263, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăJurnalistul rus Serghei Smirnov, redactor-şef al publicaţiei independente Mediazona, a fost condamnat la 25 de zile de închisoare de către un tribunal de la Moscova, după ce a fost găsit vinovat de încălcarea repetată a legislaţiei împotriva manifestaţiilor, relatează Reuters.
Jurnalistul a fost arestat săptămâna trecută cu privire la participarea la o adunare organizată la 23 ianuarie în susţinerea opozantului rus Aleksei Vavalnîi.
Serghei Smirnov a anunţat miercuri că a fost condamnat. pe contul său de Twitter, din sala de audieri a tribunalului.
Imediat după condamnare, Sindicatul rus al jurnaliştilor a cerut eliberarea jurnalistului, denunţând o hotărâre ”ilegală, absurdă şi ruşinoasă”.
Peste 80 de jurnalişti au fost arestaţi la manifestaţii în susţinerea lui Navalnîi.
Smirnov a fost condamnat la o zi după comutarea unei pedepse din 2014 la trei ani şi jumătate de închisoare – cu suspendarea – a lui Aleksei Navalni la aproape trei ani de închisoare cu privire la încălcarea controlului judiciar.