Rashford după meciul cu România: A fost o provocare din punct de vedere defensiv. A fost dificil
Vizualizări: 248, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăMarcus Rashford, autorul unicului gol la meciul amical Anglia – România, scor 1-0, a declarat, duminică seară, că partida a fost una dificilă, o provocare pentru englezi din punct de vedere defensiv.
“Categoric este un moment foarte bun pentru mine, faptul că am fost căpitan. Este ceva la ce visezi din copilărie. Astăzi am reuşit asta. A fost dificil. A trebuit să fim uniţi şi să muncim. A fost o provocare din punct de vedere defensiv. Dar ne-am creat multe ocazii”, a spus Rashford la ITV Sport.
El a vorbit şi despre faptul că unii fani au huiduit când jucătorii au îngenuncheat înaintea startului: “Este ceva ce nu putem controla. Categoric, noi credem că procedăm corect şi vom face asta în continuare”.
Anglia a învins România pentru prima dată în ultimii 51 de ani, scor 1-0 (1-0), într-un meci amical disputat, duminică, la Middlesbrough. Golul a fost marcat de Rashford, în minutul 68, din penalti.
În minutul 77, Chiricheş l-a faultat în careu pe Calvert-Lewin şi arbitrul a dictat din nou penalti. Niţă a apărat şutul lui Henderson de la 11 metri.
Cu excepţia lui Stanciu şi a lui Nedelcearu, jucătorii celor două echipe au îngenuncheat înaintea startului meciului, în semn de solidaritate cu mişcarea Black Lives Matter. O parte dintre spectatorii prezenţi pe stadionul din Middlesbrough au huiduit acest moment. Spre nemulţumirea unei părţi a fanilor englezi, jucătorii antrenaţi de Gareth Southgate îngenunchează de un an înaintea fiecărui meci pe care-l dispută.