Rapperul american Tyler, the Creator a obţinut a doua clasare în fruntea Billboard 200

Vizualizări: 263, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Rapperul american Tyler, the Creator a obţinut a doua clasare în fruntea Billboard 200

Rapperul american Tyler, the Creator a obţinut a doua clasare în fruntea Billboard 200, odată cu lansarea celui de-al şaselea album, „Call Me If You Get Lost”.

„Call Me If You Get Lost” a fost vândut în SUA în 169.000 de unităţi, în săptămâna încheiată pe 1 iulie, potrivit MRC Data.

Acest material este al şaselea al rapperului care ajunge în top 10 al clasamentului american al albumelor. El s-a mai aflat pe primul loc în listă cu „Igor”, apărut în 2019.

Piesele de pe noul album au fost accesate online de 152,9 milioane de ori. „Call Me If You Get Lost” a fost lansat pe 25 iunie în format digital cu 15 piese, iar varianta deluxe, atât cea digitală, cât şi cea fizică, a cuprins 16 titluri.

Doja Cat şi „Planet Her” au debutat pe poziţia a doua, cu 109.000 de unităţi vândute. Aceasta este cea mai bună clasare a interpretei rap şi cea mai bună săptămână, în termeni de unităţi vândute, a unui material discografic al ei.

Albumul cuprinde colaborări cu SZA, The Weeknd şi Ariana Grande, iar piesele incluse pe acesta au fost accesate online de 132 de milioane de ori.

„Sour” al actriţei şi cântăreţei Olivia Rodrigo a coborât două poziţii în top, până pe trei, după ce a fost vândut în 93.000 de unităţi în a şasea săptămână de la debut.

Rapperii Lil Baby şi Lil Durk s-au clasat pe poziţia a patra, în coborâre un loc, după ce albumului lor, „The Voice of the Heroes”, a fost vândut în 52.000 de unităţi în a patra săptămână de la apariţie.

„Hall of Fame” al rapperului Polo G a coborât trei locuri, până pe cinci, după ce a fost vândut în 49.000 de unităţi în a treia săptămână de la debutul în clasament.

Top 10 al Billboard 200 este completat de Morgan Wallen cu „Dangerous: The Double Album”, Migos şi „Culture III”, Bo Burnham cu „Inside (The Songs)”, Dua Lipa cu „Future Nostalgia” şi de Justin Bieber cu „Justice”.

Billboard 200 clasifică cele mai populare albume din Statele Unite pe parcursul unei săptămâni, pe baza consumului multimetric, care include vânzarea de copii fizice ale discurilor, single-urilor (10 cântece înseamnă un album) şi activitatea online (1.500 de accesări sunt egale cu un album; accesările audio şi video on-demand).

Știri similare

Premierele săptămânii la Cineplexx Băneasa şi Titan

Premierele săptămânii la Cineplexx Băneasa şi Titan

Entertainment

Filmele "Fără zgomot 2", "Godzilla vs. Kong" şi "Peter Iepuraşul: Fugit de acasă" rulează la cinematografele Cineplexx Băneasa şi Titan de vineri. ...

Vizualizări: 273, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Festivalul de jazz de la Montreux va avea loc în luna iulie

Festivalul de jazz de la Montreux va avea loc în luna iulie

Entertainment

Organizatorii festivalul de jazz de la Montreux au confirmat că a 55-a ediţie va avea loc în luna iulie a acestui an şi că la evenimente vor participa spectatori în număr limitat....

Vizualizări: 267, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
„Vineri de război”, în luna iunie, la postul TNT

„Vineri de război”, în luna iunie, la postul TNT

Entertainment

TNT va difuza, în fiecare seară de vineri din luna iunie, drame de război semnate de cineaşti de renume, bazate pe poveşti reale şi care descriu cele mai mari şi mai sângeroase bătălii din istoria recentă....

Vizualizări: 241, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Johnny Depp va fi onorat anul acesta la Festivalul de la San Sebastian cu premiul Donostia

Johnny Depp va fi onorat anul acesta la Festivalul de la San Sebastian cu premiul Donostia

Entertainment

Actorul american Johnny Depp, descris de Festivalul de Film de la San Sebastian din Spania drept „unul dintre cei mai talentaţi şi versatili actori ai cinematografiei contemporane”, va primi cea mai înaltă distincţie, Donostia Award, la ceremonia care va avea loc pe 22 septembrie, anunţă Variety. ...

Vizualizări: 242, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă