Rădoi spune că naţionala României a fost lipsită de şansă în meciul cu Noua Zeelandă

Vizualizări: 252, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Rădoi spune că naţionala României a fost lipsită de şansă în meciul cu Noua Zeelandă

Selecţionerul Mirel Rădoi a declarat, miercuri, că naţionala României a fost lipsită de şansă în meciul cu Noua Zeelandă, ultimul din Grupa B a turneului olimpic, în urma căruia tricolorii au ratat la golaveraj calificarea în sferturi.

„Sunt fericit pentru băieţi, pentru că, după un rezultat aşa cum a fost cel din meciul cu Coreea de Sud, în care am suferit cea mai drastică înfrângere de până acum, am reuşit să ne montăm, să ne ridicăm, când poate puţini se aşteptau. Din păcate nu am avut dramul de noroc pe care puteam să-l avem în seara aceasta. E vorba şi de şansă, când vorbim de un meci între două echipe echilibrate, dar şansa nu poate să ţină mereu numai cu noi. Va trebui să vedem ce pot extrage jucătorii după această experienţă, pentru că e uşor în momentul de faţă să acuzăm pe cineva. Nu ştie nimeni ceea ce se întâmplă aici, munca şi sacrificiile pe care le fac, nu ştie nimeni că, de când am venit, nimeni nu poate să doarmă mai mult de patru ore, ies la antrenament, săracii, cu ochii cât două cepe, mâncarea nu a fost aşa cum ne-am fi aşteptat în primele zile, drumurile sunt foarte lungi. Practic, am reuşit să ne montăm între noi, să ne strângem printr-o comunicare foarte bună, prin şedinţe, prin anumite lucruri pe care să le facem între noi, să socializăm mai mult. Chiar şi aşa, am reuşit după acel rezultat ruşinos, să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor”, a declarat Rădoi, la microfonul TVR1.

Reprezentativa României a remizat, miercuri, la Sapporo, scor 0-0, cu selecţionata Noii Zeelande, în ultima etapă a grupei B de la turneul olimpic de fotbal din Japonia.

Dacă ar fi învins, tricolorii s-ar fi calificat în sferturile de finală.

În celălalt meci din grupa B, Coreea de Sud a învins cu 6-0 Honduras.

România s-a aflat la prima participare la turneul olimpic de fotbal după 57 de ani.

În primele două partide din grupă, România a învins Honduras, scor 1-0, şi a pierdut în faţa naţionalei din Coreea de Sud, scor 0-4.

Clasamentul final al grupei: 1. Coreea de Sud – 6 puncte, 2. Noua Zeelandă – 4 puncte, 3. România – 4 puncte, 4. Honduras – 3 puncte.

În sferturi s-au calificat primele două clasate.

Știri similare

Burleanu: Unii jucători şi-au introdus în contracte dorinţa de a participa la JO / Mutu nu-şi dorea să meargă la CFR Cluj / În ianuarie-februarie trebuie să începem pregătirea arbitrilor pentru VAR

Burleanu: Unii jucători şi-au introdus în contracte dorinţa de a participa la JO / Mutu nu-şi dorea să meargă la CFR Cluj / În ianuarie-februarie trebuie să începem pregătirea arbitrilor pentru VAR

Sport

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, joi, că încă nu au început discuţiile cu clubrile în privinţa Jocurilor Olimpice, deoarece urmează o fereastră de transferuri, însă ştie că unii jucători şi-au introdus în contracte dorinţa de a participa la JO....

Vizualizări: 280, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Larisa Iordache s-a vaccinat anti-Covid-19 – FOTO

Larisa Iordache s-a vaccinat anti-Covid-19 – FOTO

Sport

La Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino" a început campania de vaccinare împotriva COVID-19 a componenţilor loturilor olimpice. Primii sportivi pe care echipa medicală a COSR i-a programat saptamâna trecută la vaccinare au fost înotătorii şi săritorii în apă, iar luni a fost rândul gimnastei Larisa Iordache....

Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Soţul Serenei Williams l-a făcut „clovn rasist/sexist” pe Ţiriac

Soţul Serenei Williams l-a făcut „clovn rasist/sexist” pe Ţiriac

Sport

Soţul Serenei Williams, Alexis Ohanian, a continuat disputa cu Ion Ţiriac, după ce preşedintele FR Tenis a declarat că jucătoarea americană ar trebui să se retragă, deoarece nici vârsta, nici greutatea nu-i mai permit să joace bine....

Vizualizări: 279, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Crina Pintea va reveni la Gyor

Crina Pintea va reveni la Gyor

Sport

Clubul Gyor Eto a anunţat transferul jucătoarei Crina Pintea de la CSM Bucureşti, pivotul naţionalei României urmând să meargă la echipa din Ungaria după finalul actualului sezon....

Vizualizări: 299, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă