Proteste în Franţa, Austria şi Turcia faţă de măsurile din pandemie

Vizualizări: 240, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Proteste în Franţa, Austria şi Turcia faţă de măsurile din pandemie

Zeci de mii de oameni au protestat, sâmbătă, în Franţa, Turcia şi Austria faţă de măsurile decise de autorităţi în contextul pandemiei de coronavirus.

Potrivit AFP, în Franţa zeci de mii de oameni au manifestat faţă de paşaportul sanitar, cu câteva zile înainte de intrarea în vigoare a obligativităţii de vaccinare a angajaţilor din sistemul sanitar. La Paris s-au format patru coloane de manifestanţi. “Macron, nu vrem paşaportul”, “Macron, demisia” şi “Nu dictaturii”, au scandat protestatarii.

La Paris au avut loc şi incidente: forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene pentru a-i opri pe manifestanţi în zona Champs-Elysees. Câteva persoane au fost reţinute de poliţişti.

În Austria, la Viena, au manifestat aproximativ 2.000 de oameni, ei scandând: “Libertate!” şi denunţând astfel restricţiile sanitare. Protestatarii au cerut demisia cancelarului Sebastian Kurz.

În Turcia, la Istanbul, au protestat de asemenea aproximativ 2.000 de persoane faţă de restricţiii şi de obligativitatea prezentării dovezii de vaccinare sau a unui test cu rezultat negativ pentru toţi cei care se deplasează cu avionul, autocarul sau trenul, precum şi pentru cei care participă la evenimente cu mulţi oameni.

Știri similare

Oficial german: Germania se confruntă cu un risc în creştere de atacuri ale militanţilor de extremă-dreapta, care neagă existenţa pandemiei de coronavirus

Oficial german: Germania se confruntă cu un risc în creştere de atacuri ale militanţilor de extremă-dreapta, care neagă existenţa pandemiei de coronavirus

Externe

Germania se confruntă cu un risc în creştere de atacuri ale militanţilor de extremă-dreapta, care neagă existenţa pandemiei de coronavirus şi riscurile pentru sănătate ale acesteia, a declarat, luni, un oficial de rang înalt din domesiul securităţii, transmite Reuters....

Vizualizări: 268, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Tunisia a prelungit starea de urgenţă până în iunie 2021

Tunisia a prelungit starea de urgenţă până în iunie 2021

Externe

Preşedinţia tunisiană a anunţat vineri că starea de urgenţă aflată în vigoare în ţară, după ce a avut loc un atentat jihadist asupra unui autocar al gărzii prezidenţiale la Tunis în noiembrie 2015, va fi prelungită până pe 23 iunie 2021, potrivit AFP....

Vizualizări: 293, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
UE urmează să autorizeze în vară venirea în Europa a unor turişti americani vaccinaţi împotriva covid-19, anunţă von der Leyen

UE urmează să autorizeze în vară venirea în Europa a unor turişti americani vaccinaţi împotriva covid-19, anunţă von der Leyen

Externe

Turişti americani urmează să fie autorizaţi să vină în Uniunea Europeană (UE) în lunile următoare, cu condiţia să fie vaccinaţi împotriva covid-19, anunţă preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula Von der Leyen într-un interviu acordat cotidianului american The New York Times (NYT)....

Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cofondatorul BioNTech Ugur Sahin se teme că obligaţia vaccinării poate produce ”efectul invers” celui dorit; el consideră că vaccinarea este o ”responsabilitate individuală” şi pledează în favoarea unei vaccinări transparente şi educaţiei

Fondatorul BioNTech - firma din spatele vaccinului Pfizer-BioNTech, unul dintre cele mai folosite vaccinuri împotriva covid-19 - Ugur Sahin consideră că vaccinarea este o ”responsabilitate individuală” şi pledează în favoarea unei vaccinări bazate pe transparenţă şi educaţie şi care să nu aibă la bază obligativitatea vaccinării, declară el publicaţiei franceze Les Échos....

Vizualizări: 273, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Putin speră ca talibanii să devină ”civilizaţi”; ”Rusia nu are niciun interes faţă de o dezintegrare a Afganistanului. Dacă s-ar întâmpla acest lucru nu am mai avea cu cine discuta”, apreciază liderul de la Kremlin

Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a exprimayt vineri speranţa ca talibanii să se comporte în mod ”civilizat” în Afganistan, pentru ca celalte ţări să poată avea relaţii diplomatice normale cu Kabulul, reltează AFP....

Vizualizări: 261, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Noul coronavirus a ajuns în Antarctica, ultimul continent care rămăsese neinfectat

Noul coronavirus a ajuns în Antarctica, ultimul continent care rămăsese neinfectat

Externe

Noul coronavirus a ajuns în Antarctica, ultimul continent care rămăsese neinfectat, a anunţat armata chiliană în această săptămână, iar lucrători în domeniul medical şi oficiali militari încearcă să dezinfecteze o bază de cercetare izolată, înconjurată de ocean şi iceberguri, şi să plasese în carantină personalul, transmite Reuters....

Vizualizări: 288, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Atacul din Canada – Suspectul pentru înjunghierea mai multor persoane a fost arestat şi a murit din cauza rănilor pe care şi le-ar fi provocat singur/ Lui Myles Sanderson i s-a făcut rău şi a murit la spital, afirmă Poliţia

Suspectul căutat pentru înjunghierea mai multor persoane, în Canada, atac în urma căruia zece oameni au murit şi 18 au fost răniţi, a decedat la spital după ce a fost arestat, a anunţat Poliţia, iar surse spun că moartea sa a fost cauzată de răni pe care şi le-a provocat singur, potrivit The Guardian....

Vizualizări: 198, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă