Proprietarul clubului Arsenal le-a cerut iertare tehnicianului Arteta şi jucătorilor în legătură cu Superliga europeană
Vizualizări: 262, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăTehnicianul echipei Arsenal, Mikel Arteta, a declarat că patronul clubului, Stan Kroenke, şi-a cerut iertare după retragerea din Superliga europeană, informează bbc.com.
Arteta a precizat că suporterii au transmis “cel mai puternic mesaj” că se opun Superligii. Antrenorul a menţionat că el a vorbit cu Kroenke şi cu preşedintele executiv Vinai Venkatesham, iar acesta din urmă a vorbit cu jucătorii.
“Proprietarii au responsabilitatea maximă de a conduce clubul de fotbal şi ei au spus: ‘scuze că am afectat echipa, am făcut-o fără capacitatea de a comunica într-un mod diferit mai devreme şi vă rog să le transmiteţi mesajul meu jucătorilor – este tot ce pot cere”, a explicat Arteta.
Tehnicianul a declarat că el a aflat vestea creării Superligii europene cu puţin înainte să apară în presă. “Apoi totul a scăpat de sub control şi lumea a reacţionat într-un mod unit. Nu a fost vreme să ne gândim prea mult şi să se evalueze ceva pentru că atunci când s-a aflat, deja a venit peste un tsunami şi pur şi simplu i-a pus capăt. Vinai a vorbit cu mine şii mi-a explicat un pic ce se întâmpla. A fost foarte clar şi transparent cu mine. Înţeleg de ce noi nu ştiam, nu eram implicaţi în decizie”.
Şase cluburi din Anglia, Manchester City, Liverpool, Manchester United, Arsenal, Tottenham şi Chelsea, două din Italia, AC Milan şi Inter Milano, şi unul din Spania, Atletico Madrid, au renunţat oficial la Superliga europeană, la 48 de ore de la anunţul înfiinţării. Dintre fondatori, au mai rămas trei grupări, Juventus, Real Madrid şi FC Barcelona, care nu au renunţat oficial la proiect.