Procesul lui Trump din Senat, în a cincea zi – Pledoariile finale şi votul

Vizualizări: 294, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Procesul lui Trump din Senat, în a cincea zi – Pledoariile finale şi votul

Procesul de inculpare a fostului preşedinte american Donald Trump intră în a cincea zi, Senatul urmând să asculte sâmbătă pledoariile finale ale celor două părţi şi să voteze.

Fiecare dintre echipele juridice are la dispoziţie 2 ore pentru a-şi reitera poziţia înainte ca Senatul să voteze, cel mai probabil, achitarea lui Trump, scrie The Guardian.

Vineri, echipa de avocaţi a lui Trump s-a folosit de doar 3 dintre cele 16 ore puse la dispoziţie pentru a-şi prezenta apărarea. A urmat o sesiune în timpul căreia senatorii au adresat întrebări. 

Sâmbătă, senatorii se vor reîntâlni la ora locală 10:00 (ora României 17:00). Este foarte probabil ca aceasta să fie ultima sesiune a celui mai rapid proces de impeachment din istoria SUA.

Este de aşteptat ca democraţii să spună din nou că prin cuvintele şi acţiunile întreprinse până pe 6 ianuarie, Trump a incitat mulţimea la insurecţie, apoi nu a reuşit să intervină şi să o oprească din a pătrunde în Capitoliu. Ei vor spune că Cogresul trebuie să acţioneze pentru a nu fi creat un precedent.

Avocaţii lui Trump vor susţine că procesul nu este constituţional şi că un fost preşedinte nu poate şi nu ar trebui să fie inculpat. Ei probabil vor adăuga că tot ce a spus Trump este protejat de drepturile date de Primul Amendament şi că pe 6 ianuarie el a folosit doar o retorică dramatică folosită deseori de politicieni şi că el nu este responsabil pentru acţiunile din acea zi ale mulţimii.

O inculpare necesită două treimi din Senat. Presupunând că toţi cei 100 de senatori îşi vor exprima votul, asta înseamnă că 17 republicani trebuie să voteze alături de cei 50 de democraţi şi independenţi pentru condamnare. Având în vedere că doar şase republicani au votat procesul ca fiind constituţional, este puţin probabil că acest lucru se va întâmpla, mai scrie The Guardian.

Ce poate schimba cursul zilei este prezentarea fie de către procurorii democraţi din proces, fie de echipa lui Trump a unor documente sau prin citarea unor martori înaintea pladoariilor finale. Aceste lucruri ar prelungi sesiunea, pentru că necesită de asemenea o dezbatere şi un vot asupra procedurii.

Știri similare

Armata americană recunoaşte că a ucis 23 de civili, în 2020, în lume

Armata americană recunoaşte că a ucis 23 de civili, în 2020, în lume

Externe

Armata americană îşi recunoaşte responsabilitatea în moartea a 23 de civili în 2020, în principal în operaţiuni în Afganistan, într-un raport al Pentagonului ale cărui estimări sunt cu mult inferioare celor ale ONG-urilor, relatează AFP....

Vizualizări: 247, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Trump lansează un nou site prin care să păstreze contactul cu susţinătorii săi, 45office.com, care-i elogiază preşedinţia, după ce a fost dat afară din reţele de socializare în urma atacului sângeros de la Capitoliu

Fostul preşedinte Donald Trump şi fosta Primă Doamnă Melania Trump anunţă un nou site - 45office.com -, menit să-i ţină în contact cu susţinătorii, care pot să ceară mulţumiri personalizate în urma participării la evenimente, relatează Axios....

Vizualizări: 278, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ceartă între Washington şi Moscova pe tema efectivelor diplomatice; ambasadorul rus Anatoli Antonov denunţă o ”expulzare” a 24 de diplomaţi ruşi, a căror viză diplomatică expiră la începutul lui septembrie

Statele Unite şi Rusia s-au certat în mod public pe tema efectivelor ambasadelor lor, semnalând astfel lipsa vreunui progres în acest dosar sensibil, în pofida unui summit Biden-Putin şi lansării unui ”dialog strategic” prin care să-şi stabilizeze relaţiile, relatează AFP....

Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Alegeri regionale în Franţa – Absenteism record. Partidele lui Macron şi Le Pen, marii perdanţi

Alegeri regionale în Franţa – Absenteism record. Partidele lui Macron şi Le Pen, marii perdanţi

Externe

Alegerile regionale din Franţa s-au încheiat cu un singur câştigător, absenteismul, şi doi perdanţi, majoritatea prezidenţială şi Adunarea Naţională, partidul de extremă dreapta al lui Marin Le Pen, scrie Le Figaro. Au rezistat celor două tururi republicanii şi socialiştii, iar ecologiştii au fost de necontestat. ...

Vizualizări: 278, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ucraina marchează 35 de ani de la catastrofa de la Cernobîl

Ucraina marchează 35 de ani de la catastrofa de la Cernobîl

Externe

Ucraina marchează luni 35 de ani de la cel mai grav accident nuclear din istorie, la Cernobîl, care a contaminat o bună parte a Europei, un sit care atrage în prezent turişti din Europa şi care are ambiţia să fie înscris în Patrimoniul Universal UNESCO, relatează AFP....

Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
G7 lansează un plan de infrastrustură pentru a rivaliza cu China

G7 lansează un plan de infrastrustură pentru a rivaliza cu China

Externe

G7 a lansat, sâmbătă, un vast plan mondial de infrastructură pentru ţările defavorizate, la iniţiativa preşedintelui american Joe Biden, şi cu scopul de a face concurenţă iniţiativelor chineze, informează AFP. ...

Vizualizări: 248, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Opozanta rusă Liubov Sobol, o aliată apropiată a lui Navalnîi, inculpată penal cu privire la ”ameninţare”, după ce se duce în faţa locuinţei lui Konstantin Kudriaţev, un presupus agent FSB acuzat de opozant de implicare în otrăvirea sa

Echipa lui Aleksei Navalnîi dezvăluie de Crăciun o anchetă care vizează o apropiată a opozantului rus, din cauza unor ”ameninţări” la adresa unui presupus agent FSB pe care criticul Kremlinului îl acuză că a participat la otrăvirea sa, relatează AFP....

Vizualizări: 281, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
O nouă mutaţie ”îngrijorătoare”, detectată la varianta britanică a noului coronavirus, care şi-a adăugat în panoplie mutaţia E484K, specifică până acum variantelor sud-africnă şi braziliană; mutaţia a apărut ”spontan”

Marea Britanie a descoperit în sud-vestul Angliei 11 persoane infectate cu o nouă tulpină a variantei engleze - care şi-a adăugat în panoplie mutaţia E484K, specifică până acum variantelor sud-africnă şi braziliană, relatează Reuters....

Vizualizări: 267, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Franţa îşi recheamă ambasadorii din SUA şi Australia pentru consultări, după renunţarea la o achiziţie de submarine de către Canberra

Franţa îşi recheamă ambasadorii din SUA şi Australia pentru consultări, după renunţarea la o achiziţie de submarine de către Canberra

Externe

Franţa a anunţat vineri că a decis să-şi recheme ambasadorii din Statele Unite şi Australia pentru consultări, după ce Australia a încheiat un acord cu Statele Unite şi Marea Britanie, care a pus capăt unei achiziţii de submarine de concepţie franceză în valoare de 40 de miliarde de dolari, transmite Reuters....

Vizualizări: 252, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă